Un decalog al singurătăţii

Te-ai săturat de grijile de zi cu zi şi vrei să fii singur? Evadează în pustiu cu ajutorul cărţii lui Octavian Paler, ”Viaţa pe un peron”.

Naratorul, un om obişnuit,  se trezeşte singur, pe un peron, fără să-şi dea seama cum a ajuns acolo după fuga din calea coşmarurilor lui. Acesta învaţă din rătăcirea sa prin singurătate că pustiul este un călău rece şi neînduplecat, având timp să mediteze în aşteptarea vreunui tren.
Poate pentru a-şi alunga singurătatea, Paler işi creează propriul său decalog, pe care-l respectă cu stricteţe:singur

“ Prima poruncă: Să aştepţi oricât.

A doua poruncă: Să aştepţi orice.

A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.

A patra poruncă: Să nu numeri zilele.

A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.

A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.

A şaptea  poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu indrăzneşte să spere singur.

A opta poruncă:  Dacă gândul ăsta te ajută, nu căuta să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.

A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.

A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.”, adăugându-i spre final o a unsprezecea poruncă, din Dante: “Priveşte şi treci!”. Astfel, este prezentată idea că singurătatea devine o moarte sigură, ajungând de la nevoia de singurătate la frica de aceasta, înţelegându-se pe el însuşi în tăcerea pustiului. Tu ai nevoie sau ţi-e teamă de singurătate?

“Uneori, e drept, omul oboseşte aşteptând. Şi n-aţi auzit, oare, de situaţii în care, când soseşte în sfârşit ceea ce el a aşteptat, soseşte prea târziu? E, poate, o victorie pe care a dorit-o mult, dar, obţinând-o prea târziu, nu mai are ce face cu ea; o victorie care reuşeşte doar să-l obosească şi mai mult. Şi renunţă la ea cu o  ultimă mare tristeţe deoarece nu e simplu să porţi o bătălie şi, ajuns la capăt, să-ţi dai seama că asta a fost totul. Bătălia. A existat cândva un scop, dar de atâta aşteptat, scopul a murit…”

“Tăcerea mea era o mască. Purtând această mască, am putut să stau de vorbă cu mine însumi fără să fiu deranjat, să-mi ţin predici inflamante şi să-mi dau răspunsuri nimicitoare. Mă ascundeam în tăcerea mea şi-mi vedeam de treabă. Puteam să mă incaier cu mine, să mă cert, să mă apar violent, ferit de ochi indiscreţi, ceasuri şi zile întregi, în vreme ce altul, văzându-mă, mă putea crede şi mort deoarece nu făceam niciun gest, nicio mişcare şi uneori închideam şi ochii ca să mă aud mai bine.”

Anunțuri

4 gânduri despre „Un decalog al singurătăţii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s