Recenzie „Dragoste virtuală”-Daniel Glattauer

“Povestea dintre Leo Leike şi Emmi Rothner începe de la un e-mail prin care Emmi solicită anularea abonamentului la o revistă. Însă scrie greşit adresa destinatarului şi mesajul ei ajunge la Leo, care, politicos, îi răspunde, amuzându-se pe seama tonului ei protocolar. Emmi îi scrie, la rândul său. Sunt suficiente câteva scurte schimburi de mesaje şi cei doi îşi dau seama că sunt atraşi unul de celălalt. În scurt timp, ajung să flirteze, să-şi facă mărturisiri şi să-şi împărtăşească secretele şi dorinţele cele mai intime. Tensiunea erotică se acumulează şi pare doar o chestiune de timp până ca Leo şi Emmi să se întâlnească în persoană. Însă amână întruna momentul: perspectiva de a se cunoaşte personal îi entuziasmează şi îi nelinişteşte totodată. În plus, Emmi are o căsnicie fericită.

Oare ceea ce simte unul pentru altul va rezista unei întâlniri reale?”

Un simplu e-mail schimbă 2 vieţi.

Emmi Rothner vrea să se dezaboneze de la revista Like şi le trimite acestora un e-mail. Dar e-mail-ul nu ajunge la conducerea revistei, ci la Leo Leike care îi răspunde politicos doamnei că a greşit adresa. Întâmplarea se repetă de mai multe ori, din greşeală, bineînţeles, iar schimbul de mesaje online dintre cei doi trece dintr-un mod protocolar într-unul familiar. Cei doi ajung să petreacă ore în şir în faţa monitorului pentru a fi unul în compania celuilalt. Plăcerea lor de  a discuta este trecătoare, Emmi este căsătorita şi are 2 copii, iar dl Like tocmai a eşuat într-o relaţie. Amândoi hotărăsc să rămână prieteni în faţa calculatorului şi să nu se întâlnească faţă în faţă de teamă ca nu cumva să se strice legătura lor. Dar până când? Totuşi, legătura dintre ei devine mai apropiată, mai profundă şi ajung să se îndrăgostească unul de altul fără a-şi cunoaşte aspectul fizic. Intervine gelozia şi dorinţa aprigă de a se cunoaşte unul pe celălalt îi macină în orice moment. Cum vor evolua lucrurile între cei doi şi ce va face Emmi cu viaţa de familie fericită?

Cartea este alcatuită din e-mail-urile pe care cei doi şi le trimit şi nu este niciun fragment cu vorbele autorului. Tot ce se întâmplă între ei şi ce se întâmplă în viaţa lor privată  iese la iveală din corespondenţa picantă a acestora.  Este o carte frumoasă care prezintă o iubire posibilă în doi oameni mature care lasă sentimentele să lupte cu raţiunea.2340

Din carte:

„Scrie-mi, Emmi. A scrie e la fel cu a săruta. E ca şi când te-ai săruta fără buze. E un fel de a te săruta cu mintea.”

”Nu Emmi, nu sunteţi o oarecare.Sunteţi ca un ecou de-al meu, ecoul care mă însoţeşte în fiecare zi.Aţi transformat monologul meu interior în dialog. Mi-aţi îmbogăţit viaţa interioară.Puneţi întrebări incommode, insistaţi, mă parodiaţi, vă certaţi cu mine…..Mi-e frică să pierd ecoul-Emmi.Vreau să-l păstrez lângă mine…Pentru mine a devenit un lucru de neînlocuit. Al dvs ,Leo”

„Trebuie să scap de blocajul ăsta din cap. Luni întregi m-am uitat după femei frumoase, gândindu-mă că una dintre ele ar putea fi Emmi. Dar niciuna nu putea să se compare cu cea adevărată, niciuna nu putea concura cu ea, pentru că eu o izolasem deja, o ţineam departe de ochii publicului, doar pentru mine, cel din faţa calculatorului. De acolo o luam când terminam serviciul. Acolo mă aştepta, după sau în loc de micul dejun. De acolo îmi spunea noapte bună după o zi lungă, petrecută în compania mea. S-a întamplat de multe ori să zăbovească la mine până în zori, în cameră sau în pat, strecurându-se pe furiş sub plapuma mea.“

Anunțuri

2 gânduri despre „Recenzie „Dragoste virtuală”-Daniel Glattauer

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s