Recenzie „Cerul din adâncuri” – Adrienne Young

„Curajoasă. Puternică. Aprigă. Sigură.

Așa a fost educată Eelyn că trebuie să fie o luptătoare aska, una care îi urăște de moarte pe cei din clanul riki, cu care, din cinci în cinci ani, ai ei se războiesc în timpul sezonului de luptă. Și viața i s-ar fi desfășurat normal, dacă, în timpul unei bătălii, n-ar fi descoperit că Iri, fratele pe care îl credea mort, luptă alături de dușmanii săi! În curând, Eelyn se vede aruncată în vâltoarea unei lupte pe viață și pe moarte, iar întregul ei univers se răstoarnă. Pentru că, dintr-odată, va înțelege că iubirea poate să răsară în locul urii și camaraderia în locul dușmăniei transmise din moși-strămoși.”tumblr_pbwvauf5nf1u1ns8fo1_400

Cerul din adâncuri este o carte care știam că o să-mi placă atunci când am să o citesc. Coperta este atât de frumoasă încât m-a fermecat la propriu și mi-a dat impulsul acela care m-a îndemnat să mi-o doresc, iar după ce-am citit câteva rânduri din descriere mi-am dat seama că o să-mi placă foarte mult. Am asociat-o un pic cu Și mă întunec și m-am gândit că personajul principal s-ar asemăna un picuț cu Lada; după ce-am citit-o, nu știu dacă le-aș mai asemăna, dar cert e că ambele sunt unele dintre cărțile mele fantasy preferate. Vestea proastă este că această carte este una stand-alone, povestea începe și se termină în acest volum, deși, la final, mi-aș mai fi dorit să citesc ceva din lumea lui Eelyn.

Universul creat de autoare este așa mai rustic și mi-a plăcut tare mult lumea în care m-a introdus. Aska și riki sunt două triburi rivale, care locuiesc în teriorii diferite, însă au ”tradiția” de a se lupta unii cu alții într-o anumită perioadă și într-un anumit loc, care a fost martorul tuturor bătăliilor. Toți sunt războinici, aprigi și răzbunători și nu renunță în ruptul capului la acest obicei din moși-strămoși. Triburile se pregătesc vreme îndelungată pentru această confruntare, în care zgomotul săbiilor este asurzitor, râul de sânge cât mai abundent și numărul morților și-al răniților cât mai mare.skyinthedeep

Eelyn este o luptătoare aska, crescută pentru a fi o războinică neînfricată. Eelyn este crescută doar de tată, după ce și-a pierdut mama, cu mult timp în urmă, și fratele, într-o confruntare cu riki. Tribul este familia ei, spațiul în care trăiește îi este cel mai drag, iar prietenii sunt frați, ca și cum ar împărți același sânge. Legătura dintre fată și tribul ei este indestructibilă, fapt pentru care ea, dar și ceilalți aska, apără tribul cu propriile vieți. Romanul începe cu confruntarea tradițională cu celor două triburi și-i avem în prim-plan pe  Eelyn, pe tatăl și prietena ei cea mai bună, luptând cot la cot cu soldații riki. Întâmplarea care-i distrage atenția fetei și care va declanșa toată acțiunea cărții este vederea lui Iri, fratele pe care-l văzuse murind cu mult timp în urmă. Șocul de a-l vedea viu și luptând alături de riki o face pe Eelyn să-l urmărească și să vadă că fratele ei trăiește. Aventura în care se aruncă tânăra de una singură o va trimite fix în mijlocul tribului de riki, aflat în retragere, iar ea va deveni o prizonieră, urmând să fie osândintă la moarte sau făcută sclav pentru o familie riki.

Norocul sau ghinionul, nu știu exact cum să consider ceea ce i s-a întâmplat, o lasă pe Eelyn în viață, ”adoptată” fiind de familia prietenelui lui Iri, fiind mai degrabă o prizonieră. Fata este pe cont propriu într-un sat în care nu poate avea încredere în nimeni, nici în fratele său, și unde securea morții îi stă deasupra capului. Eelyn nu-l mai recunoaște pe Iri și nu-i înțelege alegerea – de ce a rămas cu riki și nu s-a întors la aska. Urmărește cu atenție ceea ce se petrece în jurul ei, își privește fratele conviețuind cu oamenii pe care ea îi consideră dușmani și totuși nu poate pricepe ce l-a determinat să facă această alegere, să-și lase tatăl și sora să-l jelească și să-i simtă lipsa în fiecare moment. Tânăra aska își dorește să se reîntoarcă la familie, să-și revadă tatăl și să nu-l lase să agonizeze crezând că ea este moartă, știind că acest lucru l-ar distruge, vrea să petreacă din nou timpul cu prietena sa cea mai bună și să se pregătească pentru următorul sezon de luptă. Problema este că dacă ar încerca să evadeze, în secunda următoare ar putea fi moartă. Eelyn trebuie să învețe să aștepte, să spere că poate se va ivi ocazia perfectă care să-i deschidă calea spre evadare sau poate chiar familia riki care a luat-o sub acoperișul său o va ajuta în vreun fel sau altul.a6xwgus

Iri nu mai este cel pe care-l știa Eelyn, nu mai este aska și se simte, cu adevărat, un riki. S-a integrat în trib după ce Fiske i-a salvat viața. Cei doi băieți se împrietenesc și uită că triburile lor sunt dușmani, ba chiar devin mai mult decât prieteni și legătura dintre ei devine indestructibilă. Crescând și dezvoltându-se aici, integrându-se într-o nouă familie, Iri a devenit un riki. Încă-și iubește familia de sânge, dar simte că locul lui nu mai este prin aska. La polul opus, Eelyn își vrea fratele înapoi și-și dorește să se reîntoarcă în trecut, să-l salveze ea din prăpastia unde zăcea aproape mort.

Cerul din adâncuri este un roman al formării și-al maturizării lui Eelyn, în primul rând, dar și al schimbării ordinii obișnuite a lucrurilor din acest univers. Cele două triburi vor fi puse în fața unui fapt concret – există un pericol mai mare care ar putea duce la exterminarea amândurora, înainte ca ele să se mai poată confrunta din nou. Ura și dușmănia pot sau nu fi date uitării, maturizarea se poate produce și o poveste dragoste poate începe dacă toți s-ar putea pune de acord. Eelyn este un pion central în această luptă, chiar dacă are o poziție instabilă. Cu răbdare, toleranță și înțelepciune, ea poate avea un rol important în lupta pe viață și pe moarte ce stă să înceapă între triburi și dușmanii lor. Și tot ea este cea care poate lega sau dezbina totul.

Un roman complex, frumos scris și palpitant, care nu aș fi vrut să se termine atât de repede. Este disponibil pe site-ul editurii, pe libris.ro, unde aveți transport gratuit la comenzi mai mari de 50 de lei, iar la comenzile mai mici transportul este doar 7 lei (cel mai mic preț la transportul prin curier, față de orice altă librărie online). De asemenea, cartea este disponibilă și pe elefant.ro (poate aveți noroc de vreun BOOKS50, care se aplică la comenzi mai mari de 90 de lei). O puteți găsi și aici sau aici, alături de alte chestii bookish. Iar cărțile în engleză sunt disponibile aici sau aici, împachetate minunat fără vreun cost în plus.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s