Recenzie „Ascensiunea” – Rebecca Ross

„Deoarece este un copil din flori, mademoiselle Brienna Colbert a fost alungată din nobila ei familie și trimisă la Casa Magnalia, o școală pentru cei care doresc să devină maeștri ai uneia dintre cele cinci pasiuni: artele plastice, muzica, arta dramatică, înțelepciunea și cunoașterea. Pe măsură ce ziua absolvirii se apropie, Brienna trebuie să facă față nu doar sentimentelor sale interzise față de inteligentul și frumosul ei profesor, maestrul cunoașterii Cartier Évariste, ci și năucitoarelor amintiri ale unuia dintre strămoșii săi, pe care începe să le retrăiască aievea. Iar aceste țăndari ale trecutului dau la iveală secrete periculoase și ajung să o arunce pe tânără în mijlocul unui complot îndrăzneț, aproape nebunesc, menit să îl detroneze pe regele nedrept al Maevanei pentru a o reînscăuna pe urmașa reginelor îndrituite și a redeștepta la viață magia.

Războiul e pe punctul să înceapă, iar Brienna trebuie să aleagă de partea cui vrea să lupte: a pasiunii, loialității și dreptății sau a familiei de sânge și a ambiției.”f0904f7d61118bda2b72251b462fa5a6

Ați văzut coperta, da? Atunci știți ce m-a atras în primul rând. Și-n al doilea rând m-a atras faptul că acțiunea este povestită la persoana I, din perspectiva Briennei, pentru că eu iubesc cărțile cu narator subiectiv; nu prea-mi plac cele cu naratorul obiectiv, deși unele dintre ele sunt chiar bune. Dat fiind că nu am citit descrierea de pe copertă, acestea sunt lucrurile care m-au făcut să-mi doresc să o citesc. Sunt superficială așa, însă îmi place să mă las surprinsă, purtată de val, fascinată de lumea creată de autoare, fără să știu nimic dinainte despre ea. Îmi place să descopăr pas cu pas, să cunosc detaliile pe parcurs și să simt la maximum totul. Așa că să știți că urăsc spoilerele. După ce-am deschis cartea, m-a fascinat harta, pe care m-am uitat de câteva ori în timp ce citeam. Mai apoi, am descoperit ”inventarul” personajelor și-al caselor nobiliare, căruia nu i-am acordat atenția la început fiindcă nu știam cine-i cine, și din care mi-am luat singură spoiler mai târziu.

Prima parte a acțiunii are loc în Valenia, unul dintre regatele din lumea fantasy create de autoare. Aici, Brienna este adusă la Casa Magnalia, să studieze una dintre cele 5 pasiuni, ca mai apoi, după absolvirea școlii să aibă o meserie care-i asigură un viitor. Brienna este însă diferită față de celelalte 5 ardene ale Casei Magnalia. Ea are dublă cetățenie, având drept mamă o valeniană și tată un maevan. Soarta a făcut ca fata să fie crescută de bunic, după ce tatăl maevan nu a recunoscut-o drept copilul său și după ce mama i-a murit. Necunoscându-i identitatea și neavând habar de prea multe la vârsta de 10 ani, ea acceptă decizia bunicului de a urma cursurile școlii și de a deveni maestra uneia dintre cele 5 pasiuni, în ciuda faptului că nu avea talent la niciuna.20180825_152254-01

În cei 7 ani petrecuți la casa Magnalia, Brienna a fost ardena tuturor celor 5 pasiuni, hotărându-se în final să se dedice cu totul cunoașterii și sperând că va deveni o maestră a cunoașterii la vârsta de 17 ani, când va trebui să-și aleagă un protector. Înăuntrul Casei Magnalia, tânăra are parte de familia care i-a lipsit când a fost copil. Cele 5 surori-ardene ale ei îi sunt atât de apropiate ca și cum le-ar curge același sânge prin vene. Crescând împreună și devenind din ce în ce mai apropiate, aceste 6 ardene se iubesc, se ajută și-și doresc una alteia numai bine. Cu toate că a crescut înconjurată de talent, de pasiune și devotament, Brienna nu este pe-atât de încrezătoare în forțele proprii, nu se simte în stare c-ar putea deveni o maestră a cunoașterii și este ușor de influențat, sacrificânu-se pentru altcineva. După 7 ani petrecuți într-o casă a pasiunilor, Brienna are ghinionul de a nu-și găsi un protector, dezamăgindu-l mai ales pe maestrul său, Cartier Evariste, care a făcut lecții suplimentare cu ea, care a susținut-o și a ajutat-o cât a putut de mult și de care se simțea apropiată într-un sens ciudat, aproape interzis.

