Recenzie „Înainte să te cunosc” – Jojo Moyes

„Lou Clark știe o mulțime de lucruri. Știe câți pași sunt de la stația de autobuz până acasă. Știe că îi place să lucreze la ceainăria The Buttered Bun și că s-ar putea să nu fie îndrăgostită de iubitul ei, Patrick. Ceea ce Lou nu știe este că e pe cale să-și piardă locul de muncă și că viața ei rămâne normală doar pentru că e, în esență, previzibilă.

Will Traynor știe că accidentul de motocicletă pe care l-a suferit l-a făcut să-și piardă dorința de a trăi. Știe că totul i se pare acum insignifiant și lipsit de bucurie și știe totodată și cum să pună capăt acestei stări de lucruri. Ceea ce Will nu știe este că Lou e pe cale să-și facă apariția în lumea lui într-o explozie de culoare. Și nici unul dintre ei nu știe că urmează să schimbe destinul celuilalt pentru totdeauna.

“Înainte să te cunosc” e o poveste de dragoste pentru generația de azi, despre o iubire neașteptată între doi oameni care nu au nimic în comun. O carte romantică și imprevizibilă, care îi va provoca pe cititori să se întrebe ce e de făcut atunci când, de dragul celui pe care îl iubești, trebuie să-ți sacrifici propria fericire.”CkDCROEUkAEtLIS

Încă de la primele pagini ale cărţii am ştiut că voi avea inima frântă după ce o voi termina de citit. Toată drama lui Will am simţit-o atât de reală, încât o puteam atinge şi simţi, ştiind cât de grea e viaţa pentru un om ce ştie că e neputincios, că nu poate schimba cu nimic situaţia în care este şi chiar cele mai frumoase momente nu pot compensa durerea. “Înainte să te cunosc” pune în contrast partea frumoasă şi cea urâtă a vieţii şi arată că în unele situaţii, oricât de mult ai vrea să faci ceva, pur şi simplu nu poţi, nu depinde numai de voinţă, ci şi de putere. Este realistă din scoarţă-n scorţă, iar când reuşeşti să te agăţi de o speranţă, adevărul şi durerea ţi-o sfărâmă.

Toată povestea începe dintr-o întâmplare nesemnificativă din viaţa Luoisebd6735c7b618f9b7d9d59c13f6816438i în comparaţie cu ceea ce i s-a întâmplat lui Will. Fata dă din colţ în colţ şi este nevoită să accepte să-l îngrijească pe Will, bărbatul imobilizat într-un scaun cu rotile. Toate aşteptările îi sunt date peste cap când dă ochii cu nefericitul. Lou se trezeşte în centrul unei lupte între moarte şi viaţă, o luptă în care ea este doar o simplă victimă. Îmbuibat de durere, Will se comportă mizerabil cu Louisa în speranţa ca fata va ceda şi va demisiona, dar situaţia lui se schimbă cu timpul. Lou este lumina de la capătul tunelului pentru el. Este cea care-i aminteşte de viaţa lui dinainte de accident şi cea care încearcă să i-o înfrumuseţeze pe cea de-acum. Dintr-o relaţie tensionată cei doi reuşesc să dea naştere unei prietenii trainice.
Dar care este pe cale să se sfârşească.

Detaliul care zdruncină acţiunea este dorinţa lui Will de a sinucide. Este traumatizat psihic de ceea ce i s-a întâmplat şi orice lucru îi aminteşte de viaţa pe care a avut-o şi pe care n-o mai poate avea. Niciodată. Ideea de a trăi imobilizat într-un scaun pentru tot restul vieţii a făcut din Will un om fără suflet. În ochii tuturor oamenilor vede mila şi s-a săturat de asta. Vrea să pună capăt unei vieţi care pentru alţii înseamnă nimic. Nimeni şi nimic nu-l poate ajuta. Toate speranţele îi sunt năruite şi singura sa dorinţă este de a muri. Şi atât.

09c661620a78ff3c78639fe96502b154Lou aude din pură întâmplare de decizia lui Will. Este sfâşiată pe dinăuntru la gândul că a avut grijă de cineva care tot timpul şi-a dorit să moară. Dar încă speră că-l poate salva. Aşa că Louisa începe o luptă cu morile de vânt, poate-poate Will se va răzgândi şi va vedea partea plină a paharului.

Louisa este ca un răsărit de soare, atât de luminoasă şi plină de intenţii bune. Experienţa pe care o capătă având grijă de Will îi schimbă mentalitatea, o ajută să aibă încredere în visurile ei, o învaţă să iubească şi să înţeleagă sufletul persoanelor din jurul său. De când îl cunoaşte pe Will, stilul ei de viaţă se schimbă. Şi începe să se maturizeze. Lou uită de viaţa sa şi se dedică unui singur scop, care are un rol extrem de important în iniţierea ei în viaţă.

