Recenzie „Regina Roşie” – Victoria Aveyard

„Lumea lui Mare Barrow este împărţită în două, după culoarea sângelui: cei cu sângele comun, roşu, îi servesc pe cei cu sânge argintiu, elita societăţii, cei care sunt dotaţi cu puteri supraumane. Mare face parte din roşii şi-şi duce traiul de pe o zi pe alta, ca hoţ într-un mic sat de la ţară, până când destinul o aduce în faţa regelui, a reginei şi a tuturor nobililor, unde ea descoperă că este şi roşie, dar şi argintie, cu puteri nebănuite.

Ca să ascundă adevărul, regele o obligă să mintă şi să joace rolul unei doamne dintr-o Înaltă Casă pierdută, cu o putere impresionantă, şi o promite de mireasă unuia dintre fiii lui, astfel devenind o prinţesă argintie. Pe măsură ce pătrunde şi mai adânc în lumea argintiilor, Mare riscă totul şi îşi foloseşte noua poziţie pentru a-i ajuta pe cei din Garda Stacojie, un grup de rebeli roşii. O mişcare greşită îi poate aduce moartea, dar în jocul periculos în care a intrat singura certitudine este trădarea.”1739735_1034742826564576_183472013_n

Primul gând pe care l-am avut după câteva capitole a fost: clişeic. Adevărul e că orice carte are la bază un clişeu. Dar asta are multicele care-mi aduc aminte de cărţi şi serii pe care le-am citit (cum ar fi: „Grisha”, „Jumătatea Rea” etc.).  Dar nu am lăsat-o baltă. Şi ce dacă are multe clişee? Ăsta e doar începutul, să vedem ce va urma.

Mare mi-a trezit sentimente contradictorii pe parcursul acţiunii. Cea mai mare calitate a sa este dorinţa de a face bine şi de a-şi ajuta tovarăşii, cei cu care a trăit ani întregi şi a căror suferinţă o cunoaşte. Crescută ca o roşie, şi fiică de roşii, evident, Mare diferenţiază binele de rău, dar uneori face nişte greşeli fatale. Ceea ce ştie cu adevărat este că roşii suferă, iar argintii se lăfăie în avere, mâncare bună şi aşternuturi calde.

Ea îşi duce traiul de zi cu zi furând din buzunarele oamenilor de pe stradă. A făcut din furat o artă şi o nevoie. Familia ei este împărţită, fiecare copil cu un viitor impropiu şi singur. Ambii părinţi sunt casnici, după ce tatăl ei s-a întors fără un plămân şi fără un picior din război. Iar cei trei fraţi ai săi au fost recrutaţi şi trimişi pe front pentru a lupta pentru argintii, pentru că roşii se sacrifică şi argintiii iau foloasele. Mare o mai are pe Gisa, sora ei mai mică, de care este tare mândră că este singura care-şi poate face un viitor, pe când ea este oaia neagră a familiei, în curând ajungând să fie dusă pe câmpul de luptă.

“Sunt pe verandă, privind-o pe mama cum își ia rămas-bun de la Bree. Plânge, ținându-l strâns în brațe, netezindu-i părul proaspăt tuns. Shade și Tramy așteaptă să o prindă în cazul în care picioarele îi vor ceda. Știu că și ei vor să plângă privindu-și cel mai mare frate plecând, dar, de dragul mamei, n-o fac. Lângă mine, tata nu spune nimic, mulțumindu-se să-l privească atent pe legionar. Chiar și în armura sa placată cu oțel și material antiglonț, soldatul pare mic de statură prin comparație cu fratele meu. Bree ar putea să-l mănânce de viu, dar n-o face. Nu face absolut nimic atunci când legionarul îl înșfacă de braț, ducându-l departe de noi. Apoi sosește o umbră cu niște aripi negre îngrozitoare, care începe să-l urmărească. Lumea se învârtește în jurul meu, iar apoi cad în gol.

Aterizez un an mai târziu, cu picioarele vârâte în noroiul pleoscăitor de sub casa noastră. Acum, mama îl îmbrățișează pe Tramy, implorându-l pe legionar să-l lase. Shade e nevoie să o tragă spre el. Undeva, Gisa plânge după fratele ei preferat. Eu și tata rămânem tăcuți, înăbușindu-ne lacrimile. Umbra revine, de data asta învârtindu-se în jurul meu, blocând cerul și soarele. Închid ochii strâns, sperând că mă va lăsa în pace.

Când îi deschid din nou, mă aflu în brațele lui Shade, îmbrățișându-l cât mai strâns. Încă nu s-a tuns, și totuși părul său șaten, lung până la bărbie, îmi gâdilă creștetul. Mă lipesc de pieptul său și sar brusc. Simt o înțepătură acută în urechi și, când dau înapoi, văd picături de sânge pe cămașa fratelui meu. Eu și Gisa ne-am găurit din nou urechile, pentru a ne pune micul dar pe care ni l-a lăsat Shade. Bănuiesc că am făcut-o greșit, așa cum greșesc cu toate lucrurile pe care le fac. De data asta, simt umbra înainte s-o văd. Și am senzația că e mânioasă.

Mă trage într-o paradă de amintiri, toată numai răni deschise care încă se vindecă. Unele dintre ele sunt chiar vise. Ba nu, coșmaruri. Cele mai rele coșmaruri ale mele.”

