Recenzie „Rebelul nisipurilor” – Alwyn Hamilton

„Oamenii stăpânesc deșertul Miraji, în sălbăticie cutreieră bestii mitice, iar prin alte părți se zvonește că djinnii încă se folosesc de magie. Pentru oameni e o lume necruțătoare, mai ales dacă ești sărac, orfan sau femeie.

Amani are nisipul în oase, nimerește întotdeauna ținta, dar își dorește să părăsească deșertul, unde nu-i mai rămâne decât să moară sau să se căsătorească. Un străin îi oferă ocazia să fugă, călare pe un cal mitic. Visul i se împlinește pe fundalul unei rebeliuni împotriva sultanului, iar misteriosul străin cu care pleacă ascunde mai multe secrete decât pare.”

15135a06e348835746ce193564066ed8

Mi-am dorit cartea asta. Mult și nu glumesc. Mai întâi a fost coperta și după faptul că acțiunea urma să fie exact pe gustul meu – în deșert, mitică, vrăjită, cu ființe fabuloase și secrete cât cuprinde. Așa îmi place mie să fie cărțile după ce-am citit Urgia și zorile, cu mult timp în urmă, Orașul de bronz (care m-a fascinat total) și Urmașii de sânge și os, unele dintre cele mai recente lecturi ale mele. Rebelul nisipurilor e un fantasy pe cinste, e fascinant, e magic, m-a lăsat fără cuvinte.

Într-un oraș din deșert, într-o casă mai sărăcăcioasă în care locuiește o familie numeroasă, Amani este nevoită să trăiască, fie că vrea sau nu, căci n-are încotro. Fată și orfană, Amani trebuie să fie cuminte și ascultătoare, să se conformeze regulilor și să nu-și supere mătușa, altfel riscă să-i fie încinsă pielea cu o nuia. Totul pare simplu, dar influențele negative ale familiei ”adoptive”, planurile lor cu privire la Amani și dorințele proprii fac ca totul să devină mai greu și nevoia de a fugi din orașul acesta să se mărească pe zi ce trece. Astfel, Amani coace un plan, ale cărui rezultate speră să fie mai bune decât ar dori cu adevărat. Deghizată drept băiat și mânuitoare bună a pistolului, fata se înscrie într-o competiție unde se avântă să-i învingă pe ceilalți participanți și să câștige banii pariați. Frica de a fi prinsă, frica de a pierde și persoanele peste care dă în Groapa Pistoalelor îi îngreunează fetei situația. Iar când este aproape să câștige, întâmplarea face ca ghinionul să se năpustească asupra ei și-asupra întregii încăperi. Îngrozită și dezamăgită, Amani se întoarce acasă, cu coada între picioare, falită și cu visurile distruse, unde a doua zi se va comporta ca și cum nimic nu s-a întâmplat și-și va continua viața.

„A te naște nu înseamnă neapărat a conta.”

Din fericire, visul lui Amani de a pleca din orașul ăsta care i-a făcut viața un calvar se va materializa cu ajutorul lui Jin, unul dintre concurenții de la Groapa Pumnalelor și bărbatul pe care armata îl caută cu disperare și-l vrea mort. Deși își pune viața la bătaie și Jin nu-i cere să fugă împreună, Amani este dispusă să facă absolut orice pentru a scăpa din oraș, a scăpa de familia care a crescut și de orice pericol ar putea-o păștea acolo. Preferă să se arunce în brațele necunoscutului, să exploreze și să se descurce singură, în caz că Jin i-ar dori răul și ar trăda-o.4603468ae5e61deb7e42863b886bd6a8

Astfel, 2 personaje diferite din multe puncte de vedere și fără a avea prea mare încredere unul în celălalt devin tovarăși de drum, în călătoria lor spre orașul viselor lui Amani – Izman.  În timp ce armata este pe urmele lui Jin și implicit pe cele ale lui Amani și revolta Prințului Rebel se răspândește prin tot ținutul, cei doi călătoresc prin deșert și încearcă să rămână în viață, salvându-se unul pe celălalt. Capătul drumului se ivește târziu în această călătorie presărată de peripeții, începând de la mersul cu trenul până la luptele cu soldații armatei și în care încrederea poate constitui o armă cu două tăișuri. Mai mult sau mai puțin sinceri unul cu altul, mai altruiști și mai încrezători, ambii se vor transforma în versiuni ale lor pe care nu le știau până atunci și pe care nu știu cum să le interpreteze. Și astfel, Amani se va lovi amarnic de capătul drumului, după ce-a crezut orbește în Jin, care-i oferă o portiță de scăpare de la o soarta crudă căreia i s-ar fi încredințat fata dacă visul său s-ar fi îndeplinit. Amani se scufundă într-o mare de secrete, unde salvarea se află în Jin, însă încrederea este cel mai greu lucru de acordat, mai ales după un act de trădare.

Amani e un personaj minunat, luptătoare pricepută, fată deșteaptă și cu dorințe mărețe. Chiar de la început ea își demonstrează calitățile, care vor fi mai mult sau mai puțin puse în lumină pe parcursul acțiunii. Cu cât lucrurile se complică și distanța dintre orașul în care a crescut și locul unde se află se mărește, Amani începe să se schimbe, imediat ce dă de o nouă lume. Astâmpărarea temperamentului său vulcanic, abținerea de la rostirea unor replici tăioase sau construirea unor măști care să-i ascundă identitate sunt doar câteva aspecte care vor avea un rol important în transformarea personajului, al cărei apogeu va fi la contactul lui Amani cu lumea pe care o cunoștea doar prin legende – unde nisipul este mai mult decât un fir de praf și unde djinni și ființe supranaturale trăiesc.d0cb865028a3ab27d66c797d30dc7641

Dacă Amani este un personaj mai ușor de citit, Jin este exact opusul. Tânăr, fermecător și încărcat de mister, Jin este perceput altfel, mai ales fiind privit prin ochii tinerei fete. Fiecare acțiune a sa este mult gândită dinainte, planurile sale sunt știute numai de el, iar secretele pe care le ascunde îl pun într-o lumină ciudată, făcându-l să pară chiar el însuși un mister. Povestea din spatele secretelor sale este o legendă urbană, însă când Amani va fi pusă față în față cu ea, va părea la fel de reală cum este și viața pe care ea o trăiește.

Rebelul nisipurilor este despre încredere, despre supraviețuire și despre crearea unei lumi mai bune, nu doar pentru o singură persoană, ci pentru un întreg popor. Și este doar începutul unei lupte complicate, care, presimt, se va  solda cu victime colaterale, lacrimi de sânge și durere, dar și cu multe sacrificii.

O găsiți pe libris.ro, unde aveți transport gratuit la comenzi mai mari de 50 de lei, iar la comenzile mai mici transportul este doar 7 lei (cel mai mic preț la transportul prin curier, față de orice altă librărie online) și primiți cadou o carte de la editura Nemira dacă veți comanda de minim 50 de lei cărți ale editurii. De asemenea, este disponibilă și pe elefant.ro (poate aveți noroc de vreun BOOKS50, care se aplică la comenzi mai mari de 90 de lei). O puteți găsi și aici sau aici, alături de alte chestii bookish. Iar cărțile în engleză sunt disponibile aici sau aici, împachetate minunat fără vreun cost în plus.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s