Recenzie „Al nostru este cerul” – Luke Allnutt

O poveste despre iubire, pierdere și regăsirea speranței.

„Rob Coates are o viață de invidiat. O are alături pe Anna, soția lui incredibilă, și mai ales pe cea mai prețioasă ființă, fiul lor, Jack, care transformă fiecare zi într-o aventură extraordinară. Rob simte că a câștigat potul cel mare la loteria vieții. Până într-o zi în care totul se schimbă – Anna e convinsă că se întâmplă ceva cu Jack.
Atunci când familia ajunge să se confrunte cu o boală devastatoare, lumea lui Rob începe să se destrame. Rămânând brusc singur, caută consolare în fotografierea zgârie-norilor și stâncile pe care el și Jack obișnuiau să se plimbe. Acum, trece ca un somnambul prin toate zilele sale, incapabil să sară prăpastia care-l desparte de soția lui, de fiul său și de viața în sine. Dar e hotărât să se împace cu ce s-a întâmplat și să găsească drumul spre iertare.
“Al nostru este cerul” îi va atinge pe toți cei care au suferit o pierdere sau au trăit o iubire adevărată, imensă. Luke Allnutt ne spune că drumul de la speranță la disperare și înapoi nu e niciodată simplu, dar, chiar și așa, fiecare inimă sfărâmată poate învăța să bată din nou.”Untitled.png

O altă carte pe care pot să o trec fără rețineri pe lista de aici și care abordează iubirea familială, Al nostru este cerul va merge cu siguranță în topul favoritelor de anul acesta. Așa cum s-a întâmplat și cu ultima carte citită de mine – Ultima oară când ne luăm rămas-bun – , cea de față îmi prezintă alt tip de iubire, nu dragostea înflăcărată care ia naștere între doi oameni necunoscuți, din cărțile pe care le citesc eu cel mai des. Când am văzut prima oară coperta, și titlul, gândul m-a dus spre povestea de iubire a doi tineri, însă cartea a fost altceva, surprinzător de plăcut și extraordinar de frumos.

Prezintă povestea familiei Coates, a tătului Rob, a mamei Anna și-a fiului Jack, care este minunată la început și care devine din ce în ce mai tristă pe parcurs. Perspectiva unică îi aparține lui Rob, care dezvăluie cele mai importante părți ale vieții sale și cele mai frumoase sau triste ale vieții sale de familie. Anna a însemnat pentru Rob femeia pe care și-o dorea, de care era îndrăgostit, în compania căreia voia să trăiască și alături de care dorea să-și întemeieze o familie. Tineri, vii și de neînfrânt, cei doi reușesc să treacă peste problemele care le apar în cale și să creeze familia pe care și-o doreau, să dea viață unui copil, mai ales. Jack este lumina lor, copilașul pe care-l așteptau să-l iubească, cel care le luminează viețile și le înmulțește zâmbetele.

„Dacă visezi ceva, atunci e adevărat.”

Familia lor este minunată, plină de voioșie și iubire, până în momentul în care Jack este diagnosticat cu o tumoră pe creier. Acesta este momentul crucial, cel în care lumile celor doi soți sunt aproape să se destrame, cel în care gândurile rele, dezamăgirile și lacrimile își găsesc locul în viețile lor. Boala debutează cu niște simptome pe care părinții le ignoră la început, iar o simplă vizită la medic declanșată de un moment de cădere al lui Jack, le aduce vestea cruntă. Viața lui Jack, plină de jocuri, zâmbete și distracții, poate avea un final necruțător dacă doctorii nu-i vor putea îndepărta tumora. Gândul că băiatul lor poate fi salvat, iar șansele de vindecare sunt de 90% în cele mai multe cazuri aduc speranță în sufletele părinților, dar în același timpul, gândul că-și vor putea pierde copilul, că printr-un ghinion ceva ar putea merge prost, îi macină pe dinăuntru.

