Recenzie „Infernul lui Gabriel” – Sylvain Reynard

„Enigmatic şi sexy, profesorul Gabriel Emerson este un foarte respectat specialist în Dante în timpul zilei şi un adept al plăcerilor lipsite de inhibiţii, în timpul nopţii.

Se foloseşte de şarmul său pentru a-şi satisface orice capriciu, dar este torturat de un trecut întunecat şi măcinat de convingerea profundă că nu mai are nicio speranţă de mântuire.

Când fermecătoarea şi inocenta Julia Mitchell se înscrie la cursul său, atracţia pe care o simte faţă de ea nu numai că îi periclitează cariera, dar îl trimite într-o călătorie în care trecutul şi prezentul se ciocnesc.

O provocatoare explorare a seducţiei şi a iubirii interzise.”tumblr_nld9mc2D191rq6ki7o1_500

Tema iubirii interzise dintre o studentă și profesorul ei a fost abordată de mai mulți autori. La fel și cea a bărbatului bogat îndrăgostit de o domnișoară săracă. Povestea de față nu este una ieșită din comun, fiind deja posesoare a două teme centrale în operele de dragoste – cele menționate mai sus. Deși duce lipsă la capitolul originalitate, mi-a plăcut ideea în jurul căreia a luat naștere întreg romanul și mă refer aici la opera lui Dante, în principal analizarea Divinei Comedii. Autorul îmbină foarte bine ideile dantești din Epoca Renașterii cu iubirea înflăcărată dintre Gabriel și Julia, amândoi pasionați de clasic și frumos.

Deși sunt firi diferite din multe puncte de vedere, cei doi ajung să semene ca două picături de apă. Gabriel Emerson este, în primă fază,  arogant și plin de el, un profesor exigent și extravagant deopotrivă, dar și o enigmă a întruchipării iubirii. Posesor al unor tragedii care i-au împânzit gândurile de întuneric, profesorul s-a retras într-o lume a sa, într-un întuneric deplin, contimentat câteodată cu pofte și dorințe carnale. Doctor în opera lui Dante, profesorul cunoaște mai bine decât oricine infernul în care trăiește, păcatele pe care le-am comis, de la primul până la ultimul, și pedeapsa capitală pe care o merită.Ei bine, întâlnirea cu Julia îl dă puțin peste cap, îi oferă o priveliște electrizantă a ceea ce este în jurul său, dar care nu face decât să-i accentueze atitudinea sa caracteristică – a unui suflet înghețat. El nu renunță la atitudinea sa superioară pe care o are cu studenții săi, nu renunță la privirile pline de silă și dezgust și nici la înspăimântarea tinerei sale studente. Asta până când o cunoaște mai bine cu ajutorul unei persoane importante din viața amândurora.03fedd2f34320432c6c2a311c5566a3c

Julia Mitchell a venit să-și facă masterul la Universitatea din Toronto după ce a renunțat la visul său de a merge la Harvard. Julia este o fată introvertită, inteligentă, foarte sensibilă și o bombă încărcată de emoții, care când explodează o face să lăcrimeze involuntar. E măcinată de singurătate și de amintirile unui trecut care i-a clătinat toate speranțele unui viitor luminous, dar nu a încetat niciodată să-și aminteasă primul bărbat care a sărutat-o și-a ținut-o de mână pentru prima dată în viața ei. A plecat de-acasă singură și trăiește în vizuina sa de hobbit, unde se ascunde și plânge în tăcere pentru toate necazurile care s-au abătut asupra ei. Din punctul meu de vedere, Julia este cel mai plângăcios personaj peste care am dat, dar care mi-a intrat la suflet și m-a făcut să-mi pară rău pentru situația în care este; am empatizat foarte mult cu ea, chiar și cu Gabriel.ac662a88b34db4af6142517a0e6127c7

Cei doi protagoniști se atrag ca un magnet. Bunătatea Juliei îl atrage pe profesorul său și se luptă cu întunericul din înăuntrul umilului păcătos. Pe când tânăra studentă este plină de mărinimie, bunăvoință și deține un arsenal de virtuți binecunoscute, profesorul este îngerul căzut, sufletul damnat la suferință care nu întrevede nicio fărâmă de speranță în mântuirea sa.

