Recenzie „Abis” – Monica Ramirez

„Îndoiala mă chinuie neîncetat în ultimul timp. Mintea mi-e amorțită. Acolo unde cândva existau răspunsuri, acum nu mai există decât spații goale. O atingere, un miros, o imagine, un stimul ce în mod normal mi-ar fi provocat o emoție ori măcar o amintire, acum nu-mi mai aduce decât… nimic. Sunt înconjurată de o nebuloasă tăcută. Nu simt nicio emoție, nu am nici măcar o urmă vagă de sentiment. Ceva a murit… ceva în adâncul sufletului meu s-a stins precum o lumânare în ploaie. Am citit o parabolă odată… parcă era japoneză? Nu-mi mai aduc aminte, dar îmi amintesc cuvintele de parcă cineva mi le-ar fi încrustat în creier. Un om s-a trezit dintr-un vis în care era fluture, întrebându-se dacă nu cumva e de fapt un fluture care visează că e om. Cam așa mă simt și eu în ultimul timp. Nici om, dar nici fluture. Sunt ceva între, poate umbra unei fantome.”

Când ziceam că nu o să-mi mai fac așteptări că mi le fac degeaba, ziceam bine rău. Cine naiba s-ar fi gândit că după capturarea Alinei, Al Qaeda o să-i spele creierul, o să o distrugă în cel mai josnic mod? Eu cu siguranță nu m-am gândit. Sincer, mă gândeam că o vor tortura până va uita de ea și ca printr-o minune Elite o va salva, cum fac de fiecare dată. Ei bine, nu mai e așa. Băieții răi au trecut la lucruri mai periculoase decât cele de până acum. Acțiunea se situează la un an după sfârșitul volumului 4, un an în care Alina a fost mai multă decât torturată, înșelată, jucată pe degete și mințită. Liderul Al Qaeda i-a șters toate amintirile Alinei, a făcut din Elite un dușman și i-a băgat în cap numai minciuni, inclusiv aceea cum că ea-l iubește pe arabul ăsta sărit de pe fix (este prea sadic pentru a fi caracterizat cuviincios).IMG_2aed6e0c05ea32d404390acf7b6e2e31[1]

După un an, Elite reușește să-și recapere cea mai bună agentă, dar care acum are niște probleme. Grave. Extrem de grave, chiar. În mai puțin de o săptămână, Marius trebuie să o repună pe Alina pe picioare pentru a nu fi nevoit să o lichideze. Mintea iubitei sale a cedat în cel puțin 6 șase luni, pentru ca apoi să fie umplută cu aberațiile unui om instabil psihic, care a abuzat de ea și de abilitățile sale. În mintea Alinei se dă un război crunt, un război al trecutului și al prezentului instabil, al adevărului și al minciunii. Frânturi de amintiri o iau prin surprindere uneori, părți ale vieții ei care o fac să-și pună la îndoiala identitatea. Perspectiva Alinei din carte este foarte importantă fiindcă îi înțelegem stările prin care trece, gândurile care-i trec prin minte și modul în care se simte; toate astea ajutând la cunoașterea ei în profunzime.

Așa cum speram, Alina nu va fi lichidată (cel puțin pentru moment), își va recăpăta o parte considerabilă din trecut (mai ales perioada cu Alex; vorbind de Alex, nu este prezent la vindecarea ei, dar nu intru în amănunte) și se lasă pe mâna lui Marius, încrezându-se în organizația antitero care a format-o ca asasin, ajutând la distrugerea Al Qaedei.IMG_78d681e08c17edd7f9d1bec69c00ab20[1]

Mi s-a părut puțin bruscă revenirea Alinei ca agent operativ, după puținul timp în care și-a recăpătat memoria și a trebuit să asimileze tot trecutul. Tocmai de aceea, această luptă din mintea ei nu se termină aici. Ne vom confrunta cu o Alina irascibilă, care se învinovățește pentru tot ceea ce a făcut și renunță la sentimente, devenind agentul perfect care nu clipește când ucide. Alina devine Alex cel din primul volum, se retrage în bârlogul său și pleacă în misiuni fără să-și ia vreo pauză. Această atitudine a ei îi sperie pe ceilalți agenți, pe cei care o iubesc și care luptă pentru reveniera Alinei cea de dinainte. Protagonista renunță chiar și la Marius, alungându-i amintirea și inclusiv prezența acestuia. Prietenii ei cei mai buni – Ford, Roman, Jason – suferă în tăcere pentru schimbarea bruscă a atitudinii ei, pentru faptul că a devenit ceea ce ea ura cel mai mult – soldatul perfect – și că a dispărut cu lumina pe care o răspândea odată în jur prin simpla ei prezență.

Volumul acesta e despre iubire, despre prietenie, despre sacrificiu, despre moarte și cel mai important lucru care le-a fost luat agenților: libertatea. Personajele se vor învârti în jurul Alinei, toate cele importante obviously, vor fi acolo când ea nu va mai suporta durerea și-și va da frâu liber emoților, când va fi la un pas de moarte sau când are mai puțin nevoie de cineva, pentru că Alina se izolează de oamenii ce i-au fost prieteni. Abisul o atrage și ea nu mai are mult până când se va cufunda în el, nemaiavând vreo cale de întoarcere.IMG_057b57300793d7b504b3f9bfb4db71be[1]

Credeți că asta a fost o răsturnare de situație? Ei bine, partea aceasta nu e nici jumătate din carte. Ceea ce va urma demonstrează cât de mult înseamnă să fii om într-o lume a pierzaniei. Vedem cât de mult înseamnă încrederea, cât de mult înseamnă să existe cineva în lume care să-și facă griji pentru tine sau cât de mult înseamnă ce iubești și ce presupun noțiunea de iubire. Această parte ne demonstrează că dacă iubești pe cineva cu adevărat, sacrifici totul pentru fericirea acestuia, până și propria ta fericire pentru că văzându-l pe el fericit simți că ți-ai împlinit menirea. Acum se văd clar relațiile dintre agenți, modul cum aceștia le percep și cum aleg să se raporteze la acestea.

Deci sunt unele momente în carte care în care am simțit un sentiment până în măduva oaselor, nu doar în inimă. Nu sunt sentimente care sunt spuse pe față, ci întâmplări care le sugerează și le pun în evidență mai ceva decât le-ar putea pune o simplă declarație. Personajele recurg la sacrificii, înșelătorii, jocuri de culise, dar toate au un scop nobil. Pe lângă acestea, în inima mea arde o durere mută nu știu cum să o descriu, e la fel ca aceea pe care o simți când pierzi pe cineva drag. Am pierdut atâtea lucruri câte au pierdut Alex, Alina, Marius și toate celelalte personaje, am simțit tot ceea ce au simțit și au trăit eu, m-am revoltat și am luptat alături de ei la nivel spiritual. Acaparându-mă toate aceste sentimente, mi-e foarte dor de primul volum, unde lucrurile mergeau ca pe roate; mi-e dor să văd momente de liniște și pasiunea pe care Alex și Alina o împărțeau; nu știu… mi-e dor pur și simplu de acea perioadă a „tinereții” pentru că acum totul este matur.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s