Recenzie „Ghici cine moare primul”-M.J.Arlidge

„Ghici cine moare primul” este primul roman din seria „Helen Grace”.

“Unul trăieşte, celălalt moare. E singura soluţie.

Doi ostatici. Un singur glonţ. Doar unul va supravieţui. Sunt suflete-pereche. Vor să-şi petreacă restul vieţii împreună. Însă când se trezesc singuri şi dezorientaţi într-un subsol părăsit, groaza îi copleşeşte.Nu au la dispoziţie decât o armă încărcată cu un singur glonţ şi însoţită de următorul mesaj: „Când unul dintre voi îl va ucide pe celălalt, supravieţuitorul va fi liber“.Cine a putut concepe un astfel de scenariu sinistru, în care victimele înseşi comit crima? Torturaţi de spaimă, disperare, sete şi inaniţie, pentru ostatici nu există decât o singura cale de a pune capăt acestui supliciu: unul dintre ei trebuie să moară.”

Cartea prezintă aventura lui Helen Grace pe urmele unui criminal în serie care-şi torturează victimele. După cum spune şi descrierea cărţii, sunt răpite câte două persone, nu oarecare, duse într-un loc izolat unde se află un singur pistol şi nimic altceva. Capul acestei operaţiuni le dă instrucţiuni clare victimelor: cine îl omoară pe celălalt, e liber. Iar găsirea criminalului este pusă în braţele lui Helen Grace.2730_bec21652

Helen Grace este un personaj complex, foarte bine conturat şi cu o identitate misterioasă. Helen este o femeie puternică, care nu-şi lasă sentimentele să-i întunece gândurile. Datorită unei copilării nefericite trece prin cele mai grele momente din viaţa sa singură şi totuşi este capabilă să lupte cu răul în fiecare zi.

Pe parcursul cărţii vei afla cum va reacţiona Helen când va fi pusă faţă în faţă cu trecutul, iar amintirile se vor năpusti asupra ei, cum îşi va învinge sentimentele şi va gândi în situaţii care îi pun viaţa în pericol atât ei, cât şi oamenilor din jurul său. Va fi învinsă sau va învinge?

Mie mi-a plăcut foarte, foarte mult cartea! E prima carte de genul CRIME pe care am citit-o şi mi-a trezit dorinţa de a citi şi altele. Nu poţi lăsa cartea din mâna atât timp cât acţiunea devine mult mai interesantă cu fiecare pagină. Nu poţi anticipa deznodământul chiar dacă sunt unele pasaje care îţi dau impresia că ştii deja finalul. “Ghici cine moare primul” este primul volum din seria Helen Grace, aşa că voi citi cu siguranţă şi celelalte cărţi! Dacă eşti fan al cărţilor Crime/Thriller îţi recomand cu mare drag această carte. Iar dacă nu eşti un fan al acestor genuri, citeşte-o şi vei deveni unul!

Vezi primele cinci capitole aici.

Anunțuri

4 gânduri despre „Recenzie „Ghici cine moare primul”-M.J.Arlidge

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s