Will este un personaj dificil, chiar de la primele contacte ale Lousei cu el se vede durerea din sufletul lui, precum şi hotărârea. Pe cât de dur poate fi cu el însuşi sau cu cei din jur, Will poate fi şi mărinimos, şi fericit lângă persoanele portivite. Este conştient de tot ceea ce e în jurul lui, de privirile pline de milă ale oamenilor, precum şi de eforturile pe care aceştia le fac in jurul său, iar de aceea preferă să stea izolat, departe de fosta lui viaţă. Will o învaţă pe Lou cât de important este să îţi trăieşti viaţa, povestindu-i despre ceea ce l-a făcut pe el fericit; îi deschide orizonturile şi îi arată partea urâtă a vieţii în acelaşi timp. În ciuda suferinţei sale, Will reuşeşte să-i ofere Luoisei o speranţă. Ea este fiinţa pe care el o apreciază cel mai mult, cea care nu l-a privit cu milă sau cu scârbă şi cea care i-a fost alături până în ultima clipă.880b41e5e7d746870e80273654c97776

Am văzut lucrurile din perspectiva Louisei, a lui Nathan, a Katrinei, chiar şi a soţilor Trayton, dar chiar mi-aş fi dorit să văd şi gândurile profunde ale lui Will, pe lângă cele cărora le dă glas. Aş fi vrut să ştiu ce simte în sufletul lui, cât de trist poate fi sau cât de fericit în unele momente, să îl înţeleg în profunzime. Poate ceea ce lăsa el să se vadă nu este întru-totul adevărat. Este ceva ce lasă loc de interpretări, la fel cum în spatele întâmplărilor se ascund sute de semnificaţii.

După ce am reuşit să îmi pun gândurile în ordine, pot spune că este cea mai sfâşietoare carte pe care am citit-o, ceea ce înseamnă că mi-a plăcut la nebunie, toate senzaţiile şi emoţiile pe care mi le-a creat sunt de neuitat. Merită citită!!!

P.S. Filmul nu l-am văzut, dar pare a fi promiţător.

“— Vino încoace! Şi, fiindcă eu ezitam, repetă: Te rog, vino! Aici, pe pat. Lângă mine.

Mi-am dat seama atunci că avea pe chip o expresie de uşurare. Că era bucuros să mă vadă într-un fel pe care n-avea să fie în stare să-l exprime. Şi mi-am spus că asta trebuia să fie destul. Aveam să fac ceea ce-mi ceruse. Asta trebuia să ajungă. M-am aşezat pe pat, lângă el, şi l-am cuprins cu braţul. Mi-am aplecat capul pe pieptul lui, lăsându-mă legănată de mişcările sacadate ale respiraţiei care-l înălţa uşor.

Simţeam greutatea palmei lui Will pe spinare şi respiraţia lui caldă în părul meu. Am închis ochii, trăgând în nări cu nesaţ mirosul lui, acelaşi parfum scump de cedru, care se simţea în ciuda aerului proaspăt din cameră şi a izului vag deranjant de dezinfectant. Am încercat să nu mă mai gândesc la nimic. Pur şi simplu am încercat să exist, atunci şi acolo, să absorb omul pe care-l iubeam ca printr-o osmoză, să imprim în mine ce-mi mai rămăsese din el. N-am mai spus nimic. Şi apoi i-am auzit vocea. Eram atât de aproapede el, încât, atunci când vorbi, i-am simţit cuvintele vibrând parcă prin mine.

— Clark! Spune-mi ceva frumos!

Am privit pe fereastră, la cerul de un albastru strălucitor, şi i-am spus povestea a doi oameni. Doi oameni care n-ar fi trebuit să se întâlnească niciodată şi care nu se plăcuseră, la prima vedere, dar care apoi descoperiseră că erau singurii pe lume care s-ar fi putut înţelege unul pe celălalt. Şi i-am destăinuit prin ce aventuri trecuseră, ce locuri străbătuseră şi ce lucruri la care nu s-ar fi aşteptat niciodată văzuseră. I-am amintit de ceruri încărcate de electricitate, de mări fosforescente şi de seri pline de râsete şi de jocuri amuzante. Am desenat pentru el o lume aflată departe de acel tărâm elveţian rece şi plin de coşuri de uzine şi fabrici, o lume în care el era, cumva, persoana care ar fi vrut să fie. I-am creionat lumea pe care el o crease pentru mine, plină de minuni şi de şanse. I-am dat de înţeles că o rană din sufletul meu se vindecase într-un fel pe care el n-avea cum să-l ştie şi că, fie doar şi pentru asta, o părticică din mine avea săi fie mereu îndatorată. Şi, pe măsură ce vorbeam, ştiam că acestea aveau să fie cele mai importante cuvinte pe care le rostisem vreodată şi că era important că veneau din suflet şi nu erau doar vorbe goale, nu erau o încercare de a-l face să se răzgândească, ci, dimpotrivă, manifestau respectul meu faţă de hotărârea pe care o luase. I-am spus o poveste frumoasă.

Timpul îşi încetini curgerea, apoi se opri de tot. Eram doar noi doi şi şoaptele mele, murmurate în liniştea încăperii luminate de soare. Will nu spuse prea multe. Nu-mi răspunse, nu adăugă niciun comentariu sec, nicio remarcă ironică. Uneori încuviinţa tăcut, cu capul apăsat pe capul meu, şi şoptea sau ofta prelung, cuprins, probabil, de nostalgie la cine ştie ce amintire de demult.

— Au fost cele mai frumoase şase luni din viaţa mea, i-am mărturisit eu.

Urmă o tăcere prelungă.

— Ai să râzi, Clark, dar şi din viaţa mea.”

Anunțuri

5 gânduri despre „Recenzie „Înainte să te cunosc” – Jojo Moyes

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s