Rob și Anna mi se par două firi diferite, doar ușor asemănătoare. Modul cum ei se raportează la boala lui Jack, modul cum reacționează și cum iau deciziile îi definesc cel mai tare. Rob este pasionat de informatică, un as al tehnologiei, un inventator care speră să se lanseze și să prindă avânt pe piață. Este optimist, găsește binele în orice loc, jucăuș și dornic să-i ajute pe ceilalți, un tată iubitor și grijuliu. Iar pentru el, cel mai și cel mai important lucru care există este Jack, singurul său fiu, pentru care și-ar sacrifica întreaga viață. Spre deosebire de el, Anna este mai rece, mai sobră, o economistă detașată, pentru care problemele materiale, certitudinile sunt mult mai importante. Anna nu-și manifestă emoțiile în public, dar în căldura casei sale, este cea mai iubitoare mamă și soție. Ca și în cazul soțului său, Jack este lumina ochilor ei, cel pentru care face orice.

„-Tati, și cerul e al nostru?”

Situația în care este pusă familia Coates este dramatică, poate chiar tragică. Dacă n-ar fi existat tumora aceea în creierul său, Jack ar fi fost un copil ca toți ceilalți, plin de viață și emanând fericire prin toți porii. Tocmai faptul că era activ, voios și neobosit a ridicat semne de întrebare în faptul că are o boală ascunsă, care-l poate ucide. Confruntarea părinților cu această idee este tot mai crâncenă, iar incertitudinile cu privire la viața fiului lor sunt tot mai multe, încercând totuși să găsească speranță și să se agațe de ea. În acest context, Rob mi s-a părut mult, mult mai implicat, mai devotat și mai devastat decât Anna, care nu zic că era indiferentă situației. Poate că acest lucru se datorează și perspectivei lui Rob, cu care am reușit să rezonez mai mult și cu care, pe alocuri, am putut să mă identific. Cred că mi-a plăcut mai mult de tată decât de mamă pentru faptul că avea o credință oarbă, o idee în care credea cu adevărat și care ar fi adus rezolvarea, iar mama, în schimb, era mult prea realistă, poate ușor împăcată cu ceea ce se întâmpla.

„Uneori, să îți spui povestea este singurul fel în care poți rămâne în viață.”

Al nostru este cerul este despre iubirea pentru care ai muri, în cel mai serios mod. Este durerea care te poate acapara și din care cu greu te mai poți elibera, despre efemeritatea ființei și despre necazurile vieții. Vorbește despre familie, despre alegeri și decizii, despre prieteni și infractori, despre realitatea care ne înconjoară pe toți. Cu un stil liric, extrem de frumos și cu o însemnătate profundă, aduce în prim-plan o poveste dureros de frumoasă și de tristă, care-ți pune zâmbete pe chip, dar îți aduce și lacrimi în ochi. O poveste desprinsă din realitate, dură și plină de lecții, care deschide inimi și luminează minți.

De-aș putea-o asemăna cu vreo carte, în totalitate, n-aș găsi vreuna. Mi-aduce aminte de Oscar și tanti Roz, a lui Schmitt, dar aș asemăna-o puțin cu Păpușile Cristinei Nemerovschi, pentru că momentele cele mai frumoase n-au fost spuse în totalitate, povestite pe deplin (ci doar o mică parte din ceea ce a însemnat familia lor), pentru că amintirile cele mai importante pot fi și cele mai dureroase, dar pe care nu le poți povesti oricui, deși te-ai întoarce la ele cu drag și nostalgie. Așa cum mi se întâmplă și mie, cele mai frumoase lucri și aspecte ale cărții nu pot fi cuprinse în cuvinte.

„Amintirile te tachinează, îți dezvăluie un colț aici, altul dincolo, și nu poți ști cât de reale sunt.”

Cartea este disponibilă pe site-ul editurii, pe libris.ro, unde aveți transport gratuit la comenzi mai mari de 50 de lei, iar la comenzile mai mici transportul este doar 7 lei (cel mai mic preț la transportul prin curier, față de orice altă librărie online). De asemenea, este disponibilă și pe elefant.ro (poate aveți noroc de vreun BOOKS50, care se aplică la comenzi mai mari de 90 de lei). O puteți găsi și aici sau aici, alături de alte chestii bookish. Iar cărțile în engleză sunt disponibile aici sau aici, împachetate minunat fără vreun cost în plus.

Un gând despre „Recenzie „Al nostru este cerul” – Luke Allnutt

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s