5 reguli de aur pentru o recenzie de calitate

În această eră a tehnologiei și-a internetului, când toată lumea este online și-și spune părerile ca să le vadă toată lumea, modul prin care și le exprimă a devenit din ce în ce mai neglijat, deși ar trebui să fie cel mai important aspect de luat în considerare înainte de a se apuca să scrie. Articolul meu va oferi câteva sfaturi, imposibil de neglijat, pentru scrierea unei recenzii, calitative. Ideea mi-a venit cu câteva seri în urmă, când am văzut pe instagram o postare care se referea la scrierea recenziilor. În ultimul timp au apărut zeci de bloguri care scriu despre cărți, toate postările reunite sub denumirea de recenzie. Însă nu toate o fac calitativ.

V-ați gândit care-i scopul unei recenzii? Ei bine, recenzia e o combinație între prezentarea cărții și opinia mea, sentimentele mele cu privire la carte, dacă mi-a plăcut sau nu și cât de mult, și, nu în ultimul rând, dacă o recomand sau nu. Scopul recenziei este de a face o carte cunoscută, de a o prezenta într-un mod frumos, atrăgător, astfel încât cititorii recenziei să fie atrași și să-și dorească să o citească. Dacă am lămurit care este scopul ei, să vedem și cum să o facem.20180715_144548-01

  1. Când vă apucați să faceți o recenzie, NU faceți rezumatul cărții. Dacă ați început să povestiți începutul cărții până la cel mai mic detaliu, degeaba omiteți sfârșitul… recenzia e compromisă. Așa cum am zis, scopul recenziei e de a atrage cititorul, nu de a-i da orice detaliu cu privire la acțiune; trebuie să vă rezumați la niște idei principale, pe care să le dezvoltați doar puțin, cât să se lege între ele.
  2. NU dați spoilere și NU spuneți sfârșitul. Asta cred că e regula de aur, dar care are puțină legătură și cu prima. Dacă ați făcut un rezumat detaliat (gen pe capitole) sigur ați scăpat un spoiler, unul mic, dar care are rezonanță pentru acțiune. Eu sunt cea care urăște să primească spoilere, deci nu-mi place nici să ofer. Spoilerele sunt și motivul pentru care citesc rar recenziile altora pentru că mi-e tare teamă să nu dau peste vreunul. Iar dacă spuneți care-i sfârșitul… ăsta-i cel mai mare spoiler.
  3. NU scrieți prea mult.Câteodată, ce-i prea mult strică. Sau poate omul se plictisește… când derulează în jos și parcă nu se mai termină. Trebuie să vă puneți și-n locul cititorului și să vă-ntrebați dacă ați citi tot cât ați scris voi.
  4. FIȚI sinceri! Sinceritatea e cel mai apreciat lucru, deci atunci când scrieți, trebuie să vă spuneți părerea voastră, cum vi s-a părut cartea și cât de mult v-a plăcut. Nu încercați să vă păcăliți cititorii, să înfrumusețați recenzii cu înflorituri hiperbolizatoare. Se vede cât o faceți.
  5. FIȚI entuziasmați, exprimați-vă emoțiile. Emoția este importantă în scrierea unei recenzii, pentru că înseamnă mult pentru cel care o citește.

Update: O să închei apoteotic cu un citat din Blaga, care se potriveşte perfect misterului din cărți pe care noi nu trebuie să-l spunem cititorilor noştri: „câteodată, datoria noastră în fața unui adevărat mister nu e să-l descifrăm, ci să-l transformăm într-un mister şi mai mare”.

Reclame

8 gânduri despre „5 reguli de aur pentru o recenzie de calitate

  1. Într-adevăr, în ultima vreme blogurile pe care se scriu „recenzii” (pun în ghilimele pentru că mi se pare mult spus pentru ceea ce e postat acolo) poate din dorința de a primi cărți gratis, poate pentru că a ieșit vreo modă, cine știe… în fine! Mi se pare că ai scris niște reguli de bun simț, doar că nu știu dacă persoanele vizate le vor citi (mulți cred că fac o treabă bună…), dar te felicit pentru articol și inițiativă – ai pus punctul pe i.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Întotdeauna au existat și vor exista bloggeri care vor scrie mai mult un rezumat/povestire a cărții și mai puțin opinia lor personală. Unii vor vrea să învețe și să devină mai buni, alții nu. Important, după părerea mea, e să-i descoperim pe cei care fac treabă bună și să-i încurajăm, să devenim o comunitate și să învățăm unii de la alții. Oricum, mi se pare că ai scris un articol util ca prim pas pentru cei care scriu doar rezumate și vor să treacă la nivelul următor.

    Apreciază

  3. Da… stii, daca exista cineva care vrea sa invete sau sa se perfectioneze, poate sfaturile mele ii vor fi de ajutor. Nu e usor sa-ti selectezi blogurile pe care sa le urmaresti; cred ca mai mult conteaza popularitatea fata de calitatea recenziilor :))

    Apreciază

  4. Clar, sfaturile tale sunt foarte utile!
    Dar nu sunt de acord cu a doua parte. Eu personal nu cred că merită să urmăresc un blog popular, dacă nu mi se pare că are conținut de calitate. Prefer să urmăresc blogurile mai mici, dar care au recenzii pe care îmi face plăcere să le citesc și de la care am ce învăța.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Inteleg perfect ce zici, insa popularitatea e foarte importanta. Efectul de turma… de ce sa creada ce zice un blogger mai mic… cei cititi de multa lume sunt mai bine vazuti desi nu sunt chiar de cea mai buna calitate. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s