Ghinionul ei de a nu fi devenit maestră a cunoașterii îi va deschide însă un alt orizont. Declanșatorul acestui fapt este însă succesiunea de amintiri dintr-o altă viață, care aparțin unui strămoș al său din partea tatălui. Dorința de a înțelege ce este cu aceste frânturi ale trecutului (care au și ele un scop) și de a face ceva cu viața sa, o vor trimite pe Brienna departe de Casa Magnalia, departe de surorile sale ardene care și-au găsit calea, departe de bunicul său și de maestrul Cartier, făcând-o să rupă orice contact cu această lume în care a trăit. Astfel, Brienna va realiza ceea ce nu credea vreodată să facă – va merge în Maevana, țara mamă a tatălui său, unde se va alătura unei cauze care cere dreptatea.

Maevana este un ținut diferit față de locul în care a copilărit ea și care are o istorie fascinantă. De la întemeierea, Maevana a fost un regat al reginelor, guvernat numai și numai de femei, toate din casa nobiliară Kavanagh, pe când celelalte regate erau conduse de regi. Dinastia reginelor o început cu domnia lui Liadan Kavanagh, care a creat o lege privind succesiunea la tron, destinată doar femeilor, intitulată Codicele reginei. Pe lângă acest aspect, fetele familiei Kavanagh sunt binecuvântate cu puteri magice, iar Piatra înserării este un colier care amplifică aceste puteri. Pierederea acestor două obiecte au dus la sfârșitul domniei reginelor și printr-un complot, pe tron a fost pus un rege, dintr-o altă familie conducătoare. După înscăunarea bărbatului, Maevana devine un altfel de ținut, guvernat de mânie, suferință și răzbunare. În acest context, dorința de a-l îndepărta pe regele nemilos și de a înscăuna o regină devine tot mai aprigă și mai necesară. Primii pași sunt mici, gândiți meticulos și calculați atent, ca mai apoi șansele de reușită să le depășească pe cele de eșesc. Găsirea Codicelui reginei și a Piatrei înserării constituie cel mai important pas, fără de care misiunea răzvrătiților poate fi compromisă.

În acest joc al puterii, Brienna reprezintă un pion important. Scopul răzvrătiților devine și scopul fetei, bucurându-se atât de mult că latura sa asunsă de maevana poate fi pusă în valoare. Brienna trebuie să joace mai mult roluri, să-și stăpânească emoțiile, cuvintele, reacțiile, să se facă utilă și să ajute la crearea victoriei. De-a lungul acestei aventuri, Brienna va fi pusă față în față cu personaje al căror rol o surprinde, cu prieteni care-i devin fie aliați, fie dușmani, cu relații de adopție și de sânge care-o vor împărți în două. Secretele împânzesc romanul și atmosfera aceea de suspans este delicioasă, fie că suspansul se resimte în intrigile din interiorul palatului, fie că este pe câmpul de luptă. Îmi plac personajele diversificate cu care Brienna intră în contact, iar ea însăși este un personaj fascinant, prin puterea de a alege, a se sacrifica și de a-i iubi pe ceilalți, prin a face ceea ce este corect.

În ultima perioadă îmi plac cărțile care au o atmosferă proprie, ceva mister și o alură de fascinație. Îmi plac cele cu regi, regine și prințese, petrecute într-un alt timp sau într-o altă lume. Dacă și vouă vă plac astfel de cărți, vă recomand Ascensiunea, Jack Spintecătorul, seria Și mă întunec, seria Blestemul câștigătorului și seria Jocul Coroanei, toate apărute în colecția Leda Edge. Cea de față m-a impresionat prin detalii, prin secretele dezvăluite la momentul potrivit sau potrivnic situație, prin personajele uluitoare și prin puterea dreptății. Și mai ales prin plottwist-uri. Nu știu ce urmează să se întâmple în următorul volum, dar chiar îmi doresc cu ardoare să-l citesc, pentru a reintra în acea lume, în acel timp, în acele situații.20180813_112649-01

Cel de-al doilea volum – Destinul reginei –  va apărea în România în februarie 2019.

Cartea este disponibilă pe site-ul editurii,pe libris.ro, unde cărțile editurii Leda Edge au 30% reducere şi unde aveți transport gratuit la comenzi mai mari de 50 de lei, iar la comenzile mai mici transportul este doar 7 lei (cel mai mic preț la transportul prin curier, față de orice altă librărie online). De asemenea, este disponibilă și pe elefant.ro (uneori este valabil BOOKS50, care se aplică la comenzi mai mari de 90 de lei). O puteți găsi și aici sau aici, alături de alte chestii bookish. Iar cărțile în engleză sunt disponibile aici sau aici, împachetate minunat fără vreun cost în plus.

Și nu uitați că mă găsiți și pe instagram. Aici.

2 gânduri despre „Recenzie „Ascensiunea” – Rebecca Ross

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s