Recenzie „Ecouri eterne” – Angela Corbett

O dragoste atât de puternică, încât nici eternitatea nu o poate distruge

„Au trecut aproape patru luni de când Evie Starling a aflat că este o Urmăritoare cu puteri nemaivăzute și de când a reușit să învingă Clanul lui Caleb din Rezistenţa Daevos ai cărui membri îi luau prizonieri pe ceilalţi asemenea ei. Numai că răpirile continuă și, pe măsură ce forţele răului reîncep să apară, Evie își jură să rezolve misterul dispariţiilor. Aceia care ar trebui să o ajute, Alex și Emil, sufletele sale pereche, complică totul impunându-i să înceapă să se întâlnească, pe rând, cu fiecare. Măcinată de sentimente contradictorii, Evie trebuie să facă faţă și imaginilor dintr-o viaţă trecută, amintiri care, în loc să o ajute să facă o alegere, încurcă și mai mult totul.

Pe măsură ce lumea din jurul ei alunecă în haos, Evie trebuie să înfrunte umbre misterioase, un dușman malefic, dar și un adevăr cutremurător.

Va reuși, oare, să își accepte trecutul și rolul sau va alege să ignore ecourile eterne?”88572b87d14f0ffcc8ef000bd052f49b-aesthetics-art

A trecut mai mult de un de când am citit primul volum, pe care pot să spun că l-am adorat (vedeți mai multe aici). Eram foarte entuziasmată când m-am apucat de carte, fiind una pe care am așteptat-o mult timp (am menționat-o aici, alături de celelalte continuări pe care le-așteptam cu sufletul la gură), așa că așteptările erau mari. Nu știu dacă mi-a plăcut sau doar am apreciat faptul că autoarea voia oarecum să ne amintească acțiunile importante din celălalt volum, pentru că așa începe. Primul volum s-a terminat cu victoria binelui, a lui Evie și-a băieților care au învins Clanul lui Caleb. Probabil că Evie se aștepta ca lucrurile să meargă strună și să nu mai aibă niciodată de-a face cu astfel de situații, cu lumea ei paranormală în care a intrat fără să-și dea seama. Așa că prima jumătate a volumului decurge greu, iar mie mi se pare că Evie vorbește mult și degeaba, încercând să se ferească de orice lucru paranormal, de puterile ei și de cele două suflete pereche. Autoarea scrie care orice altă autoare, dar nu știu de ce mie nu-mi place, de ce citesc atât de greu o frază banală sau de ce nu suport detaliile pe care ea le oferă. Vorbind din pur subiectivism, Evie m-a enervat de la bun început, prin ce făcea ea și cum devenise, în special prin toată harababura ei de cuvinte, încât începusem să mă conving să abandonez cartea. Totuși, n-am făcut-o, și după pagina 200 (cartea are 350) acțiunea a devenit în sfârșit mai interesantă, făcându-mă să trec peste modul enervant al lui Evie de a trăi și să nu mă mai plictisesc de mersul la facultate și învățatul ei când privea la Emil sau cum Alex se enerva din 5 în 5 minute.tumblr_nmndrwzpza1rrs52zo1_400

Ce mi-a plăcut la această serie sunt cele două concepte – reîncarnarea și sufletele pereche. Făcând aplicație pe carte, Evie este un suflet care s-a reîncarnat în mai multe trupuri, de-a lungul celor 250 de ani de când a luat viață. Atunci, în urmă cu 250 de ani, a întrupat-o pe Cassandra și a fost momentul în care i-a întâlnit pe Alex și pe Emil – cele două suflete pereche ale ei, din prezent. Pe parcursul a celor 250 de ani, sufletul lui Evie s-a reîncarnat de mai multe ori, dar puterile ei de urmăritoare și-au făcut simțită prezența abia acum. Deși puterile ei ascunse sunt abia în prezent descoperite, același lucru nu se poate spune și despre Alex sau Emil, care au făcut parte încă de la bun început din Societatea Amaranthine, respectiv din Rezistența Daevos. Așa cum bine știți, Societatea Amaranthine este cea bună, care are o relație strânsă cu Zeițele, cele care au creat lumea și conceptele de reîncarnare și suflete pereche, și care are scopul de a proteja sufletele. La polul opus se se situează Rezistența Daevos, care a luat naștere din inițiativa unei zeițe cu inima frântă și care este menită să distrugă legăturile dintre sufletele pereche, luând unul dintre suflete și lăsându-l pe celălalt să sufere pentru eternitate.

