Recenzie „După ce te-am pierdut” – Jojo Moyes

“Când o poveste se sfârșește, alta începe…

Lou Clark are o mulțime de întrebări. Cum de a ajuns să lucreze într-un bar din aeroport și să-și petreacă timpul urmărindu-i cu privirea pe cei care pleacă spre alte locuri? Sau de ce nu se simte încă acasă în apartamentul pe care îl are deja de un an? Oare familia ei o va putea ierta pentru ce a făcut cu optsprezece luni în urmă? Și va reuși vreodată să treacă peste iubirea vieții ei? Ceea ce Lou știe sigur e că ceva trebuie să se schimbe.

Apoi, într-o noapte, la ușa ei bate cineva. Dar oare străina care îi apare în prag are răspunsurile pe care ea le caută sau îi aduce doar alte întrebări? Dacă închide ușa, viața ei va continua ca până acum: simplă, ordonată, sigură. Dacă o deschide, va risca totul. Însă Lou a făcut cândva o promisiune: să trăiască. Și, dacă vrea să o respecte, va trebui să deschidă larg ușa…”76865281286eb6c29d2f535588639e34

După ce am terminat „Înainte să te cunosc” am fost devastată. Şi starea aceea încă o simt când mă gândesc la Will şi la ceea ce a făcut. Povestea lui mi-a oferit o perspectivă realistă asupra vieţii. Will a ştiut cum să-şi trăiască viaţa şi a făcut-o pe Lou să fie vie, să se distreze şi să-şi trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi ultima. Sfârşitul primei cărţi mi-a sfâşiat inima. Modul prin care Will a ales să-şi petreacă ultimele clipe şi cum a ales să rămână în amintirea persoanelor pe care le iubea. Astfel, am avut aşteptări mult prea mari când am început să citesc cea de-a doua carte. Nu ştiam la ce să mă aştept cu siguranţă, dar după ce am fost impresionată de acţiunea primului roman, aşa credeam că voi fi şi de al doilea. Prezentând-o pe Louisa în aeroport, vorbind cu oamenii şi privindu-i pe aceştia cum vin şi pleacă, mă aşteptam ca din senin să apară Will, ca printr-o minune, zâmbitor şi plin de viaţă şi să o surprindă pe Lou. Să se întrebe cum de este în viaţă, cum a fost posibil aşa ceva când ea ştia că şi-a luat adio de la el pentru totdeauna. Probabil de asta aş fi vrut să am parte, ceva care să-mi aline suferinţa.

“Uneori, mă uit la vieţile oamenilor din jurul meu şi mă întreb dacă nu suntem cu toţii destinaţi să lăsăm o dâră de dezastre în urma noastră.”

Dar asta nu s-a întâmplat. Louisa duce o viaţă simplă după ce s-a întors de la Paris şi este într-o infinită depresie după moartea bărbatului pe care l-a iubit. După 2 ani de-atunci, fata nu a uitat deloc clipele de suferinţă prin care a trecut, nu a uitat nici măcar modul cum Will o privea sau zâmbetul lui luminos deşi îl vedea atât de rar. Lou încă se simte legată de Will, încă are nevoie de el, să-i fie aproape, să fie cel cu care poate vorbi despre orice şi cel care are mereu soluţia unei probleme. Astfel, pe când era singură în apartamentul său, deprimată şi supusă unui dor nemărginit, Lou se urcă pe marginea terasei, iar din nefericire se trezeşte cu câteva etaje mai jos, cu multe fracturi şi cu gândul că va muri. Dar are noroc şi este salvată, pentru că are pe cineva acolo sus care o veghează.rfd

Destinul o duce pe Louisa la un cerc menit să ajute un grup de persoane să treacă peste despărţirea de o persoană dragă. Aici, sunt oameni cu poveşti diferite, unele mai triste decât altele, fără nicio asemănare între ele. Tot destinul i-l aduce şi pe Sam în viaţa ei, paramedicul care a găsit-o pe terasa veciunului ei, inconştientă şi aproape zdrobită fizic, şi pe care-l reîntâlneşte cu ajutorul cercului. Lou iese la întâlniri cu Sam pe care-l judecă pripit, după destăinuirile lui Jake, tânărul care şi-a pierdut mama şi care este luat de Sam de la întrunirile cercului. Dar întâlnirea cu Sam îi face bine căci începe să trăiască puţin, să simtă ceva în afară de tristeţe şi dor, să aibă mintea ocupată şi cu altceva în afară de amintirea lui Will.mebeforeyouquotes2

De asemenea, Lou primeşte o responabilitate imensă pentru ea, fiica lui Will, o fată de care nici Will nu a ştiut şi care a apărut din senin după moartea lui. Întâmplarea este puţin suspectă, dar Lou investighează şi se convinge că Lily este într-adevăr cine spune că este. Astfel, Lou se angajează să o pună în relaţii bune pe Lily cu bunici săi în speranţa că face ceea ce trebuie pentru Will. Dar Lily îi creează mai multe probleme decât ar trebui tinerei eroine, iar singurul care ştie rezolvarea pare să fie tot Will.

„După ce te-am pierdut” prezintă toate personajele din primul volum după moartea lui Will. Şi în acest roman, vieţile lor sunt oarecum dictate de amintirea lui. Vieţile părinţilor lui s-au bifurcat căci au divorţat, tatăl s-a recăsătorit şi urmează să aibă un copil, pe când mama s-a mutat şi a suferit în linişte. Lou le-o prezintă pe Lily ca pe o minune în viaţa lor, ca o carte lăsată de fiul lor. Deşi amândoi sunt sceptici la început, lucrurile încep să evolueze treptat, iar fericirea îi aşteaptă la capătul tunelului. Acum, Louisa este pusă să aleagă între fericirea alături de un bărbat care o poate iubi şi legătura constantă cu fantoma trecutului. În calea ei apar multe şanse la un viitor mai bun, dar cum este de aşteptat, Louisa este obişnuită să le dea cu piciorul. Dar orice ar face ea, destinul încă nu şi-a spus ultimul cuvânt.

“Trebuie să trăieşti. Şi să te arunci în orice experienţă şi să încerci să nu te gândeşti că te răneşti.”

„Înainte să te cunosc” a lăsat un gol imens în inima mea, o iubire neîmpărtăşită şi o poveste de viaţă mult prea tristă. Acum, deşi „După ce te-am pierdut” nu a fost ceea ce mă aşteptam, a umplut acel gol. I-a oferit Louisei şansa să-şi refacă viaţa. Autoarea a păstrat veselia caracteristică lui Lou, a păstrat umorul şi lecţiile de viaţă. Din fiecare carte înveţi câte ceva. Iar cea mai importantă lecţie pe care am primit-o de la cele două cărţi a fost să trăiesc. Orice. Totul merită trăit. Iar noi suntem ceea ce alegem să trăim.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s