Recenzie „Ghid de vicii și virtuți pentru gentlemeni” – Mackenzi Lee

„Henry „Monty” Montague a primit o educație aleasă, în speranța că va deveni un gentleman perfect. Tânărul însă este un spirit neîmblânzit, pe care nici șederile în cele mai distinse școli din Anglia, nici corecțiile fizice aplicate cu încrâncenare de severul său tată nu reușesc să îl lecuiască de pasiunea pentru jocurile de noroc, băutură și idilele cu bărbați și femei deopotrivă. Pornit în Marele Tur al Continentului, împreună cu cicălitoarea, dar inteligenta lui soră mai mică, Felicity, și avându-l alături pe cel mai bun prieten al său, Percy, un boiernaș de țară mulatru, de care e îndrăgostit până peste cap, Monty este hotărât să dea uitării toate constrângerile și să se distreze cum nu a mai făcut-o vreodată. Când însă dă dovadă de nesăbuință și își însușește un obiect misterios de la curtea regală franceză, călătoria de plăcere se transformă într-o aventură în toată regula, din care nu lipsesc tâlharii la drumul mare, pirații, secretele alchimice și întâmplările romantice.”

Ghid de vicii și virtuți a fost o carte hyped anul ăsta, care mi-a atras și mie atenția. Când am auzit de ea pentru prima dată, nu eram foarte încântată, dar după ce-am aflat despre ce e și ce aventură minunată sălăsluiește între paginile sale, mi-am schimbat părerea și mi-am dorit cu ardoare să o citesc. E o carte aventuroasă, revigorantă, misterioasă și emoționată, o poveste conturată pe fundalul secolului al XVIII-lea.

Personajele cărții sunt cât se poate de diferite, dar ușor de îndrăgit. Toate, începând cu Monty, protagonistul din a cărui perspectivă urmărim lucrurile. El este fiul unui important dregător englez, cel mai mare dintre copiii familiei, un spirit viu, liber, greu de îmblânzit sau înțeles, dar care ar trebui supus doctrinei societății englezești pentru a-și putea lua în primire viitoarel atribuții de boier. A fost trimis la cele mai importante școli din lume, încurajat să se culturalizeze și să-și sporească inteligența, nevoit să se conformeze normelor morale și cerințelor tatălui său, toate cu scopul de a fi pregătit pentru momentul în care avea să primească moșia. Viitorul tânărului este deja realizat – un gentleman cu o moșie, cu avere și care va avea o nevastă cumsecade și copii cuminți. Lucru acesta este însă greu de acceptat de către Monty și greu de realizat, până la urmă, date fiind ”scăpările” băiatului, de  a se distra și de a uita de normele morale sau de buna creștere. Monty este un personaj dificil, i-aș spune eu, un personaj care face totul pe dos, care nu se conformează cerințelor din ambiție sau pur și simplu pentru că nu poate, nu-și poate înfrâna spiritul aventurier și domoli adrenalina din sânge. E un personaj mai dedicat aventurii, iubirilor pasagere, băuturii și petrecerilor decât monotoniei vieții de casă sau discuțiilor de afaceri.ggtvav

La polul opus se situează Felicity, sora lui Henry, care este un personaj pe care-l apreciez enorm. De o inteligență izbitoare și doritoare de independență, Felicity ar fi ajuns tare departe dacă ar fi fost băiat, iar visurile sale ar fi devenit mai repede realitate. Societatea timpului nu permite fetelor aceleași șanse pe care le oferă băieților. Fetele trebuie să se dedice vieții de familiei și copiilor sau, dacă vor o meserie, să urmeze o școală de guvernante, ca mai apoi să aibă în grijă copiii boierilor, pe care să-i educe. Felicity nu se poate conforma acestor restricții ale societății, nu-și poate accepta condiția de a deveni o simplă femeie, ca oricare alta. Fata este îndrăzneață, curajoasă și ambițioasă, sclipitoare și extraordinar de deșteaptă, încercând din răsputeri să-și depășească umila condiție de femeie și să revoluționeze feminismul, să devină un model de urmat pentru celelalte fete asemenea-i. Însă, până atunci, va trebui să-și suporte fratele și poate chiar să-l ajute, în, ceea ce-aș numi eu, un alt ocol al pământului.

Și ultimul, dar nu cel din urmă, personaj important este Percy, prietenul cel mai bun al lui Monty și, în același timp, băiatul de care este îndrăgostit protagonistul nostru. Percy este un personaj frumos conturat, dar cu o viață grea, așa cum se dezvăluie pe parcurs. Mulatru fiind, crescut drept pupilul unui boiernaș de țară, Percy va fi mereu văzut cu priviri urâte și greu de acceptat în grupuri. Ca persoană, Percy este un băiat luminos, optimist, cel care găsește binele în orice și care-i ajută pe cei din jurul său – de-asta i-a fost ușor lui Monty să se îndrăgostească de el. În același timp, este un personaj introvertit, uneori retras și năpăstuit de soartă sau poate chiar greuț de înțeles. Relația dintre ele și Monty este de neprețuit, iar ideea de iubire dintre ei este câteodată ciudățică, iar alteori normală, și chiar fără această flacără a iubirii, cei doi prieteni împărtășesc spiritul aventurier și se susțin unul pe celălalt, chiar și în momentele cele mai proaste.

„Înseamnă că nimeni altcineva nu te cunoaște așa cum te cunosc eu.”

Turul continentului va începe și se va sfârși neașteptat, nefiind în niciun caz ceea ce se aștepta dinainte. Turul continentului este chiar o călătorie intrinsecă, de descoperire nu doar a frumuseților Europei, ci și a propriei persoane, de la cele mai banale până la cele mai complicate lucruri. Călătoria nu va însemna nici petreceri, băutură și distracție, dar nici plictiseală maximă, ci va fi cu totul o altă aventură față de ceea ce credeau toți că va fi. Orgoliul, ambiția,răutatea le vor cauza călătorilor o mare problemă, din care vor lua naștere mai multe și, astfel, turul continentului va deveni o aventură precipitată cu jafuri, cu călătorii pe mare și pirați, cu zile de nesomn și înfometare și cu adrenalină amestecată cu teamă. În călătoria lor, cei trei vor descoperi adevăruri pe care nu le-ar fi aflat dacă nu ar fi existat situația de față, vor intra în pericole din care vor ieși cu greu (sau poate nu) și relațiile dintre ei se vor dezvolta, trecând peste tot ceea ce a fost rău înainte.

tumblr_otetg3vv1t1qkxrhdo1_500

O carte despre rasism, despre etichete sociale, despre relațiile interumane și despre familie, o carte de aventură și cu o atmosferă realistă, în perfectă armonie cu epoca prezentată.

Disponibilă pe site-ul editurii, pe libris.ro, unde aveți transport gratuit la comenzi mai mari de 50 de lei, iar la comenzile mai mici transportul este doar 7 lei (cel mai mic preț la transportul prin curier, față de orice altă librărie online). De asemenea, este disponibilă și pe elefant.ro (poate aveți noroc de vreun BOOKS50, care se aplică la comenzi mai mari de 90 de lei). O puteți găsi și aici sau aici, alături de alte chestii bookish. Iar cărțile în engleză sunt disponibile aici sau aici, împachetate minunat fără vreun cost în plus.

Reclame

Un gând despre „Recenzie „Ghid de vicii și virtuți pentru gentlemeni” – Mackenzi Lee

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s