5 serii de citit în vacanţă

M-am decis ca în această scurtă vacanţă de vară să citesc şi nişte serii. Deja m-am apucat de seria” Lux „ de Jennifer L. Armentrout si „Cercul secret” de L.J. Smith.Acum, să vorbim despre alte 5 serii pe care vreau să le citesc vara asta.

  1. Jocurile foamei- Suzanne Collins600p400a.jpg

Seria cuprinde 3 volume:  Jocurile foamei, Sfidarea şi Revolta( apărute la editura Nemira),după care s-au făcut,bineînţeles, şi 3 filme. Tocmai ochii mei au prins un mare spoiler cu privire la final…dar totuşi,o să citesc seria.

Ai putea supravieţui în sălbăticie, de unul singur, când toţi cei din jur fac tot ce pot ca să nu apuci dimineaţa următoare?

Într-un viitor postapocaliptic, peste ruinele unui continent cunoscut odată ca America de Nord se întinde naţiunea Panem. Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douăsprezece districte conduse cu o mână de fier, în fiecare an este organizat un concurs sadic şi sângeros – Jocurile Foamei. Douăzeci şi patru de adolescenţi sunt răpiţi de lângă familiile lor şi aruncaţi în luptă pe viaţă şi pe moarte, televizată în direct şi urmarită cu frenezie. Doar unul dintre ei se va întoarce acasă faimos, bogat şi… viu. Cine va câştiga cursa nebună pentru supravieţuire?

  1. Damnare-Lauren KateUntitled

Seria cuprinde 4 volume,dintre care la noi s-au tradus doar 3:Damnare,Rătăcire şi Pasiune(au apărut la editura Litera). Şi sper că vor traduce şi cel de-al patrulea volum-Rapture– într-o bună zi. Îngerii căzuţi sunt interesanţi. Am citit “Îngerul nopţii” de Becca Fitzpatrick,tot cu îngeri căzuţi, şi am zis să încerc şi această serie.

Există ceva dureros de familiar la Daniel Grigori.

Misterios şi distant, el îi atrage atenţia Lucindei Price încă din prima ei zi la internatul Sword & Cross, din înăbuşitorul Savannah. Ajunsă aici după ce prietenul ei moare într-un accident misterios, Lucinda, o adolescentă de şaptesprezece ani, se îndrăgosteşte de Daniel, dar descoperă un adevăr incredibil de  tulburător: el este un înger căzut, iar iubirea lor este veche de secole şi sfârşeşte tragic de fiecare dată când se întâlnesc.

Într-un decor şi opresiv, în care îngerii nu se deosebesc de muritori şi unde umbrele veghează ameninţător orice mişcare, povestea lor evocă un romantism diafan şi angelic.

Periculos de incitant şi întunecat de romantic, Damnare este un thriller fascinant şi povestea de dragoste supremă.

 

  1. Dispozitive infernale – Cassandra Claredispozitive-infernale_1_2

Seria cuprinde 3 volume: “Îngerul mecanic”,”Prinţul mecanic” şi “Prinţesa mecanică”,apărute la editura Leda. Aş vrea să citesc şi “Instrumente mortale”,dar nu ştiu dacă am timp până începe şcoala…

TESSA GRAY, o adolescentă de şaisprezece ani, traversează oceanul pentru a-şi găsi fratele. Destinaţia ei este Anglia, în plină epocă victoriană, dar ceva terifiant o aşteaptă în Lumea de Jos a Londrei, unde vampiri, vrăjitori şi alte creaturi supranaturale bântuie străzile iluminate cu gaz.

Numai vânătorii de umbre, războinici hotărâţi să scape lumea de demoni, menţin cât de cât ordinea în acest haos. Răpită de misterioasele Surori Întunecate, membre ale unei organizaţii secrete numite clubul Pandemonium, Tessa află curând că ea însăşi face parte din Lumea de Jos şi că este posesoarea unui talent rar: puterea de a se transforma, după propria-i voinţă, într-o altă persoană. Însă Magistrul, o figură misterioasă care conduce clubul, nu se va da în lături de la nimic pentru a face ca puterea Tessei să-i aparţină.

