Recenzie „Homo in fabula” – Mircea Rotaru

Homo in fabula e o cărticică de nici 200 de pagini, cu 4 piese de teatru, diferite ca temă, ca personaje și ca acțiune. Piesele de teatru transpun realitatea într-o poveste prin elementul-cheie – comicul. Dramaturgia se bazează pe dialog și pe comic, care poate fi de situație, de nume, de caracter, de contrastul dintre aparență și esență etc; asta în teorie. Nici în practică lucrurile nu stau altfel.

Autorul vorbește într-un mod haios despre viață, despre relații și chiar despre Dumnezeu. Cartea prezintă povești de viață, aș putea zice și cotidiene, ce reliefează lumea într-un mod amplu, de la lucruri superficiale, până la frământări sufletești sau chiar reflectări asupra propriei persoane.

Chichița genului dramatic stă în faptul că trebuie să fii foarte atent să înțelegi totul, de la acțiune, la mesaj etc. Fiind doar un schimb de replici, și rar implicația autorului, totul este mai viu. Piesele de teatru tratează subiecte ca iubirea, familia, moartea, războiul; prezintă situații dramatice și personaje care se potrivesc mănușă situațiilor în care sunt puse.

Prima dintre piese – Stâlpul inocenței – îl prezintă pe Matei, un scriitor a cărui lume se clatină și acest lucru îl deprimă, aducându-l în situația de a-și lua viața. Cea de-a doua, intitulată Și Dumnezeu greșește, în care un om ajunge la poarta ce desparte viața de moarte și-i pune lui Dumnezeu și Sfântului Petru întrebări la care cugetă de-o vreme.

Familia este tema principală a piesei Un pahar de vin, în care secretele primează, sentimentele ascunse, dar și incertitudinile cu privire la ceilalți oameni. Ultima piesă îl are ca personaj pe mareșalul Ion Antonescu și este o piesă cu tentă istorică, intitulată clar: Ultimul mareșal.

 O găsiți pe libris.ro, unde aveți transport gratuit la comenzi mai mari de 50 de lei, iar la comenzile mai mici transportul este doar 7 lei (cel mai mic preț la transportul prin curier, față de orice altă librărie online). De asemenea, este disponibilă și pe elefant.ro (astăzi este valabil BOOKS50, care se aplică la comenzi mai mari de 90 de lei). O puteți găsi și aici sau aici, alături de alte chestii bookish. Iar cărțile în engleză sunt disponibile aici sau aici, împachetate minunat fără vreun cost în plus.

2 gânduri despre „Recenzie „Homo in fabula” – Mircea Rotaru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s