Recenzie „Alexandra” – Cristina Nemerovschi

„Revenită în București după povestea dramatică trăită în satul V., Alexandra observă treptat că acele lucruri pe care le credea rămase în trecut o urmăresc. Viața ei este pe cale să se schimbe din temelii. Tot ce crezuse a fi doar legendă pare acum mai real ca niciodată. Singura care poate lămuri misterul este Aneke, care nu întârzie să reapară în viața Alexandrei, iar secretul tulburător pe care-l va afla adolescenta va fi punctul culminant al întregii ei aventuri în lumea fascinantei contese.

O poveste complicată și captivantă despre nemurire, iubire, prietenie, iertare, alegeri, sacrificii, în care personajele dezvăluie trăsături total neașteptate. Finalul trilogiei „Ultima vrăjitoare din Transilvania” te va ține cu sufletul la gură până la ultima pagină.”39b1a4115a8b9d104e3e101cea5f12a3.jpg

Când am citit primul volum nu eram cea mai mare fană, tot comparându-l pe acela cu celelalte cărți pe care le-am citit de la Cristina Nemerovschi. Acum, după ce-am citit întreaga seriei îmi dau seama cât de mult m-am înșelat crezând că nu se ridică la nivelul celorlalte prin stil. Adevărul e că stilul autoarei din această trilogie este apropiat de cel din cărțile stand-alone. Pe lângă orice altceva, stilul îl apreciez cel mai mult, fiind plin de lirism, de afectivitate. Tuturor întâmplărilor din această serie i se potrivește de minune stilul, la fel cum personajele sunt perfecte în rolurile în care sunt.20180715_152901-01.jpeg

După ce-am fost martora unor întâmplări năucitoare în Mathias și-am asistat la sfârșitul personajului masculin de care m-am atașat (și pentru care am suferit), acțiunea volumului 3 revine în forță, ca efect al tuturor întâmplărilor, alegerilor și deciziilor din precedentul. Alexandra, urmărită și ea de amintirea a ceea ce s-a întâmplat în V. (răpirea, găsirea și blestemul lui Nori, învierea lui Nicolas, moartea Icăi și blestemul acesteia aruncat asupra tuturor), nu-și mai găsește locul în plictisitoare viață bucureșteană. Relația cu Dora sau cu Ioana devine tot mai șubredă, fata este tot mai recalcitrantă și mai singuratică, iar dorința de a înțelege pe deplin ceea ce s-a întâmpla în V. cu toți ceilalți și implicit cu ea o macină tot mai tare. În ciuda faptului că este speriată de ceea ce ar putea afla, Alexandra caută să-și regăsească tovarășii, pe care-i credea dispăruți. Speranța ei ca aceștia să sfideze moartea și blestemul Icăi este tot mai mare, încât realitatea o poate dezamăgi.

„Viața unui om este fragilă și lăsată la voia întâmplării. Nu se supune rațiunii, e haos, e totul la nimereală, și sentimentul că scapă cine poate.”

Cum face, cum nu face, Alexandra reușește să reia legătura cu Aneke și cu ajutorul acesteia poate-poate va înțelege ce i se întâmplă. Vrăjitoria și blestemurile n-au creat prea mult bine, deși prin prima se încearcă nașterea unei situații care să-i mulțumească pe toți. Mathias a fost ajutat de vrăjitor să sfideze moartea și a primit un soi straniu de nemurire, Nori este blestemată să se transforme în lup și să îmbătrânească mai repede decât ar trebui, iar celelalte trei femei care formează triunghiul buclucaș se află într-o legătură extrem de strânsă, greu de rupt și de explicat. Ancorată deja în această lume întunecată din V. și inițiată în pericol și mister, Alexandra se reîntoarce în satul blestemat, cu speranța de a-l revedea pe Mathias, de a afla adevărul pur și de a face alegerile corecte, atât pentru ea, cât și pentru ceilalți.

„Nemurirea în sine chiar nu e mare lucru. Contează doar ființa alături de care alegi să ți-o petreci.”

Adolescenta va fi prinsă în contradicții, nevoită să analizeze fiecare situație și calm și să cântărească fiecare opțiune. Dacă Mathias încă mai poate fi în viață, chiar și pentru acel timp indefinit, poate renunța ea la viața in București, la mama și prietenii săi, la viitorul care-i fusese scris? Iar dacă a fost blestemată să devină nemuritoare, nu și-ar dori înapoi viața sa de muritoare? Mânată de sentimente contradictorii, înconjurată de personaje care ori o susțin, ori o împiedică, ori o iubesc, ori o înspăimântă, Alexandra se implică acum mai mult în acțiune decât a făcut-o în celelalte volume. Sau mie așa mi se pare. Acum nu mai este vorba doar despre lupta unor ființe nemuritoare, întunecate, pe care le-a întâlnit în vacanța de vară în V. Este mai ales vorba de ea, de alegerile sale și de consecințele acestora. Și mai mult ca oricând este vorba de iubire și de sacrificiu.

„Da, iubirea uneori poate face asta. Îți poate lua mințile.”

Alexandra este un ultim volum alert, vrăjit și nemuritor, la rândul său. Lumea fascinantă și dark a sătucului din Transilvania este nemuritoare, vie prin personajele dinamice.

Acum, dacă aș face o corelație cu două personaje din cărțile citite de mine și scrise Cristina, care mi-au plăcut mie, aș face între Aneke și Sagri (din Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată). Aceleași firi rebele, libere, doritoare de viață și distracție, pe care ți-e greu atât să le înțelegi, dar și să le îndrăgești. Însă tot le vei îndrăgi într-un final, chiar de le-ai înțeles sau nu.

Întreaga serie este disponibilă pe site-ul editurii, pe libris.ro, unde aveți 30% reducere pentru cărțile Herg Benet, unde aveți transport gratuit la comenzi mai mari de 50 de lei, iar la comenzile mai mici transportul este doar 7 lei (cel mai mic preț la transportul prin curier, față de orice altă librărie online). De asemenea, este disponibilă și pe elefant.ro (uneori este valabil BOOKS50, care se aplică la comenzi mai mari de 90 de lei). O puteți găsi și aici sau aici, alături de alte chestii bookish. De curând, cărțile Cristinei Nemerovschi se găsesc și pe amazon.com, special pentru persoanele din străinătate.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s