Top 10 continuări mult așteptate

Acesta este un articol în care vorbesc puțin despre continuările seriilor pe care le aștept cu nerăbdare și care vor apărea în curând. Unele dintre ele, bineînțeles. Dacă nu ați citit una dintre acestea, v-o recomand cu căldură.

  1. Volumul 2 din Urgia și Zorile: The Rose and the Dagger

Am recitit Urgia și Zorile săptămâna această cu foarte mult drag. Este una dintre cărțile mele preferate din toate timpurile, o carte pe care efectiv am adorat-o de la început până la sfârșit. Povestea Șeherezadei este uimitoare, magică, scoasă dintr-o cutie a comorilor pentru că Șeherezada însăși este o comoară! Cartea este o combinație de sentimente, un cocktail care vă va suci mințile. Iar sfâșitul vă va distruge, vă spun din start. Recenzia aici.

Volumul 2 trebuie să apară în curând la editura Epica și vă spun sincer că de-abia aștept să pun mâna pe el!

  1. Ultimul volum al seriei Lux: Opposition

Cine n-a citit măcar primul volum al seriei Lux? Cine nu s-a îndrăgostit măcar puțin de Daemon și de ochii săi molipsitor de verzi? Clar nu eu. Sunt fană înfocată a lui Daemon, nu neapărat pentru că este ieșit din tipare, dar mi se pare adorabil prin felul său de a fi și prin iubirea de care este capabil. Pe parcursul a 4 volum am trecut prin toate stările posibile, iar acum aștept cu sufletul la gură sfârșitul unei serii de suflet. Recenziile volumelor aici.

Opposition este programat să apară la editura Leda în a doua jumătate a acestui an.

  1. Volumul 2 din Spulberă-mă: Unravel Me

Când am citit eu Spulberă-mă, acum mult timp, eram fascinată și doritoare de mai mult. Juliette este o eroină aparte, nu una pe care o întâlnim în toate seriile de genul. Este puternică, dar se găsește într-un stadiu de neputință și uitată de toți cei pe care-i iubea. Asta nu înseamnă că Juliette va fi lăsată să zacă pentru veșnicie căci i se pregătesc multe probleme. Recenzia aici.

Volumul 2 este în pregătire la Leda Edge, iar primul volum va fi reeditat.shatterme2526unravelme

  1. Volumul 2 din Trei Coroane Întunecate: One Dark Throne

Lupta protagonistelor din Trei Coroane Întunecate este vie și nelipsită din mințile lor. Tot ceea ce le-a fost scris este pe cale să se petreacă acum, după ani în care au fost despărțite și-au trebuit să-și perfecționeze puterile. Dar doar una este cu adevărat dăruită, iar din cele 3 surori doar un trebuie să fie regină. Sfârșitul este mai mult decât surprinzător. Recenzia aici.

  1. Volumul 2 din Saga Cuceritorului: Now I Rise

Și mă întunec este o minune de carte, care nu știu dacă-mi place mai mult pentru povestea în sine sau pentru simplul fapt că se leagă și de istoria țării noastre. Sunt transportați în secolul XV, în Imperiul Otoman și mai puțin pe teritoriul valah, dar urmărim evoluția Ladei și fratelui său, Radu, prizonieri ai turcilor după ce tatăl lor, Vlad Dracul, i-a părăsit. Autoarea îl înfățișează pe Vlad Țepes sub forma unui personaj feminin – Lada – pe care-o aruncă în brațele dușmanilor pe care-i urăște nespus. Suntem martori la bătălii, trătări, uneltiri secrete, dar și povești de dragoste, toate la curtea sultanului otoman. Volumul 2 de-abia a apărut în străinătate, dar aștept cu mare nerăbdare să se traducă pentru că de-abia sfârșitul a deschis un nou front de acțiune!

  1. Volumul 2 din Blestemul Câștigătorului: The Winner’s Crime

Nu am cum să nu-mi doresc să nu citesc continuările seriilor în care sfârșitul primului volum mă lasă cu gura căscată. Exact așa s-a întâmplat și-aici. Am avut parte de un personaj feminin ieșit din tipare, deloc clișeic și pe care l-am adorat, de mistere și războaie, trădări, dar și de sentimente interzise. Blestemul câștigătorului este o poveste fascinantă despre putere, libertate, supunere, toate într-o armonie perfectă cu personajele frumos conturate și cu atmosfera incitantă.

  1. Volumul 2 din Jocul Coroanei: The Crown’s Fate

Mi-a plăcut mult la Jocul Coroanei faptul că m-a dus într-o Rusie istorică, în mijlocul orașului Sankt Petersburg și mi-a oferit o extra-porție de magie frumos creionată. Mi-a plăcut, de asemenea, modul cum a fost folosită magia, toată frumusețea care m-a fascinat, dar și legătura puternică dintre cele două personaje principale – Nikolai și Vika – care au fost aruncate într-o luptă pentru putere și cu care am empatizat enorm. Recenzia aici.

  1. Volumul 2 din Emblema Eternității: Eternal Echoes

Nemuritoarea Starling este cartea care a combinat reîncarnarea, nemuririrea și sufletele pereche și-a oferit cititorului o poveste plină de mister și încâlceli ce trebuie neapărat rezolvate. În prim-plan se dă o luptă dintre bine și rău, unde apare și-un inevitabil triunghi amoros în care este implicată protagonista, dar unul ieșit din cotidian, nu așa cum v-ați putea aștepta. Și bineînțeles, sfârșitul m-a lăsat cu gura căscată și de-abia aștept să văd ce se întâmplă în volumul următor. Recenzia aici.

  1. Volumul 2 din Ultima vrăjitoare din Transilvania: Mathias

Primul volum, Contesa Aneke, a fost o lectură ușoară și rapidă, o aventură printr-un sătuc din Transilvania, pe urmele unei contese blestemate și demult moarte. Prezentul nostru cel de toate zielele s-a combinat cu timpul contesei Aneke și ne-a oferit o privire de ansamblu asupra timpurilor, oamenilor, secretelor și a tot ceea ce se află în întuneric. Recenzia aici.

  1. Volumul 3 din Regina Roșie: King’s Cage

Tocmai ce am terminat cel de-al doilea volum, care a apărut anul acesta la Nemira. Sunt extrem de revoltată și vă spun sincer că Mare a devenit cel mai enervant personaj posibil și pe care-l urăsc. Atitudinea ei este de nerecunoscut și i s-a cam urcat la cap că este superioară. N-am ce zice mai multe de ea, dar sfârșitul nu este aici pentru că lupta abia a început. Sper ca volumul 3 să fie așa cum îmi doresc, mult mai bun și ca Mare să-și revină!blog2-red-queen

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s