Recenzie „Maria Magdalena” – Ioana Duda

„Atunci am aflat ce înseamnă să crezi. Lumea ta se prăbușește zi după zi, în jurul tău, dar simți în străfundurile ființei tale că într-o zi va fi bine și nu renunți. Logic, rațional, totul îți spune că ești nebun. Și tu te încăpățânezi și mergi mai departe. E o scânteie acolo, în suflet, o voce timidă, care îți șoptește să nu te lași bătut, că totu-i cu un rost. Totul are sens. Pentru că am vrut să dau un sens la tot ceea ce se întâmplă. Am ales să cred. Pentru că, din momentul în care te-am văzut, am știut că nu mai am ce să aștept, în afară de tine.”

b8e009cd88e56e832cb6f92f0b43b84c-photography-women-photography-portraitsPe Ioana Duda îmi doream să o citesc, chiar am promis că o să citesc una din cărțile ei deja publicate înainte de Maria Magdalena (articol aici) și am ajuns astfel față în față cu noua sa carte, una cu o copertă atrăgătoare și cu un mesaj puternic de transmis, carte care este continuarea Jurnalului primei mele morți, pe care nu l-am citit, dar nici nu am simțit vreodată pe parcursul lecturii că ar mai fi trebuit să știu ceva mai mult decât mi se oferea. Din punctul meu de vedere, cartea de față este una dură, o carte despre pierdere și regăsire de sine, despre alegeri, greșeli, vină și iertare. Ioana Duda vorbește în Maria Magdalena despre o dragoste mai mult sau mai puțin sinceră, despre o pasiune înflăcărată, despre pierderea speranței și a oricărei fărâme de putere în lupta cu destinul, dar și despre regăsirea de sine prin înțelegere și iubire.

Personajul principal al cărții – Valentina– este o scriitoare, o femeie energică și plină de voioșie, îndrăgostită de soțul ei, Adrian, și oarecum cu capul în nori. Lucrurile nu sunt așa roz în viața ei pentru că în ea reapare brusc o fostă iubire, Andrei , bărbatul care a iubit-o bolnav și despre care a scris. În prima parte a cărții avem perspectiva lui Andrei, care este și el căsătorit cu o femeie pe care n-o iubește, dar mărturisește tare și răspicat că Valentina a fost singura femeie pe care a iubit-o și pe care a pierdut-o ca un prost. Din ceea ce ne este redat, se observă felul lui Andrei de a fi, un bărbat superficial oarecum, greu de emoționat, plictisit de viață, de oameni, poate chiar și de el însuși, ajuns într-un stadiu dificil emoțional care îi afectează și pe cei din jur. Iubirea oarbă pe care a avut-o Valentina pentru el a făcut-o să se piardă, să se rătăcească în lume, singură pe lume, dorindu-și chiar moartea.

„Beam, învârteam bărbați prin cearșafuri, vomitam aproape în fiecare seară băutură și gust de piele străină și eram mahmură aproape în fiecare zi. Toți bărbații erau fără fețe. Necunoscuți. Au fost mulți. Probabil. Nu știu. Nu i-am numărat niciodată. Pentru că nu îmi păsa. Ei nici nu existau. Doar tu.”

Dar Andrei nu a reușit să o distrugă. După despărțirea de el, Valentina și-a găsit alinarea în scris, și-a scris și-ntr-un final l-a întâlnit pe Adrian, un bărbat la fel de greu de înțeles, poate chiar mai greu, ascuns în cochilia sa și izolat, posedat de teama de a trăi. Povestea lor de iubire începe greu, dar cei doi s-au iubit nebunește, cu patos, relația lor fiind mai puternică decât și-ar fi putut imagina. Dar nu a fost așa. Greșeala pe care a comis-o femeia a fost de neiertat, anume aceea de a-și înșela soțul cu fostul ei iubit care i-a cam clătinat sentimentele. Nu știu ce-a fost mai grav pentru Adrian, faptul că l-a înșelat sau persoana cu cine l-a înșelat, faptul că ea plângea în genunchi în fața lui și el era înnebunit de revoltă, de o durere surdă care-l făcea să o rănească sau pur și simplu nu putea accepta ca femeia lui să ajungă să-l înșele. După această întâmplare destul de tragică, drumurile celor doi se bifurcă și fiecare încearcă să-și ducă suferința singur.

Povestea de viața a eroinei noastre mi se pare puțin absurdă sau poate doar Valentina o fi cea absurdă aici fiindcă susține că Adrian a fost bărbatul pe care l-a iubit cel mai mult și de care era încă îndrăgostită când a comis acea mare greșeală. Totuși, eu nu pot să înțeleg cum să înșeli un om pe care-l iubești, un om alături de care ești fericită și care te-a acceptat cu bune și cu rele, ceea ce duce la o mare autocontrazicere a personajului. Așa cum viața merge mereu înainte și Valentina încearcă să meargă înainte, să creadă că Adrian o va ierta și se va întoarce la ea după ce-și va linge rănile și ea se va putea ierta după ce suferința se va nărui. Cele două personaje își au alături prietenii și aminirile unei vieți fericite și ale unei iubiri distruse. Adrian rămâne ascuns la prietenul său unde încearcă să-și revină și să meargă mai departe, iar Valentina pleacă în Grecia, la prietena ei Matilda, unde va avea răgazul să-și pună gândurile în ordine și să decidă ce va face în continuare.

„Viața mea este un sanatoriu de recuperare, unde lucrez cu normă întreagă: medic, pacient vizitator. În timp, mi-am învățat toate rolurile, pe care le joc atât de bine, încât în orice clipă sunt pasibilă de un premiu. Am încercat să fug de două ori, dar m-am prins și m-am adus înapoi. În anumite zile, privesc pe geam și mi se pare că acolo, afară, viața curge și oamenii sunt liberi, sănătoși. Acele zile se întâmplă în nopțile când visez profund. Iar când mă trezesc și privesc pe geam, nu văd decât alte sanatorii.”

Maria Magdalena e o introspecție care va da rezultate, o analiză a iubirii care va releva esența acesteia. Consider că este o carte-lecție de viață care are ca scop evitarea a ceea ce se întâmplă în ea, ca oamenii să nu mai greșească și să-și strice viețile.

Mulțumesc editurii Herg Benet pentru exemplarul oferit. O puteți comanda și voi de aici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s