Nu poți să negi că există lucruri care nu pot fi explicate.

Relațiile dintre cele două grupări se precipită după ce urmăritorii Societății Amaranthine încep să dispară, iar vina cade pe membrii Rezistenței. Nu că situația nu ar afecta direct triunghiul Alex – Evie – Emil, dar mai afectați sunt de faptul că Evie ar putea la rândul ei să fie luată, ucisă, fără să mai poată fi salvată. Astfel, cei doi bărbați din viața ei fac tot ce le stă în putință să o țină în viață, să o protejeze de pericolul iminent și să-i protejeze puterile, care le depășesc pe cele ale unui simplu urmăritor. În același timp, Alex și Emil duc lupta pentru inima lui Evie, concurând prin întâlnirile cu ea și arătându-i că numai unul este cel bun și adevăratul suflet pereche al ei. Această alegere pe care o are de făcut – cu cine să-și trăiască eternitatea și de cine să se lege pe vecie – este la începutul romanului cel mai stresant aspect al vieții ei. Pe parcurs, normal că vor apărea și altele, doar v-am spus că acțiunea devine mai interesantă și cu adevărat palpitantă pe la pagina 200.

Analizând-o puțin pe Evie, văd că este o fire orgolioasă, mândră, care nu suportă să primească ordine și care face unele dintre cele mai mari greșeli ale ei doar din dorința de a se revolta. Aceeași Evie este nesigură, instabilă și nu știe ce vrea cu adevărat. Se îndepărtează de oamenii din viața ei – de prieteni și de familie – doar în speranța că așa i-ar putea proteja de tot ce înseamnă paranormal – protectori, urmăritori, zeițe, membrii ai Rezistenței Daevos. Prin izolarea ei, reușește să-și dea seama cât de nehotărâtă și de speriată e de viitor, de ceea ce îi este menit să se întâmple, iar incertitudinile ei cu privire la propriul suflet, cu privire la sufletul ei pereche încep să se înmulțească. Situația în care este pusă – de a ieși la întâlniri, pe rând, cu Alex și cu Emil – nu-mi place deloc. Mi se pare că întrece orice limită și-ar fi putut crea cei trei vreodată. E ca și cum l-ar trăda pe celălalt, pentru că ea îi iubește pe amândoi. Și nu-mi mai place autoritatea și posesivitatea pe care aceștia o manifestă asupra ei, în special Alex, care și-a luat masca de Protector și scuipă flăcări la cele mai mici abateri de la reguli.

Riscul însoțește tot ce e de valoare.

Ecouri eterne nu e ceea ce-mi doream să fie. Nu a rezolvat puzzle-ul din primul volum, dar l-a făcut mai interesant și mai greu de descifrat în același timp. Personajele sunt prinse între rațiune și sentimente contradictorii, iar tot ce există în jurul lor pare să le îngreuneze situația, în niciun caz să le-o facă mai ușoară. Evie treuie să ia cele mai importante decizii, presată de timp și de oameni, iar salvarea pe care o caută are impresia că o găsește în flashback-urile care-i asaltează mintea. Credeți că în aceste amintiri se află adevărul? Acestea o vor ajuta pe Evie să aleagă corect și să protejeze lumea în care trăiește de un război paranormal?

Găsiți cartea, alături de celelalte publicații Leda pe libris.ro, unde aveți reduceri de 30% la titlurile editurii Corint și transport gratuit la comenzi mai mari de 50 de lei.

Reclame

3 gânduri despre „Recenzie „Ecouri eterne” – Angela Corbett

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s