Recenzie „Să nu spui niciodată pentru totdeauna”- Jennifer L. Armentrout

„Ea a învățat că tăcerea era cea mai bună armă a sa. El a jurat că o va proteja întotdeauna. Amândoi împărtășesc un trecut îngrozitor, în urma căruia au creat o legătură indestructibilă. Sau, cel puțin, așa credeau ei. Până când drumurile lor s-au despărțit brusc, în urmă cu patru ani. Mallory și Rider încearcă de ceva vreme să-și depășească experiențele înfiorătoare trăite într-un centru de plasament, să-și clădească un viitor, să uite. Dar chiar când credeau că au lăsat trecutul în urmă, Mallory și Rider se reîntâlnesc la liceu și descoperă că legătura puternică din copilărie n-a dispărut… continuă să existe, la fel ca și rănile. În această încercare de a se vindeca de trecut și de a-și depăși temerile și nesiguranța, amândoi descoperă că există ceva ce-i poate ajuta: iubirea și prietenia. O poveste fermecătoare despre o tânără curajoasă care luptă pentru a-și exprima adevărul dintr-un refugiu al tăcerii. Ascultă vocea lui Mallory, o vei păstra în suflet PENTRU TOTDEAUNA!”

Am vrut să citesc cartea de față încă de la apariția ei în România pentru că-mi plac cărțile cu tineri și de dragoste, dar și pentru că am mai citit Jennifer Armentrout și mi-am plăcut (seria Te aștept). Când am început-o am fost foarte entuziasmată, dar trebuie să recunosc că începusem să mă îndoiesc de ea și devenise un pic sceptică. Mallory este un personaj ciudățel pentru mine, pe care mi-a fost un pic greu să-l agreez la început sau pe care să nu-l ironizez. Nu știu, n-am suportat-o eu pe ea la început și-o să vă explic în curând cum și de ce.

Mallory și Rider sunt doi adolescenți, mai au puțin și împlinesc 18 ani. Cei doi au un trecut comun, fiind 2 copii năpăstuiți de soartă, abandonați (probabil) de părinții lor, mutați prin diferite centre de plasament și luați în grijă de o familie. Copilăria și-au petrecut-o împreună, în casa acestei familii, care a însemnat iadul pentru ei. Îngroziți, singuri și lipsiți de ajutor, Mallory și Rider nu sunt îngrijiți, ci mai degrabă se îngrijesc unul pe altul. În plus, teroarea este cuvântul de ordine în acea casă, unde liniștea trebuie să fie deplină, iar dacă nu, pedeapsa va fi drastică. Din fericire, un incident dezastruos va fi cel care-i va despărți pe copii de acea familie îngrozitoare, dar care-i va despărți și pe ei, până la reîntâlnirea din momentul prezent, când întâmplarea face ca ei doi să meargă la aceeași școală.

După mai bine de patru ani de la despărțirea lor neașteptată, Rider și Mallory sunt surprinși să se reîntâlnească. Viețile li s-au schimbat din multe puncte de vedere, dar în adâncul sufletului ei au rămas aceeași, iar trecutul încă îi mai leagă. Amintirea a ceea ce s-a întâmplat este dureroasă, dar revederea lor este un amalgam de emoții – bucurie, uimire, stânjeneală. Liceul este un mediu propice reîntâlnirii, unde pe lângă zgomotul infernal din jurul lor, cei doi simt emoții pe care nu s-ar fi gândit să le trăiască. Mallory a avut noroc, un mare noroc, să fie adoptată de o familie de medici nu după mult timp după tristul incident, însă Rider a petrecut ceva timp în centrele de plasament până când a fost încredințat doamnei Lola, o femeie care-și crește singură cei doi nepoți și care se preocupă și de Rider. Ceea ce li s-a întâmplat înainte și după acel incident are urmări vizibile în prezent.

