Recenzie „Tinerele Elite” – Marie Lu

„Signorina Adelina Amouteru este unul dintre puținii copii care au supraviețuit îngrozitoarei febre a sângelui, molima care a ucis mai bine de o treime din populația Kenettrei. Cei rămași au fost însemnați în cele mai stranii moduri și au căpătat puteri atât de mari și de neobișnuite, încât unii oamenii au început să îi considere făpturi din altă lume. Pentru unii sunt adevărați demoni, monștri aducători ai nenorocului, malfetto, iar pentru alții, adevărați copii ai zeilor, Tinere Elite…”

c20b2c84d69c7876c0ceed140b904b32-white-wolves-throne-of-glass

Marie Lu este una dintre cele mai citite autoare traduse la noi, iar Tinerele Elite a fost și ea destul de hyped anul acesta, de când s-a publicat și până la publicarea volumului 2 (luna asta). Am mai citit de această autoare Warcross –  care mi-a plăcut mult și m-a impresionat, a fost o lectură originală și palpitantă și al cărui volum 2 (apare în librării în curând) îl aștept cu nerăbdare. Cred că Marie Lu este în general foarte originală, prin multe aspecte – teme, acțiune, personaje. E o autoare care nu se teme să omoare personaje (unele pe care le iubești chiar), care nu se dă în lături de a schimba firul acțiunii și de a pune protagoniștii în situații de criză. Și pentru aceste lucruri, n-ai cum să nu-ți placă tot ce scrie ea.

Adelina Amouteru este un personaj ieșit din comun, poate chiar un personaj negativ cu rol principal, deși eu nu cred în totalitate asta. Adelina este personajul care-i îngrozește pe oameni, care este condamnat la suferință și chiar la moarte, dar care, în același timp, poate restabili ordinea firească a lucrurilor, poate reinstaura egalitatea între oameni. Este un personaj aflat la mijlocul unei axe care se înclină între bine și rău, neștiind însă cărei părți să i se dedice mai mult și pe care să o aleagă să-i fie călăuzitoare.

„Frica reușește să dea naștere celor mai puternice fantasme. Întunecimea se află înăuntrul tuturor, oricât de ascunsă ar fi.”

Încă din copilărie, Adelina a fost oaia neagră a familiei. Pe când era foarte mică, familia sa (precum și toate familiile din oraș) au fost lovite de febra sângelui, o molimă care a ucis mii de oameni (printre care și pe mama Adelinei), iar căreia i-au supraviețuit restul oamenilor afectați, dar neînsănătoșindu-se cu adevărat, rămânând marcați pe viață cu un semn al febrei sângelui – o anomalie a culorii părului sau a ochilori, un deget lipsă sau chiar un ochi etc. Adelina a fost afectată de febra sângelui, în timpul căreia un ochi i-a fost serios infectat și a trebuit scos, marcând astfel pe viață ca pe o anomalie, ca pe o malfetto. Crescută doar de tată și împreună cu sora sa (care nu era malfetto), Adelina a fost nevoită să suporte crizele tatălui și să se teamă de el, fiind mereu în umbra surorii ei din cauză ca frumusețea i-a fost distrusă de ochiul lipsă.

În Kenettra, societatea este împărțită în două – oamenii normali, sănătoși,fără niciun defect și malfetto, cei care pot avea un har (luat drept blestem sau drept binecuvântare, creând Tinerele Elite) de neînțeles și care sperie cealaltă categorie de oameni. Astfel, acești malfetto sunt considerați răi, înfricoșători și unii cred că ar fi mai bine dacă n-ar mai exista. Nu este de ajuns faptul că nu au drepturi ca ale celorlalți cetățeni, nu se pot bucura de viață din cauza fricii și-i bătăii de joc a semenilor. În Kenettra, malfetto sunt cei trași la răspundere și pentru problemele pe care nu le-au cauzat, cei mai ușor de ucis pentru că nimeni nu le sare în ajutor.

În această lume crudă, Adelina se confruntă cu societatea și cu ea însăși. După o serie de peripeții, fată își descoperă harul, pe care însă nu știe să-l controleze și nu reușește să înțeleagă cum acesta se manifestă. Este urmărită de Inchiziție pentru o fărădelege pe care a făcut-o mai mult fără să realizeze ce se întâmplă și, în același timp, este recrutată în grupul Tinerelor Elite, în care este supusă însă un test de încredere. Situație fetei nu este deloc ușoară, înconjurată de necunoscuți care vor să-i fie prieteni, dar nu prea, de Elite care o înspăimântă în încercările lor de a o ajuta să se dezvolte și fără să știe precis ce urmează să se întâmple, însemnând care este planul Tinerelor Elite de a se afirma. Pe lângă acest lucru, Inchiziția are un plan pentru a o găsi și pentru a o transforma într-un spion în grupul elitelor, șantajând-o emoțional și făcându-i viața mai grea decât este deja.

„Poate e imposibil să-ți lipsească un lucru de care habar nu aveai că există.”

Într-un război deschis, de afirmare socială și de restabilire a unei ”democrații”, într-o luptă pentru recâștigarea tronului urmașului de drept și pentru eliminarea diferențelor dintre oameni, Adelina este un pion, care evoluează și se transformă pe parcurs, dar și un liant între idealurile grupării secrete și lumea crudă în care nu se regăsește. Pe lângă conflictele exterioare, dintre personaje sau dintre facțiuni, există un imens conflict interior înăuntrul protagonistei, dat uneori între minte și suflet, iar alteori între dorința de a face bine și aceea de a face rău, dintre dreptate și trădare.

Tinerele Elite este un roman puternic, plin de răsturnări de situație și jocuri de putere, în care încredere lipsește cu desăvârșire, fiind înlocuită de trădarea supremă.

Puteți găsi cartea pe site-ul editurii (de curând a apărut și volumul al doilea), pe libris.ro, unde aveți transport gratuit la comenzi mai mari de 50 de lei, iar la comenzile mai mici transportul este doar 7 lei (cel mai mic preț la transportul prin curier, față de orice altă librărie online). De asemenea, este disponibilă și pe elefant.ro (poate aveți noroc de vreun BOOKS50, care se aplică la comenzi mai mari de 90 de lei). O puteți găsi și aici sau aici, alături de alte chestii bookish. Iar cărțile în engleză sunt disponibile aici sau aici, împachetate minunat fără vreun cost în plus.

P.S. Pe această cale vă anunț că editura Corint nu va participa anul acesta la Gaudeamus (din motive de spațiu), dar promit că pregătesc multe surprize și reduceri în această perioadă. Stay tuned!

Reclame

Un gând despre „Recenzie „Tinerele Elite” – Marie Lu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s