Recenzie „Sinuciderea fecioarelor” – Jeffrey Eugenides

„Cu un umor negru sec, naratorul colectiv al romanului Sinuciderea fecioarelor spune povestea unor bărbați ale căror vieți au fost schimbate pentru totdeauna de obsesia lor violentă pentru cele cinci surori Lisbon: inteligenta Therese, pretențioasa Mary, ascetica Bonnie, libertina Lux și palida, neprihănita Cecilia, a cărei spectaculoasă moarte deschide „anul sinuciderilor“. Juxtapunând banalul și goticul, ilarul și tragicul, Jeffrey Eugenides creează un portret viu și captivant al tinereții si al inocenței dispărute. El îl transpune pe cititor în trecut, pe străzile mărginite de ulmi ale Americii clasei mijlocii, reînviind imaginile, mirosurile și senzațiile curților din spatele caselor și ale școlilor, pline de vrajă și de mister. O poveste despre iubire și pierdere, despre sex și sinucidere, despre amintire și imaginație, pe care nici un cititor nu o va uita ușor.”fd74a9d6d4d9c034f52036342a6fd432

„Sinuciderea fecioarelor” se afla de mult timp pe lista mea de lectură, dar am amânat citirea ei pentru că îmi doream cu disperare să pun mâna pe ediția aceasta de la Polirom, cea cu copertă neagră și mult mai expresivă, oarecum sumbă și înspăimântătoare, pentru că pur și simplu nu-mi plăcea noua copertă. Așadar, am găsit această minunăției pe târgulcărții.ro, anticariat și librărie online, cu care am încheiat o colaborare și care au fost atât de drăguți să mi-o înmâneze și cărora le mulțumesc din tot sufletul. Acum, că am găsit cartea cu coperta de care eram îndrăgostită, nu mi-a mai rămas decât să o citesc.

Eugedines începe direct, fără vreo altă introducere și spune că și ultima fiică a familiei Lisbon s-a sinucis. Cartea începe oarecum cu finalul, ca mai apoi să ne fie prezentate personajele. Prezentată de un narator colectiv, un grup de adolescenți neinițiați și cu capul plin de visuri, acțiunea este simplă și ușor de citit avându-le în prim-plan pe cele 5 fete ale familiei Lisbon pentru care băieții făcuseră o obsesie. Ce îi intriga cel mai mult la aceste fete nici ei nu știu, dar tind să cred că misteriul în care ele sunt învăluite le-a atras atenția băieților. Domnul și doamna Lisbon sunt genul de părinți care nu-și scapă fetele din ochi, le țin din scurt și nu le permit să facă orice le trece prin cap. Săracele fete sunt supravegheate și când ies din casă, cu permisiune, și când sunt la școală pentru că tatăl lor este profesor. Singure și fără niciun gram de libertate, cele 5 fete nu cunosc iubirea, nu cunosc micile plăceri ale adolescenței și suferă în tăcere.ab802a924ac3515804fbb6b114c5a506

Ce simt fetele cu adevărat nimeni nu are de unde să știe pentru că ne sunt prezentate de grupul de băieți anonimi din auzite căci nici ei nu le cunoșteau. Astfel, părerile sunt împărțite, fiecare putem înțelege diferit lucrurile, dar principala cauză a sinuciderilor pare a fi exigența părinților. Avem parte în carte de păreri contradictorii ale diferitor oameni ce vizează strict familia Lisbon, de la cele mai credibile până la cele mai aberante.

Prima care se sinucide este Cecilia, cea mai mică fiică a familiei, din cauze total necunoscute naratorului și implicit, nouă. Cecilia a încercat să-și ia viața în liniște, în căldura propriei case, tăindu-și venele, dar eșuează lamentabil, ca mai apoi să reușească să-și pună capăt zilelor aruncându-se de la fereastră direct în gard. Eugenides redă detaliile scenelor macabre văzute din mai multe unghiuri. În momentul în care Cecilia moare cu adevărat, grupul de băieți era în casa familiei pentru prima dată în viața lor, participând la o tentativă de petrecere, care avea ca scop „ieșirea fetelor în societate” și sunt martori la moartea fetei.

„Când am ieșit pe ușa din față, am văzut că o ținea în brațe pe Cecilia, cu o mână sprijinindu-I gâtul și cu cealaltă genunchii. Încerca să o ridice de pe țărușul care-I sfârtecase sânul stâng, trecuse prin inexplicabila ei inimă, separase două vertebre fără a zdrobi nici una și, sfâșiindu-i rochia, ieșise din nou la aer. Țărușul  o străpunsese atât de rapid încât nu rămăsese sânge pe el. Era perfect curat, iar Cecilia părea doar că stă în echilibru pe prăjină, ca o acrobată.”

După această tragedie, grupul de băieți încă urmărește drama familiei care începe să se dezinteregreze treptat. Acum , băieții nu mai au acces la casa familiei, ci pun cap la cap detalii despre viața acestora pe care le află cu timpul și de la diferite persoane, unele de încredere, altele nu, pentru că fiecare are propria versiune a poveștii. Fetele se retrag în căminul lor, merg la școală și stau retrase de restul copiilor; soții Lisbon devin de nerecunoscut și casa lor va deveni la fel. Timpul n-are de gând să se oprească și familia Lisbon începe să se apropie de sfârșit tot mai mult.