Mallory este o victimă a stresului posttraumatic, este închisă în sine și îi e greu să-și exteoriorizeze gândurile și sentimentele. Mallory trăiește în liniște, nu se agită și nici părinții săi adoptivi nu o fac, oferindu-i totul și înțelegând-o. Această ruptură din ea, problema cu vorbitul este cea care-o ține departe de socializare, de orice interacțiune cu oamenii. Ultimul an de liceu va fi o provocare pentru ea, fiindcă îl va face la un liceu de stat și nu acasă, unde interacțiunea cu colegii și profesorii este inevitabilă și unde nu toată lumea este la fel de cumsecade. Cred că acum e momentul să spun și de ce nu mi-a plăcut de Mallory la început. Ei bine, m-a enervat disfuncționalitatea asta a ei – și da, shame on me! Că mă leg de o problemă pe care ea nu și-a dorit-o – și mai apoi diferențele dintre ea și Rider, mai exact din modul în care au decurs lucrurile pentru ea după nefericitul incident din trecut. Am empatizat mai mult cu Rider și mi-a fost mai ușor să mă pun în pielea lui și să-l înțeleg decât să o fac pentru Mallory.

Rider este luat în plasament de o familie normală, dintr-un cartier banal al orașului. Condițiile de acasă sunt minunate, este tratat ca un membru al familiei și în acea casă nu se fac diferențe, însă Rider are reținerea de a fi complet legat de acel loc știind că peste puțin timp va împlini 18 ani și nu-l va mai ține nimic acolo, doar câteva persoane dragi pe care nu vrea să le îngreuneze cu prezența lui. Spre deosebire de Mallory, Rider nu se acomodează întru totul, nu se simte ca orice copil și nu uită niciodată ceea ce i s-a întâmplat și ce i s-ar putea întâmpla. Mallory este adoptată și lucrurile stau complet diferit. Nu duce lipsă de nimic, nu cunoaște nicio greutate de când trăiește în acea casă și nu o face nicio greșeală în acel mediu. Mallory este mai degrabă lipsită de contactul cu realitatea, cu oamenii diverși pe care-i poate întâlni pe stradă, la școală sau la serviciu ori cu greutățile pe care viața le aruncă în brațele unei familii. Mallory a avut noroc și-am fost geloasă pe acel noroc al ei de care Rider nu a avut parte.

Prietenia strânsă din trecut este de așteptat să continue și în prezent, când Rider își manifestă grija și afecțiunea față de fată, iar ea se comportă firesc în preajma lui, exact cum o făcea când erau copii. Adaptarea ei la viața reală, neîndulcită, se va face ușor-ușor și experiențele de acum o vor modela și o vor ajuta să se dezvolte din multe puncte de vedere. De la începutul până la sfârșitul romanului veți observa că Mallory va suferi o adevărată transformare, fapt care m-a determinat până la urmă să o plac și să o înțeleg într-o oarecare măsură. Rider se va dezvolta și el, se va schimba chiar, asemenea relației dintre ei.

În jurul lor se învârt multe personaje frumoase, pe care nu am cum să nu le bag în seamă. Gândindu-mă la ele, chiar mi-ar plăcea să le citesc poveștile, să facă autoarea din asta cum a făcut și cu seria Te aștept. Sunt doi băieți acolo pe care-i îndrăgesc foarte tare, iar mai apoi mai este o fată mișto a cărei poveste mi-ar plăcea să o citesc.

Să nu spui niciodată pentru totdeauna nu e doar o poveste despre prietenie sau despre dragoste, ori o poveste despre familie, ci despre copiii a căror soartă este grea, dar care sunt puternici și luptă pentru ea, despre prietenii pe care ți-i faci (sau dușmanii), despre acceptare și înțelegere, despre muncă, pasiune și modul cum oamenii se raportează la acestea. În final, este o lecție de viață.

Cartea este disponibilă pe libris.ro, unde toate cărțile editurii Epica au 30% reducere (+transport gratuit la comenzi de peste 50 de lei). O găsiți și pe elefant.ro, unde sunt reduceri de peste 30% (aceasta are aproape 50%) și unde editura Epica are promoția 3+1 gratisO puteți găsi și aici sau aici, alături de alte chestii bookish. Iar cărțile în engleză sunt disponibile aici sau aici, împachetate minunat fără vreun cost în plus.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s