Julia și Gabriel nu sunt doar cunoștințe de ocazie, nu împărtășesc doar o relație de student-profesor. Julia este cea mai bună prietenă a surorii lui Gabriel și asta face ca relația lor profesională să cotească brusc. Amândoi trec de la apelativele respectuoase („domnule profesor Emerson”/„domnișoară Mitchell”) și de la relația rece dintre ei la vorbirea între prieteni și la o relație mai apropiată din multe puncte de vedere. De aceea, sora lui Gabriel și trecutul amândurora au un impact mai mare asupra relației și atracției bizare care se resimte în apropierea amândurora. Chiar dacă zeii iubirii le-ar surâde și ei și-ar putea pune sufletul pe tavă, cu toate defectele lor, legătura care ia naștere între cei doi este mai mult decât una profesională și care le-ar putea da mai multe bătăi de cap decât și-ar putea dori vreodată.

– Spune-mi că mă dorești sau ieși.

– N-am dorit niciodată pe altcineva.

Când am spus că protagoniștii se aseamănă ca două picături de apă, am avut cea mai mare dreptate. Pe lângă faptul că sunt pasionați de Italia lui Dante, de artă și muzică, sunt la fel de asemănători când vine vorba și de dragoste. Gabriel a trăit într-o aventură continuă cu femeile care-au trecut ocazional prin viața lui, dar nu a încercat niciodată să depășească stadiul de singurătate în care se afla. Trecutul său vicios și singurătatea care i-a înșelat conștiința l-au condamnat la o asemenea viață, lipsită de speranță și fericre. Astfel, este la fel de neinițiat ca și Julia în iubirea profundă, plină de adorație și pasiune mistuitoare, dintre două persoane.

Mie mi-a plăcut mult comparația continuă dintre personalitățile Renașterii și cele de acum, comparația dintre iubirea castă a lui Dante pentru Beatrice și cea dintre Gabriel și Julia.

După ce-am citit Infernul lui Dante, am fost fascinată și-am crezut cu tărie că dacă voi citi Infernul lui Gabriel voi înțelege mai bine unele lucruri. Cred că dacă lecturam Divina Comedie în tot cuprinsul său, aș fi fost și mai ancorată în înțelegere. Ei bine, după ce le-am aflat toate secretele celor două personaje, nici că nu puteam să nu-i compar cu personajele Florentine. Iubirea pe care poetul renascentist i-a purtat-o muzei lui a fost una curtenească, castă, neîmplinită și neasemuită cu pofta trupească. Cei doi au fost mai mult despărțiți decât au fost împreună, dar flacăra care-a luat naștere între cei doi nu s-a stins niciodată, dar s-a înflăcărat mai mult atunci când Dante a fost purtat de fericirea lui prin Paradis.

„Pe acest fundal al binelui și răului, gândiți-vă la Dante și Beatrice. Relația lor exemplifică iubirea curtenească. În contexul Divinei Comedii, Beatrice este asociată cu Virgiliu. Ea îl roagă să-l călăuzească pe scumpul ei Dante prin Infern pentru că ea, ca suflet ce trăiește în Paradis, nu poate coborî acolo. Prin legătura pe care o face între Virgiliu și Beatrice, Dante ne sugerează că iubirea curtenească e asociată cu rațiunea mai curând decât cu pasiunea.”

Cartea de față este o analiză a iubirii, atât a celei ce leagă două suflete, dar și a celei trupești. Este, de asemenea, o introspecție a destinului, a sufletelor pereche, a modului cum trecutul se îmbină cu prezentul. Vorbește despre iertare, despre acceptarea a ceea ce suntem și despre ascensiunea omului sufletește. E o carte emoționantă și cu tâlc, a cărei poveste de dragoste va dăinui asemenea celei a lui Dante, o carte care dă de gândit și reflectat la condiția omului, dar și la menirea lui pe acest pământ.

Mulțumesc librăriei online Libris pentru exemplarul oferit, pe care-l puteți comanda de aici cu 21% reducere și transport gratuit. Dacă veți comanda romanul de față, veți primi cadou cartea 29.9 RON – Frederic Beigbeder.

Anunțuri

5 gânduri despre „Recenzie „Infernul lui Gabriel” – Sylvain Reynard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s