Cea mai mare frică a sa este războiul. Iar când urmează ca Kilorn, prietenul el cel mai bun, să fie recrutat, Mare se împotriveşte şi face tot ce poate pentru a-şi salva soarta ei şi prietenului ei. Dar salvarea costă. Şi costă mult. Mai mult decât şi-ar permite Mare să fure.

Dând din colţ în colţ după ce a distrus câte ceva, Mare îşi întâlneşte biletul de salvare: Cal – tânărul – care a prins-o furând, dar care i-a dat mai mult decât şi-ar fi dorit: bani şi o slujbă la Palat. Astfel, Mare pleacă din casa părintească şi se aruncă în gura lupului unde puterile ei de argintie o fac să explodeze, fapt care îi pune viaţa în pericol.

Fiecare argintiu are o putere aparte: unii se joacă cu apa, alţii cu focul, unii pot citi gândurile, alţii se pot pietrifica şi tot aşa. Pe lângă sângele lor argintiu, puterea îi diferenţiază de roşii. Dar, surpriză-surpriză: Mare Barrow, cea cu sânge roşu, este deţinătoarea unei puteri nemaîntâlnite.

“E un lucru lipsit de inimă să-i oferi cuiva speranțe, când nu ai de unde. Nu face decât să transforme totul în dezamăgire, indignare, furie – acele lucruri care fac ca această viață să fie și mai dificilă decât este deja.”

Pentru ca totul să fie bine, regele şi regina camuflează adevărul şi îi dă rangul de prinţesă, logodind-o cu fiul reginei, Maven. Palatul este un adevărat cufăr de mistere. Acţiunea din palat este una pe care o întâlnim şi în cărţile de istorie: prinţi moştenitori, răzbunări, războaie, trădări şi răscoale. Iar mai mult decât asta, este accentuată puterea femeii, cea care dă naştere conflictelor şi trădărilor, cea care pune punct prin implicarea sa din umbră. Avem doi prinţi, Cal şi Maven, din mame diferite care au inteţii şi viziuni diferite, dar unele aspecte îi leagă pentru eternitate. Detaliile dau o nuanţă de epocă medievală împletită cu inovaţii contemporane.

Mare se implică mult în viaţa la Palat, mai ales în distrugerea diferenţelor sociale, alăturându-se Gărzii Stacoji, cea care face Palatul să tremure de frică, singura forţă care poate distruge diferenţierea socială. Mare duce o viaţă dublă: una de prinţesă credulă şi proastă, şi una de rebelă trădătoare, gata oricând să se sacrifice. Pe lângă asta, Mare mai duce o luptă şi cu inima sa căci i s-au cam aprins călcâiele după Cal, iar el este în apropiere. Tot mai aproape de ea, gata să o distrugă sau să-i dea putere.

“Nimeni nu observă, nimănui nu-i pasă când mă fac din nou nevăzută. Sunt o umbră și nimeni nu își amintește de umbre.”

Autoarea construieşte multe personaje care tumblr_nliylo4jv31smlwclo1_500au o mare importanţă pentru Mare, de la cel mai bun până la cel mai rău. Julian, profesorul său, este cel care o îndrumă pe calea cea bună şi cel care îi dă cel mai bun sfat: „Oricine poate trăda.” Cu o soră moartă şi cu o iubire distrusă, Julian este mentorul a cărui inimă este împărţită între dreptate şi adevăr, iar mai mult decât atât, este acela care descoperă abilităţile lui Mare şi o ajută să şi le pună în valoare.
La polul opus este Evangeline, logodnica lui Cal şi viitoarea regină, cea care ar distruge-o cu aruncarea unui singur cuţit în inima eroinei roşii. Ceea ce o inspiră pe Mare din personalitatea lui Evangeline este forţa şi putere, credinţa în forţele proprii şi neîndoiala acţiunilor sale. Evangeline este opusa lui Mare. Pentru ea, poziţia este importantă, precum şi modul în care o văd ceilalţi. Trebuie să fie o regină rea, puternică, nemiloasă, luând-o drept exemplu pe actuala regină.

Cal este prinţul moştenitor, primul fiu al regelui şi al reginei moarte în mister. Ceea ce ascunde Cal în sufletul lui, vede Mare. Între ei doi se aprinde iubirea, dar sunt de părţi opuse ale baricadei în războiul ce va să vină. Cal crede că fără clasele sociale, lumea va fi distrusă, iar ţara va fi cucerită de duşmani. Va deveni rege după modelul tatălui său, va lupta până nu va mai putea, concentrându-se pe binele tuturor, uitând de propria-i fericire.large-2

Maven este prinţul crescut în umbră, de către mama sa care i-a insuflat invidia şi ideea că trebuie să se iubească doar pe el şi neamul lui, un rasist. Dar se lasă înduplecat de inima lui Mare şi este pe cale să uite de sine pentru a ajunge la un punct comun cu fata. Lăsat în umbră, Maven reuşeşte să îi câştige încrederea lui Mare, făcând-o chiar să îi fie milă de el şi să se ataşeze sufleteşte.

Acum, pe lângă lupta pentru tron, cei doi prinţi se luptă pentru inima lui Mare. Dar dacă amândoi o vor, ea pe cine va vrea? Iar când adevărul se va afla, cine de partea cui va fi şi cine va mai fi în viaţă?tumblr_nt98icaeHy1qk4im1o1_500.jpg

Ceea ce caracterizează mai bine decât orice cartea este trădarea, pentru că în dragoste şi în război, trădarea este omniprezentă.

Anunțuri

Un gând despre „Recenzie „Regina Roşie” – Victoria Aveyard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s