Recenzie „Opal” – Jennifer L. Armentrout

„Opal” este al treilea volum din seria „Lux”.

„Daemon Black este unic.

Când s-a hotărât să-şi dovedească sentimentele pentru mine, a făcut-o într-un mod foarte serios. N-o să mă mai îndoiesc niciodată de el, iar acum, că am trecut de momentele dificile, ei bine… e multă combustie spontană între noi!

Dar nici măcar el nu poate să-şi protejeze familia de pericolul de a încerca eliberarea celor dragi.

După tot ce s-a întâmplat, eu nu mai sunt aceeaşi Katy. Sunt cu totul alta… Şi nu prea ştiu ce o să însemne asta până la urmă. Când fiecare pas pe care îl facem pentru a descoperi adevărul ne aduce mai aproape de organizaţia secretă responsabilă pentru torturarea şi testarea hibrizilor, îmi dau seama cât de uriaşe sunt capacităţile mele. Amintirea celor morţi încă mai dăinuie, ajutorul vine din cel mai improbabil loc, iar prietenii vor deveni cei mai nemiloşi duşmani – dar noi nu vom da înapoi. Chiar dacă rezultatul ne va spulbera pentru totdeauna lumea.

Împreună suntem mai puternici…. şi ei ştiu asta.”c17d619644b214c0ac3f2b1a465f3d4c

După apariţia misterioasă a lui Dawson,fratele geamăn al lui Daemon,totul s-a  schimbat. Relaţia dintre Daemon şi Katy este acceptată de amândoi,iar iubirea devine din ce în ce mai profundă. După moartea lui Adam,Dee este distantă cu Katy şi o tratează ca pe o necunoscută,petrecându-şi timpul cu Ash şi Andrew. Dar nu asta e cea mai mare problemă acum. Dawson este. Şi ceea ce vrea el să facă: să se ducă să o salveze pe Bethany.  Pentru a-i împlini dorinţa, Daemon şi Katy se alătură din nou răului,după ce au scăpat cu greu din braţele morţii. Dacă unul moare,moare şi celălalt datorită legăturii dintre ei. Daemon şi Katy iau deciziile împreună acum,dar nu se ştie niciodată că prietenii îţi pot fi în acelaşi timp şi duşmani şi cum să facă totul bine fără a se lupta cu răul.

Aşa cum s-a întâmplat încă din cel de-al doilea volum,povestea se intensifică şi devine mult mai interesantă. În sfârşit, Katie dă glas sentimentelor faţă de Daemon şi îl acceptă cu bune şi cu rele.Daemon  acceptă deciziile lui Katy, cu greu, dar le acceptă şi în acelaşi timp este conştient de pericol la fiecare pas.Totuşi,ceea ce nu îmi place la Kat este spiritul ei de luptătoare profesionistă în orice moment,oriunde şi oricând,fapt care va agrava lucrurile cu timpul.f084000aefff4c8b7b12f745c4fcf541

Cea de-a treia carte a seriei „Lux” este mult mai interesantă decât celelalte,aşa cum mă aşteptam. Am simţit toate emoţiile personajelor şi suspansul m-a învăluit la fiecare mişcare a lor. Daemon este atât de superb, încât iubesc cartea asta şi mai mult,şi întreaga serie. Acum citesc cel de-al patrulea volum şi pot spune cu mâna pe inimă că este una dintre seriile mele preferate,cu siguranţă- în capul listei.

Din carte:

„Zâmbind de parcă n-ar fi avut nici măcar o grijă, a început să-şi mişte mâinile şi picioarele prin zăpadă ca pe nişte ştergătoare de parbriz. Ca nişte ştergătoare de parbriz foarte arătoase.
Am început să râd, dar râsul mi s-a oprit în gât şi am simţit o căldură în inimă. În viaţa mea nu m-aş fi gândit că o să-l văd pe Daemon făcând îngeraşi în zăpadă. Şi nu ştiu de ce, asta mă încălzea şi parcă mă tulbura.

— Ar trebui să încerci şi tu, a încercat el să mă convingă, cu ochii închişi. Te face să vezi în perspectivă.
Mă îndoiam că o să văd ceva în perspectivă, dar m-am întins lângă el şi am început să-l imit.
— Deci, am căutat Daedalus pe Google.
— Da? Şi ce-ai găsit?
I-am povestit despre mit şi despre bănuielile mele, la care Daemon a început să rânjească.
— Asta nu m-ar surprinde. Orgoliul ăsta al lor!
— Dacă tu nu l-ai înţelege, atunci cine? am zis eu.
— Ha-ha. Ce să zic.
Am zâmbit.
— Chiar, în ce fel îmi oferă perspectivă chestia asta?
El a chicotit.
— Mai ai răbdare două secunde.
Am avut răbdare şi când el s-a oprit şi s-a ridicat, s-a întins spre mine şi m-a apucat de mână, ajutându-mă să mă ridic. Ne-am scuturat unul altuia zăpada de pe haine – Daemon insistând mai mult decât ar fi fost cazul în anumite zone. Am terminat şi ne-am întors să ne uităm la îngerii noştri de zăpadă. Al meu era mult mai mic şi mai inegal, de parcă eram prea pieptoasă. Al lui era perfect – talentosul. Mi-am încrucişat braţele la piept.
— Aştept să se producă revelaţia.
— Nu e nicio revelaţie.

Şi-a lăsat mâna grea pe umărul meu, s-a aplecat şi m-a sărutat apăsat pe obraz. Buzele lui erau calde-calde.
— Dar a fost distractiv, nu? Acum… M-a întors spre omul de zăpadă. Hai să-ţi terminăm omul ăsta de zăpadă. Nu poate să rămână aşa. Nu când sunt şi eu aici.
Inima îmi bătea tare. De atâtea ori mă întrebasem dacă Daemon putea să citească gândurile. Putea să fie uimitor de atent atunci când voia. Mi-am rezemat capul de umărul lui, întrebându-mă cum a putut să evolueze de la nesimţitul ieşit din comun care a fost la acest… tip, care încă mă mai înfuria, dar care de asemenea mă surprindea şi mă uimea mereu.
La tipul ăsta de care mă îndrăgostisem nebuneşte.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s