În mintea mea, toată povestea pare un scenariu de groază. Fata cea mică se sinucide și după, tot ce face familia sa este să trăiască în suferință, se izolează de restul lumii și toți ajung să locuiască într-un maldăr de gunoaie care mai are puțin și pică pe ei. Toate activitățile care se întâmplau de obicei în oraș și în casa lor, nu se mai întâmplă (de Crăciun, tatăl pune luminițile cu mult după ce sărbătorile au trecut). Nimeni nu va mai avea grijă de casă, de aspectul acesteia, vor lăsa frunzele din toamnă să rămână unde au picat, să putrezească acolo, conferându-i locuinței un aspect macabru. Naratorul relatează cum și poștașul deschidea cu scârbă cutia poștală și după dispărea repede, cum băiatul cu ziarele arunca ziarul de pe partea opusă. Familia Lisbon rămâne blocată în acea casă, mâncând cine știe ce sau poate nimic. Cele patru fete care mai sunt în viață își duc aceeași viață, ajungând chiar mai rău după Crăciun pentru că nu le mai este permis să meargă la școală. Singura care-și permite să fie liberă este Lux care face tot ce-i  trece prin cap, se culcă cu diferiți bărbați în cele mai inimaginabile locuri, cum ar fi pe acoperișul propriei case.

Viața soților Lisbon va lua o întorsătură nouă după ce și celalte fete se sinucid, luându-și viața în grup, după ce au plănuit mult și bine. Tot aceeași băieți au „norocul” să fie acolo când fetele se sinucid și să observe de la depărtare ce urmează să se întâmple. Acum, pentru soții Lisbon fetele sunt o povară de care s-au ușurat și pleacă din casa bântuită de amintirea celor 5 fete. Ce se va întâmpla cu cei doi, nimeni nu știe, naratorul mai vorbind doar despre ce se întâmplă în oraș după anul sinuciderilor. Băieții sunt aceeași, fascinați de enigma fetelor, dar încearcă totuși să treacă peste această tragedie, renunțând la aflarea motivelor sinuciderilor și mulțumindu-se cu păstrarea lucrurilor care le amintesc de existența fetelor ce-au fost odată.

„Dar toate acestea sunt o goană după vânt. Esența sinuciderilor nu a fost tristețea sau misterul, ci simplul egoism. Fetele au luat în propriile lor mâini decizii care sunt mai bine de lăsat în seama lui Dumnezeu. Au devenit prea puternice ca să mai trăiască printre noi, prea preocupate de ele însele, prea vizionare, prea oarbe.”

„Sinucidere fecioarelor” este scrisă într-un stil obișnuit, cu tentă tragică. Cartea se citește ușor prin limbajul comun secolului XX și lasă cititorul să creadă ce vrea. Mi s-a părut că este un documentar despre viața Lisbonilor, ca și cum după ei s-a făcut un film de groază. Gândul că 5 fete s-au sinucis în acea casă mă înspăimântă și modul cum au ales ele să  moară îmi dă fiori. Nu știu dacă această carte aș putea-o recomanda oricui. Nu știu ce sentimente  concrete pot avea despre o asemenea carte, dar pot spune că mi-a plăcut. A fost ceva unic, nou pentru mine, o lectură cu tentă psihologică și care redă viața într-un mod puțin fantastic. Per total, cartea este sfâșietoare. Dacă vreți să citiți „Sinuciderea fecioarelor” o puteți comanda de pe site-ul târgulcărții.ro, unde o găsiți cu această copertă neagră și care mi se pare genială, la o megareducere, sau o puteți comanda  în celălalt format.

„Nu conta, în ultimă instanță, ce vârstă avuseseră, sau că erau fete, ci numai că le iubiserăm și că ele nu ne auziseră chemarea, că nu ne aud nici acum, cum stăm noi aici sus,  în coliba din copac, cu părul nostru rărit și pântecele moale, și le chemăm să iasă din acele camere unde au intrat ca să rămână singure pentru o întreagă eternitate, singure în sinucidere, care este mai adâncă decât moartea.”

Romanul a fost ecranizat, in 1999, de regizoarea Sofia Coppola, cu Kirsten Dunst, Kathleen Turner, Josh Hartnett si James Woods in rolurile principale.

Anunțuri

3 gânduri despre „Recenzie „Sinuciderea fecioarelor” – Jeffrey Eugenides

  1. N-am citit cartea încă, dar mi-aduc aminte că după ce am văzut filmul prima dată am rămas cu un gol în stomac și un nod în gât. E într-adevăr o poveste unică, tragică, dar și cumva frumoasă prin stranietatea ei. Am înțeles că și Middlesex de Eugenides ar fi o carte foarte bună, chiar mult mai bună decât Sinuciderea fecioarelor. De încercat! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s