Riverdale

Nu v-am mai vorbit de ceva timp de vreun serial sau de vreun film. Sunt preocupată să citesc, să fac recenziile cu care sunt în urmă și plănuiesc să fac și niște articole care sper că vă vor fi pe plac. 

Riverdale este ultimul serial pe care le-am văzut, pe care l-am terminat în mai puțin de două săptămâni – în timpul școlii. Nu am fost chiar atât de atrasă de el de la bun început, mai ales că m-am apucat de el la recomandarea unei pritene. Am trecut cu greu, cu foarte greu peste primele 5-6 episoade, iar dacă veți fi în aceeași situație aveți răbdare, că după lucrurile devin din în ce în ce mai interesante. Și mai palpitante. După ce-am trecut de primele episoade, am fost în sevraj. Simțeam nevoia de mai mult. Nu puteam să mă opresc, voiam să tot avansez în poveste. Mă uitam și-acasă, mă uitam și la școală. Vă spun că mi-a plăcut extraordinar de mult și-aștept cu nerăbdare să apară sezonul 3 pe 9 octombrie.

Să vă dau niște detalii fără spoilere. Riverdale e un oraș mic – și știți cum e că într-un oraș mic, știrile circulă foarte, foarte repede – împărțit în două: partea de nord, unde locuiesc ”oamenii de elită” și partea de sud unde-și face veacul ”gașca” Southside Serpents, cunoscuți ca partea rea, odioasă, drogată și criminală a Riverdale. Deși orașul este împărțit astfel, lucrurile merg bine până într-un anumit punct – până la uciderea lui Jason Blossom (căpitan al echipei de fotbal, fiul celei mai bogate și influente familii din oraș, bla bla bla). De când cu moartea lui Jason, lucrurile chiar o iau razna – apar tot felul de conflicte, are loc o investigație amănunțită și presa disecă și dezvăluie toate secretele Riverdalului. riverdale-archie-netflix-series-pops-diner1

În această comunitate diversificată, să-i zicem, există un grup de 4 adolescenți care fac cât toți polițiștii, detectivii, jurnaliștii la un loc. Cei 4 – Betty, Veronica, Archie și Jughead – se vor alia pe parcurs și vor crea cel mai tare și mai deștept grup care există, deși, câteodată, relația dintre ei se răcește. Sunt ei 4 împotriva întregului oraș, cei care vor demasca infractorii, vor finaliza anchete și vor dezvălui mistere.

Revenind la acțiune, vă spuneam că moartea lui Jason Blossom este declanșatorul evenimentelor dezastruoase – care se declanșează pe rând – ale orașului. Familia Blossom e odioasă, vă anunț de acum ca să știți de ce veți avea nervii întinși la maximum. Nu numai că Cheryl – sora decedatului – se poartă ca o regină în liceu și dramatizează peste tot și face și drege că ea e cea mai tare, dar familia ei – mama, tatăl, bunica – sunt înspăimântători. Vă las mai jos o poză cu buni Blossom, că nu vă spun mai multe.

kksgyppa_400x400

Sezonul 1 va fi ocupat exlusiv de uciderea lui Jason. În sezonul 2, lucrurile devin mult, dar mult mai interesante. Încă din primul episod acțiunea abundă de suspans. O altă serie de crime, un puternic om de afaceri care are un plan „măreț” de pus în aplicare, înșelătorii, comploturi și trădări – toate ca să ne țină cu inima în gât. Același grup va trece prin situații neașteptate și va încerca să rezolve misterele și să facă dreptate, în ciuda faptului că și în interiorul grupului există secrete. Îmi place faptul că-i un grup foarte deștept, iar fiecare membru e unic, nu se-aseamănă între ei. Cel mai tare îmi place de Jughead, îl îndrăgesc mai mult decât pe toți, în special pentru faptul că e cel mai deștept, dar și pentru situația în care se află (aflați mai multe când vă veț uita la serial).

160ef4d0297c638d6299ed3a1def36d2 Îmi place și Betty, deși la început credeam că e tocilara liceului, plictisitoare până în măduva oaselor și ușă de biserică, dar nu e deloc așa. Iar mama lui Betty – Alice – mi-a plăcut foarte mult, credeam că e cel mai deștept personaj – până prin sezonul 2, când voiam să o omor. Iar Archie și Veronica sunt exact ceea ce par a fi, cu mici goluri și scăpări de naivitate din partea amândurora.riverdale-0

Îmi plac întorsăturile de situație, imprevizbilul și suspansul constant. Dacă în sezonul 1 aș fi ghicit cine-i ucigașul, în cel de-al doilea nu m-aș fi gândit în vecii vecilor la acea persoană. Am fost șocată. Îmi plac și poveștile de dragoste care se țes în jurul acestei situații și-mi place și atmosfera aceea de liceu american pe care o creează – cu grupul popular, cu majorete și echipa de fotbal, cu băieți răi și cu tocilari. Galeria de personaje e diversificată și pe parcursul celor două sezoane poți întâlni multe tipuri de oameni. Ceea ce-i foarte mișto și face totul să pară real, nu SF. 91598

Deși mulți compară Riverdale cu Thriteen Reasons Why, eu nu văd legătura. Au două povești total diferite, se aseamănă doar prin personajele adolescentine. Când am vrut să mă apuc de un serial nou, nu voiam nimic fantasy, cu vampiri, vârcolaci, extratereștrii etc., ci ceva ce-ar putea fi real (eram în perioada de după 13 reasons why). Riverdale e chiar ceea ce-mi doream, un serial cu esență, care să mă țină în suspans și pe care să-l văd într-un timp scurt. Acum ce să fac… aștept după sezonul 3.

Nu mai așteptați și uitați-vă la Riverdale, cu Cole Sprouse, KJ Apa, Lili Reinhart și Camila Mendes în rolurile principale.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s