Recenzie „Ultima oară când ne luăm rămas-bun” – Cynthia Hand

„Există moarte pretutindeni în jurul nostru.

Pur și simplu nu suntem atenți.

Până când suntem.

În tradiția romanelor Cele treisprezece motive și Toate acele locuri minunate, Ultima oară când ne luăm rămas-bun este o poveste profundă și tulburătoare, care ne va schimba felul în care privim moartea și viața.

De când fratele ei, Tyler, s-a sinucis, Lex a încercat să-și țină necazurile la distanță și să uite tot ce s-a întâmplat în acea noapte fatidică. Dar, pe masură ce face eforturi să-și reclădească viața și să-și refacă familia și relațiile de prietenie de odinioară, Lex este bântuită de un secret pe care nu l-a spus nimănui: un mesaj trimis de Tyler, care ar fi putut schimba totul…”

La romanul acesta m-a atras prima și prima dată titlul, imediat ce-am aflat că va apărea și la noi (v-am spus și vouă aici). Mă așteptam să fie o carte care mie să-mi placă extraordinar de mult, un young-adult pe care să-l ador. Nu m-am înșelat deloc, iar un punct forte al ei și care înseamnă foarte mult pentru mine este că povestea este profundă, emoționantă și dureroasă. Și un alt aspect remarcant este că se bazează pe o poveste reală, așa cum se întâmplă și cu Toate acele locuri minunate. Eu nu prea citesc mulțumirile de la sfârșit (nu o fac deloc), însă de data aceasta (în speranța că mă voi dumeri cu ceva), le-am citit și am aflat că se bazează pe o întâmplare cât se poate de reală; despre Toate acele locuri minunate am aflat târziu, din niște discuții, că se bazează pe o poveste reală.

Revenind la cartea de față, vă spun că este plină de emoții de la început până la sfârșit. Iar stilul autoarei este atât de minunat încât acele emoții devin memorabile. Nu știu dacă pentru voi contează modul cum este scrisă povestea, însă pentru mine contează foarte mult. Să fie un stil cursiv, poate chiar liric, ușor de citit este tare important. Povestea este spusă din perspectiva lui Alexis, adolescenta din ultimul an de liceu care și-a pierdut fratele. În această carte, accentul nu pică pe o poveste romantică, a lui Lex cu cineva, deși există, ci pe sinuciderea fratelui ei și pe procesul de după – ce a însemnat această întâmplare pentru familie, pentru comunitate, efectele ei și modul cum oamenii trec peste această perioadă. E o carte despre familie, despre iubirea sau lipsa iubirii din interiorul unei familii, despre atenție, singurătate și suferință. Este o carte tristă, prin întâmplarea în jurul căreia pivotează acțiunea, prin emoțiile puternice, dar credeți-mă că aceste lucruri o fac inimaginabil de frumoasă și de importantă prin lecția pe care o transmite.

„Toate lucrurile bune sunt așa, toate lucrurile frumoase. O parte a frumuseții vine din faptul că au viață scurtă.”

Moartea lui Ty este un șoc, atât pentru familie, cât și pentru apropiați. Un copil iubit, deși aflat într-o familie destrămată, în urma divorțului dintre părinții săi, un elev remarcabil la liceu și cu o iubită trăsnet, decizia lui de a-și curma viața este greu de înțeles. Scoate atât de clar în evidență cât de dificil e să cunoști o persoană cu adevărat, indiferent cât de apropiat i-ai fi, iar mai spre final va evidenția clar cât de important este să acorzi atenție fiecărui detaliu, unora chiar nesemnificative, care pot însemna un strigăt de ajutor. Singur și fără de speranță, Tyler decide să se sinucidă cu 5 zile înainte de Crăciun, urmându-și planul făcut dinainte. Nu a fost o decizie de moment, ci ceva cu premeditare. Asta cred eu, după ce-am aflat absolut toate detaliile, urmărind atent acțiunea. Ce a lăsat în urma lui este un dezastru, a frânt atâtea inimi și a lăsat un gol imens în familie, dar și în comunitate. Cel mai mare gol îl simt mama și sora lui, cele alături de care a locuit încă de când s-au născut, cele cărora le este cel mai greu să accepte ceea ce s-a întâmplat.

Așa cum se întâmplă în viață, după fiecare moment tragic urmează o perioadă în care tragi din răsputeri să-ți revii, să-ți reclădești viața și să privești spre viitor. Durerea începe să se estompeze cu timpul, deși nu va dispărea vreodată, iar acceptarea a ceea ce s-a întâmplat devine mai ușoară. Pentru Lexie și mama ei, suferința și durerea sunt prelungite, iar procesul de vindecare decurge greu. Pierderea băiatului său o face pe mamă să-și piardă speranța în viitor, să se simtă groznic în fiecare zi și să plângă în fiecare moment, încercând să estompeze durerea prin băutură. Lexie poartă cu sine un gol imens, care se mărește cu fiecare gând spre fratele ei, cu fiecare amintire pe care o are cu acesta și de câte ori de ziua fatidică și de mesajul pe care l-a primit și pe care l-a ignorat și care ar fi putut schimba situația. În încercarea de a se vindeca de această durere, merge la psiholog, ține un fel de jurnal și rememorează, vrând, nevrând, momente cu fratele ei.