Fără prieteni şi hăituită, Tessa se refugiază la vânătorii de umbre de la Institutul din Londra, care jură să-i găsească fratele dacă ea îşi va folosi puterea pentru a-i ajuta. Tessa descoperă că e fascinată, în aceeaşi măsură, de doi prieteni buni: James, a cărui frumuseţe fragilă ascunde un secret mortal, şi Will, cel cu ochi albaştri, ale cărui stări de spirit schimbătoare, alături de o ironie caustică îi ţin pe toţi la distanţă… pe toţi în afară de Tessa. Pe măsură ce căutarea lor îi atrage tot mai adânc în inima unei urzeli oculte care ameninţă să-i distrugă pe vânătorii de umbre, Tessa îşi dă seama că ar putea fi nevoită să aleagă între a-şi salva fratele şi a-şi ajuta noii prieteni să salveze lumea… şi că dragostea poate fi cea mai periculoasă magie.

  1. Infernul lui Gabriel – Sylvain Reynard2

Seria cuprindre 3 volume:” Infernul lui Gabriel”,”Extazul lui Gabriel” şi “Izbăvirea lui Gabriel”,publicate la editura Trei. Am citit cam jumătate din primul volum anul trecut,prin septembrie,dar l-am abandonat din cauza şcolii… Dar acum sper să termin toată seria.

Enigmatic şi sexy, profesorul Gabriel Emerson este un foarte respectat specialist în Dante în timpul zilei şi un adept al plăcerilor lipsite de inhibiţii, în timpul nopţii.

Se foloseşte de şarmul său pentru a-şi satisface orice capriciu, dar este torturat de un trecut întunecat şi măcinat de convingerea profundă că nu mai are nicio speranţă de mântuire.

Când fermecătoarea şi inocenta Julia Mitchell se înscrie la cursul său, atracţia pe care o simte faţă de ea nu numai că îi periclitează cariera, dar îl trimite într-o călătorie în care trecutul şi prezentul se ciocnesc.

O provocatoare explorare a seducţiei şi a iubirii interzise.

„Julia respira răsuflarea lui, simţind-o fierbinte şi umedă. El era aerul ei. Nu se putea opri din sărutat îndeajuns de mult pentru a respira cu adevărat şi începu s-o ia cu ameţeală. Ceea ce nu făcea decât să intensifice senzaţia pe care i-o trezeau buzele lui, aşa că nu încercă să se împotrivească. Se abandonă senzaţiei…”

Infernul lui Gabriel este o poveste plină de pasiune a evadării omului din iadul personal, în încercarea de a dobândi imposibilul: izbăvirea şi dragostea.

      5. Jurnalele Vampirilor – L.J. Smithrehina (2)

Seria are 4 volume:Trezirea,Lupta,Furia,Reuniunea ; după care s-a făcut serialul The vampire diaries,pe care l-am vazut şi chiar îmi place,iar de aceea vreau să citesc şi cărţile. De asemnea,mai sunt publicate  şi Jurnalele lui Stefan: “Începuturile”,”Sete de sânge”,”Nesaţul”,toate apărute la editura Corint.

DRAGOSTEA POATE SĂ UCIDĂ.

Un triunghi amoros mortal străbate timpul, din Florenţa sfârşitului de veac cincisprezece până într-un orăşel american din zilele noastre – povestea iubirii adolescentine între doi fraţi vampiri şi frumoasa fată împărţită între dragostea lor.

 Elena

Fata cu ochi albaştri de nestemată şi păr de aur, întotdeauna Regina Balului, cea care poate avea orice băiat îşi doreşte.

 Stefan

Distant şi misterios, pare să fie singurul băiat care îi poate rezista Elenei, deşi încearcă din răsputeri să o apere de ororile trecutului său tragic.

 Damon

Sexy, periculos şi mânat de dorinţa de a se răzbuna pe Stefan, fratele pe care îl învinuieşte că l-a trădat. Hotărât să o aibă pe Elena, e în stare să omoare pentru ea.vampire-diaries-love-triangle

Dacă aţi citit aceste serii şi vreţi să vă împărtăşiţi părerile cu mine,să îmi recomandaţi alte serii sau să îmi spuneţi ce cărţi v-aţi propus să citiţi în vacanţă,vă aştept în secţiunea de comentarii.

 

Anunțuri

Un gând despre „5 serii de citit în vacanţă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s