Recenzie „Exorcizat” – Radu Găvan

„Romanul de debut al lui Radu Găvan a intrat în forță în lumea literară din România, fiind premiat și apreciat, însă și criticat pentru violența excesivă sau pentru temele tabu abordate.

Pornind de la experiențele autorului, Exorcizat spune povestea întunecată a unui tânăr agent imobiliar. Într-un București sumbru, înconjurat de diavoli cu chipuri de oameni, protagonistul duce o existență mizeră. Rătăcit într-o lume pe care nu o înțelege și la care nu se poate adapta, tot ce își dorește este o viață decentă și puțină afecțiune, însă, uneori, prețul plătit poate fi uriaș. Alături de singurul său prieten, demonicul Victor, întâlnește tot soiul de personaje pestrițe – gangsteri, prădători sexuali, oameni de afaceri fără scrupule și alți monștri ai subteranei bucureștene. Încetul cu încetul, tânărul nostru își pierde inocența. Iadul e aici, în noi și printre noi.

Un roman controversat, plin de forță, halucinant și violent, străbătut uneori de o sensibilitate surprinzătoare și de un umor negru irezistibil.”

Mi-am dorit să citesc o carte de-a lui Radu Găvan încă din 2017. Eram în dubii dacă să citesc Exorcizat prima dată sau să citesc Neverland, care mi se părea mie mai emoționantă din descriere, fiind povestea unui tată care-și crește singur fetița. Am citit însă numai prima carte a autorului, distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut, „Mircea Ciobanu“ 2015. Nu renunț și sigur voi citi și Neverland.

Cartea asta e diferită de cărțile pe care le citesc eu de obicei. M-a făcut oarecum să ies din zona mea de confort, dar asta nu înseamnă că nu mi-a plăcut. E o carte dureros de realistă, tulburătoare și atât de tristă încât îți vine să o iei la fugă. Tocmai aceste aspecte au făcut-o să fie pe placul meu. Și mai ales că se bazează atât de mult pe psihologia personajelor, pe introspecție psihologică și pe realitatea în care trăim.

„Cred că binele e în tine și dacă tu cauți să faci bine atunci Dumnezeu o să creadă în tine și te va îndruma pe mai departe.”

Deși prezintă povestea unui agent imobiliar, care a abandonat facultatea și s-a mutat singur, povestea asta poate fi a oricui. Mai ales că personajul al cărui nume nu-l cunoaștem (vedeți, e anonim,  ceea ce înseamnă că poate fi oricine, orice alt om îi poate lua locul) este la începutul vieții lui, neinițiat, singur și în căutarea sensului vieții. Cred că mai degrabă poate fi povestea tinerilor care pleacă de acasă, se mută singuri și încearcă din răsputeri să-și creeze o viață, un viitor.

Povestea tipului din carte este dureroasă de la începutul începuturilor. Ajungând să-i cunosc puțin familia am devenit atât de revoltată și am retrăit sentimentul de oroare și dorința de a-i omorî pe toți pe care l-am trăit și când am citit Bad Romance. Familia asta mi se pare atât de ciudată, de respingătoare, împărțită radical – protagonistul să-și trăiască viața singur, iar mama, tata și cu sora să fie împreună în greutățile vieții. Nu m-a afectat într-atât de tare faptul că locuiește într-o garsonieră dintr-un bloc rău famat și că nu are ce mânca, cât m-a deranjat aspectul acesta legat de familie. Respins și ignorat de familia sa, tânărul este nevoit să se mute și să se descurce cum poate. Nu tocmai comunicativ, ci mai degrabă timid și retras, băiatului îi este greu să-și găsească un loc de muncă, să-și facă prieteni și chiar să se integreze. Dacă ar fi să-l caracterizez printr-un singur cuvânt, i s-ar potrivi de minune cel de inadaptat.

„E curios cum revin iar și iar anumite amintiri. Odată ce ți-a intrat un lucru în cap, devine practic imposibil să îl mai scoți de acolo, poate îl îngropi o vreme, apoi, când te aștepți mai puțin, îl întrezărești rânjind iar la tine.”

Momentul în care decide să se facă agent imobiliar (n-avea încotro, între noi fie vorba) este punctul de pornire în tot ceea ce urmează să i se întâmple personajului. Ia contact cu tot mai mulți oameni, unii mai ciudați decât alții, trăiește unele întâmplări care-i vor deschide ochii mai larg și-i vor trezi simțurile la viață ori este martor la acestea, ca mai apoi să experimenteze singur. Evoluția personajului este imprevizibilă, momentele nasoale din viața sa continuă să se înmulțească, iar fericirea de care poate avea acesta parte este una trecătoare, instabilă. Ca și agent imobiliar, nu are un salariu fix, ci primește un comision din vânzările pe care le face. Problema este că aceste vânzări se produc cu greu și necesită multă bătaie de cap și speranțe irosite. În această lume a imobiliarelor, protagonistul va începe să se schimbe, să-și dorească să experimenteze și să se cunoască pe sine. Scenele violente, fie ele de natură sexuală sau nu, momentele de cumpănă și situațiile limită contribuie enorm în realizarea personajului.

Personajul lui Radu Găvan este cel mai introvertit pe care l-am întâlnit. Singur și al nimănui, respins până și de părinții care i-au dat viață, protagonistul tânjește după afecțiune, după dragostea cuiva care să-l merite. Deloc prost, ba chiar citit și învățat, adaptarea la lumea superficială, ignorantă și agramată îi este aproape imposibilă. Tipul ăsta mi se pare că este plin de prejudecăți, de îndoieli, de temeri care-l împiedică să-și găsească drumul în viață. Se abandonează trăirilor de moment, superficialității și experiențelor neobișnuite, atât din propria sa casă dezordonată (pe internet și în fața televizorului), cât și pe teren, fie în timpul întâlnirilor de afaceri, fie în timpul escapadelor ”romantice”. În ciuda tuturor greșelilor pe care le face – unele din impuls, altele cu știință –, izbăvirea sa poate fi posibilă, numai dacă va scăpa de urmările faptelor sale.

„Bine, dar nu e asta cel mai simplu? Să lași răul să te pătrundă, să se amestece în sângele tău, să se încolăcească în jurul inimii tale și, în timp, să devină parte din tine, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca și cum nu te-ai fi schimbat în vreun fel.”

Exorcizat vorbește atât de răspicat despre condiția umană, despre momentele cele mai grele și deciziile greșite pe care le lua un om. Stilul autorului este un punct forte; chiar dacă unele pasaje sunt marcate de un limbaj vulgar, impresionează prin fragmentele emoționante sau prin retrospectivele povestite cursiv. Este o carte brutal de sinceră, de la început până la final, în care realitatea este prezentă exact așa cum e, fără înflorituri care să o facă să pară mai roz.

Disponibilă pe site-ul editurii, pe libris.ro, unde cărțile editurii Herg Benet au 30% reducere, unde aveți transport gratuit la comenzi mai mari de 50 de lei, iar la comenzile mai mici transportul este doar 7 lei (cel mai mic preț la transportul prin curier, față de orice altă librărie online). De asemenea, este disponibilă și pe elefant.ro (uneori este valabil BOOKS50, care se aplică la comenzi mai mari de 90 de lei). O puteți găsi și aici sau aici, alături de alte chestii bookish. Iar cărțile în engleză sunt disponibile aici sau aici, împachetate minunat fără vreun cost în plus.

Reclame

2 gânduri despre „Recenzie „Exorcizat” – Radu Găvan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s