„Oamenii pe care îi iubim nu mor niciodată cu adevărat.”

Pe lângă această întâmplare, viața lui Lex nu este dată la o parte. O elevă sclipitoare, viitoare – probabilă – studentă la una dintre cele mai bune facultăți, înconjurată de prieteni care o susțin și de o mamă care-și dorește ce-i mai bun pentru ea, deși nu-i  este pe deplin alături, Lex încearcă să treacă peste necazul care s-a abătut asupra ei și să revină la viața dinainte. În acest proces, va începe să se cunoască pe sine mai bine, să se înțeleagă și să-i înțeleagă pe cei din jurul ei, să caute binele oriunde și să ia deciziile corecte. Va încerca să se izoleze, dar niciodată nu știe ce-i rezervă viitorul și cum lucrurile la care nici nu s-ar fi gândit vreodată i s-ar putea întâmpla sau cum, în unele momente, a avut ghinionul de a se înșela într-o anumită privință.

„E nostim cum uneori nu vezi venind lucrurile evidente. Crezi că știi ce îți rezervă viața. Crezi că ești pregătit. Crezi că te poți descurca. Și apoi – bum!, asemenea unui tunet – ceva se repede asupra ta din senin și te prinde cu garda jos.”

Ultima oară când le luăm rămas-bun este o retrospectivă, o analiză a trecutului, a momentelor dinainte și după momentul tragic. Vorbește atât despre momentele fericite, cât și despre cele triste, atât despre părțile bune ale vieții, cât și despre cele nasoale, prin care toți trecem, odată și-odată. Este despre resemnare, despre regrete, despre greșeli și despre dorința aprigă de a da timpul înapoi. Este despre iubire și despre suferință. Dar vorbește și despre vindecare, despre acceptare și nevoia de a te resemna, despre speranță, prietenie, atenție și înțelegere. Reamintește că sinuciderea în rândul tinerilor este în creștere și, cel mai important, ceea ce i s-a întâmplat lui Lexie și familiei sale, i se poate întâmpla oricui.

Mi-a plăcut tare mult că detaliile nu sunt aruncate de-a valma, ci expuse încet, pe parcurs, exact în momentul în care trebuie. Mi-a plăcut de Lexie, un personaj aflat într-o situație delicată, prinsă la mijloc între durere și pozitivism, între ură și înțelegere, între singurătate și prietenie. Atmosfera este pe alocuri misterioasă și-ți dă fiori reci, iar dorința cititorului de a afla ceea ce s-a întâmplat cu adevărat și de a se bucura de un sfârșit fericit devine tot mai aprigă, reamintindu-și în final imprevizibilitatea și efemeritatea vieții.

„Timpul trece. Asta e regula. Indiferent ce se întâmplă, indiferent cât de mult ai avea senzația că totul în viața ta a încremenit în jurul unui moment anume, timpul curge mai departe.”

Cartea este disponibilă pe site-ul editurii, pe libris.ro, unde aveți transport gratuit la comenzi mai mari de 50 de lei, iar la comenzile mai mici transportul este doar 7 lei (cel mai mic preț la transportul prin curier, față de orice altă librărie online). De asemenea, este disponibilă și pe elefant.ro (poate aveți noroc de vreun BOOKS50, care se aplică la comenzi mai mari de 90 de lei). O puteți găsi și aici sau aici, alături de alte chestii bookish. Iar cărțile în engleză sunt disponibile aici sau aici, împachetate minunat fără vreun cost în plus.

P.S. Se încadrează și ea în lista cărților care mi-au frânt inima. Le găsiți aici.

Reclame

5 gânduri despre „Recenzie „Ultima oară când ne luăm rămas-bun” – Cynthia Hand

  1. Dureros de adevarat… Nu stii niciodata cand vei spune ultima data ramas-bun cuiva drag *sigh*

    Cartea asta mi-a facut inima bucati, imi amintesc ca am iubit-o cumplit (am citit-o prin 2014), dar nu am avut curaj sa ma reintorc la ea. M-am bucurat insa nespus cand am auzit ca se traduce si la noi si ma bucur sa vad ca e primita cu caldura.

    Apreciat de 1 persoană

  2. O, de intors ma voi intoarce la ea sigur intr-o zi. Astept sa am insa starea mentala necesara 😉

    Si din seria ei Unearthly favorita mea a fost a doua carte tocmai pentru ca e mult mai emotionanta fata de celelalte. Desigur, e necesar sa fie citite in ordine, dar autoarea are acel mod foarte personal de a scrie despre – sorry, dar nu imi vine in minte acum un termen potrivit in romana, asa ca zic in engleza *hides in shame* – grieve si iti cutremura fiecare celula.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s