Recenzie „Dulcea uitare” – Jamie McGuirre

Primul volum din seria Fraţii Maddox de la autoarea bestsellurilor “Fericirea mea eşti tu” şi “Fericirea începe azi”.

“Cami are un iubit obsedat de muncă şi care o cam neglijează. Deşi Cami încearcă să facă să funcţioneze această relaţie la distanţă, se pare că nu e atât de uşor… Brusc, în viaţa ei apare Trent Maddox, un fost coleg de liceu. Trent, cel cu braţele tatuate. Trent, după care toate fetele sunt topite. Cami şi-a jurat că nu va fi niciodată pe lista lui. Crede că n-o poate păcăli cu tertipurile sale. Dar băiatul care fură inimi e hotărât s-o facă să se îndrăgostească nebuneşte de el…”66144271586a0a32e5fb5c680e1264da.jpg

Cartea este scrisă din perspectiva lui Cami, tânăra barmaniţă care nu are parte de o poveste de dragoste apetisantă. Oricât de mult ar încerca să simtă iubirea, înăuntrul ei ştie că relaţia dintre ea şi T.J. nu merge, aflându-se la sute de kilimetri distanţă unul de celălalt. Astfel, viaţa îi devine mai interesantă când Trenton, unul din băieţii Maddox, pune ochii pe ea şi e hotărât să îi fure inima. Băiatul care are orice fată la picioare este îndrăgostit până peste cap de Cami, dar barmaniţa îl ţine în friendzone, încă mai având sentimente pentru iubitul său. Până la urmă, oare care va fi alegerea lui Cami?

Personajele din prim-plan sunt Cami şi Trent. Cami este o barmaniţă de 23 de ani, tumblr_nmtnpbxq7u1rdlyx8o1_500locuieşte cu prietena ei cea mai bună şi încearcă să trăiască o viaţă cât mai bună. Cami cunoaşte cel mai bine părţile urâte ale vieţii, dar este o fire puternică.

Trenton este unul din băieţii Maddox, pe care îi mai întâlnim şi în „Fericirea mea eşti tu” şi „Fericirea începe azi”. De caracterul lui Trent ne dăm seama pe parcursul lecturii, caracterizându-l ca un bărbat destul de matur, având şi unele scăpări, bineînţeles, îndrăgostit nebuneşte şi cu un suflet mare.

“Dulcea uitare” este o lectură uşoară, cu o poveste de dragoste previzibilă, dar care îţi poate atinge cele mai sensibile corzi ale inimii. Eu personal nu am fost impresionată de carte, fiind sceptică de la început, unde am fost aruncată în plină acţiune, neştiind de unde să iau personajele şi unde să le plasez(eu cea care nu citeşte descrierea de pe copertă). Mi s-a părut înduioşătoare povestea lui Trenton, fiind îndrăgostit de o eternitate de Cami, şi ceea ce face el pentru a-şi răscumpăra greşelile; la fel de bine am înţeles-o şi pe Cami. Mi-a plăcut, nimic mai mult!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s