Recenzie „La râul Piedra am şezut şi-am plâns” – Paulo Coelho

“În poveştile de dragoste există întotdeauna ceva care ne apropie de eternitate şi de esenţa vieţii, pentru că ele conţin toate tainele lumii.

Ce se întâmplă însă atunci când timiditatea împiedică o dragoste adolescentină să înflorească?

Şi ce se întâmplă când, unsprezece ani mai târziu, destinul îi reuneşte pe îndrăgostiţii?

Între timp, pe ea viaţa a învăţat-o să fie puternică şi să-şi ascundă sentimentele.

Iar el a devenit un chipeş îndrumător spiritual – cu reputaţia că poate înfăptui miracole – care a ales religia ca refugiu faţă de conflictele sale interioare.

Din nou împreună, ei pornesc pe un drum care la început este presărat cu obstacole, căci trecerea anilor nu a reuşit să înăbuşe vina şi resentimentele.

Dar lângă râul Piedra, într-un sătuc din Pirineii francezi, încercând să găsească răspunsul la marile întrebări ale vieţii, cei doi nu-l vor afla decât în şi prin iubire.”Paulo-Coelho-despre-eliberare.png

“La râul Piedra am şezut şi-am plâns” îi are ca protagonişti pe Pilar şi pe prietenul acesteia din copilărie. Cei doi şi-au petrecut adolescenţa împreună, într-un sătuc din Spania. Pilar a rămas izolată în această comunitate familiară ei, pe când băiatul s-a emancipat şi a plecat să cunoască lumea. Anii au trecut, iar întâmplarea îi aduce împreună pe cei doi. Pilar este o femeie obişnuită, cu aceleaşi principii, fără un viitor sigur, pe când el s-a schimbat total, devenind din puştiul în căutare de aventură, un seminarist ce povăţuieşte despre Dumnezeu şi faţa feminină a lui.

Cei doi au ţinut legătura printr-un schimb de scrisori, iar Pilar este invitată la o conferinţă de-a lui în oraşul său. Cei doi se revăd, fără să ştie ce să-şi spună unul altuia sau cum să-şi petreacă timpul. Îşi mărturisesc că se iubesc încă din adolescenţă, dar la momentul acela nu ştiau cum să-şi mărturisească sentimentele.

“Vreau să-ţi dau ceva – zise el, întinzându-mi un săculeţ roşu.

L-am deschis imediat. înăuntru, un medalion vechi şi ruginit – cu Maica Domnului a Milostivirilor pe o parte şi Sfânta Inimă a lui Isus pe cealaltă.

— Era al tău – spuse el, văzându-mi figura surprinsă.

Inima mea începu din nou să dea semnale de alarmă.

— Într-o zi – era o toamnă ca acum şi noi să tot fi avut vreo zece ani – şedeam cu tine în piaţa cu stejarul cel mare.

— Urma să-ţi spun un lucru pe care-l repetasem săptămâni de-a rândul. Nici nu începusem bine şi tu mi-ai spus că-ţi pierduseşi medalionul în sihăstria de la San Saturio şi m-ai rugat să mă duc acolo şi să-l caut.

Îmi aminteam. O, Doamne, îmi aminteam.

— L-am găsit. Dar când m-am întors în piaţă, îmi pierise curajul de a-ţi spune ceea ce repetasem – continuă el.

Mi-am făgăduit atunci că-ţi voi înapoia medalionul doar când voi putea să-ţi spun toată propoziţia pe care începusem să o rostesc atunci, acum aproape douăzeci de ani. Mult timp am încercat să uit, dar propoziţia era mereu prezentă. Nu mai pot trăi cu ea. Îşi puse cafeaua pe masă, îşi aprinse o ţigară şi rămase mult timp cu privirile în tavan. Apoi se întoarse către mine.

— Propoziţia e foarte simplă – zise el.

Te iubesc.”

Aşadar, amândoi pleacă într-un fel de călătorie până în Franţa, ca mai apoi să se întoarcă în Spania. Pe parcursul călătoriei, Pilar învaţă lucruri ce o definesc, atât pe ea, cât şi pe el, învaţă ce înseamnă credinţa şi minunea.

Fiecare om are un har. Prietenul lui Pilar are harul de a vindeca oamenii. La fiecare conferinţă a sa, oamenii se îmbulzesc pentru a-i putea vindeca. Asta este credinţa lui. Dar totodată, crede că îşi poate arăta dragostea de Dumnezeu trăind împreună cu Pilar şi renunţând la intrarea în rândul Bisericii.

Pilar este sceptică la începutul călătoriei. Nu mai are încredere nici în simţămintele sale, nici în cuvintele lui. Este de părere că totul este trecător. Iubirea lui s-ar putea stinge, iar ea ar fi lăsată de izbelişte. Frica ei este să nu-şi distrugă viitorul pentru care a trudit. Ştie că dacă renunţă la ceea ce a făcut până acum şi acceptă iubirea lui, nu se mai poate întoarce. Astfel, Pilar dezvoltă şi înţelege principiul Celeilalte: un singur suflet se divide în două părţi – trecutul şi pesimismul pe de o parte, iar pe de altă parte – viitorul şi optimismul. O parte a sufletului său este împotriva a ceea ce face ea, pe când una o încurajează, ducându-se o luptă continuă între cele două.

„Ştiam că începând din acea clipă aveam să cunosc cerurile şi iadurile, bucuria şi durerea, visul şi deznădejdea şi că nu mai puteam ţine în frâu vijeliile care se dezlănţuiseră din ungherele ascunse ale sufletului meu. Ştiam că începând din acea dimineaţă avea să mă călăuzească iubirea – iubire care era prezentă încă din copilărie, de când îl văzusem pentru prima oară. Căci niciodată nu-l uitasem – deşi mă socotisem nevrednică să lupt pentru el. Era o iubire dificilă, cu frontiere peste care nu voisem să trec.”

Acţiunea se desfăşoară pe parcursul unei săptămâni, care se sfârşeşte cu plânsul lui Pilar la râul Piedra. Paulo Coelho pune în contradicţie sacrul şi profanul în această carte, mai exact cum este văzută iubirea, ca sacră sau ca profană. Iubirea, cel mai pur sentiment, este subiectul cărţii, cea care le schimbă destinele celor doi protagonişti, cea care îi apropie sau îi îndepărtează. Privim iubirea simplă, dintre doi oameni care nu-şi exprimă sentimentele în orice moment, prin orice acţiune, doi oameni care aleg din a-şi împărţi viaţa sau de a o trăi împreună, fără a păcătui.

Coelho conturează iubirea într-un mod sincer, într-unul în care nu se concepe trădarea sau păcătuirea. Cei doi simt că se iubesc unul pe altul, dar nu îşi manifestă sentimentele în niciun fel până nu sunt pregătiţi să facă alegerea cea mare: de a-şi uni vieţile sau de a se despărţi.

“Cine e înţelept este înţelept doar pentru că iubeşte. Şi cine e nebun e nebun deoarece crede că poate înţelege iubirea.”

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s