Recenzie „Trecutul e tot ce mi-ai lăsat” – Adam Silvera

“Cum te împaci cu moartea celui mai bun prieten al tău, care e totodată și prima ta dragoste? Reiei în minte, într-o buclă, toate momentele petrecute împreună, analizezi totul, faci mici obsesii, te refugiezi în gesturi distructive, încerci să înțelegi.

Trecutul e tot ce mi-ai lăsat îi oferă unui adolescent eliberarea – de prima iubire, de durerea pierderii unui om drag, de compulsii -, dăruindu-i, în schimb, afecțiune.”

Nu ştiu dacă există vreo persoană care nu a auzit de cartea asta, la cât de hype a fost, şi prin afară şi pe la noi. Nu este o carte atât de strălucită, deşi vorbeşte multă lume despre ea, este o carte bunicică, emoţionantă şi – în principal –   foarte tristă. La mine nu a funcţionat tot hype-ul din jurul ei, pentru că nu m-a impresionat, deşi chiar mi-a plăcut. Mi-a adus aminte de Păpuşile, de Cristina Nemerovschi, fiindcă subiectul este asemănător – o relaţie LGBT, în care un partener este mort, iar celălalt rememorează povestea lor de dragoste. Mi-a plăcut mai mult cartea Cristinei şi rămâne favorita mea.

Trecutul e tot ce mi-ai lăsat are două părţi, povestite din punctul de vedere al lui Griffin, una care prezintă prietenia lui strânsă cu Theo şi mai apoi povestea de iubire dintre ei, şi cealaltă, în care Theo nu mai trăieşte, există doar în amintire şi este ca un proces de „vindecare” după moartea lui, pentru oamenii care l-au iubit. Pare că durerea este cu mult mai amplificată pentru Griffin, care şi-a pierdut atât  prima dragoste, cât şi cel mai bun prieten, însă durerea este îngrozitoare pentru toţi care l-au iubit pe Theo, pentru părinţii lui, care şi-au pierdut fiul, pentru sora şi prietenii lui. Să moară o persoană pe care o iubeşti e unul dintre cele mai rele lucruri care ţi se poate întâmpla, e ca şi cum pierzi o parte din tine. Dacă a murit, nimeni şi nimic nu-l mai poate aduce înapoi, viaţa lui nu mai poate fi continuată, tot viitorul pe care îl putea avea dispare într-o secundă şi din el rămân doar amintirile, rămâne doar o urmă a ceea ce a fost cândva. Cu timpul, durerea se va estompa, iar amintirea îşi va pierde din strălucire, chiar dacă oamenii nu uită de existenţa acelei persoane.

Cartea e alcătuită din frânturi ale relaţiei lui Griffin cu Theo şi deşi există aceste două părţi – înainte şi după ca Theo să moară – te bulversează faptul că un capitol este din trecut şi următorul este din prezent. Oarecum, mi-a fost greu să ţin pasul cu Griffin, care acum este împreună cu prietenul lui şi se simt bine, iar în capitolul următor este distrus de durere şi rememorează trecutul. Griffin este un personaj mai ciudăţel, nu este un tip oarecare, care ia lucrurile exact aşa cum i se înfăţişează şi fără să le analizeze. El are mici capricii, îi place să analizeze, are o obsesie cu numerele pare, indiferent dacă este vorba de cuvinte, de oră, de dată, persoane sau lucruri absurde, mai are o obsesie să stea în stânga tuturor; mai simplu, este complicat. Un adolescent aflat în schimbare, care începe să cunoască mai bine iubirea, să perceapă diferit relaţiile şi care nu ştie, cu adevărat, ceea ce vrea.

Din toate amintirile lui Griffin, aş putea spune că relaţia dintre cei doi a fost una tipic adolescentină. Înainte de a fi iubiţi, cei doi au fost cei mai buni prieteni; chiar au format un trio, alături de Wade, o grup compact de prieteni la cataramă. Să-şi dezvăluiască sentimentele unul altuia a fost un pas important, urmat apoi de momente frumoase. Fiindcă toate relaţiile mai au câte un necaz de trecut, lucrurile se schimbă. Fericirea devine discontinuă, mai apar certuri sau evenimente care le pun iubirea la încercare. Theo şi Griffin sunt puşi în situaţia de a rupe relaţia, cu promisiunea de a se regăsi mai târziu, încercând, în timpul când sunt despărţiţi, să păstreze legătura.

În teorie părea uşor, evident. Nefiind conştienţi de durerea despărţirii, de incertitudini, de puterea geloziei şi a orgoliului, au crezut că se pot descurca. Theo se mută în California, Griffin rămâne singur în New York şi uşor, uşor relaţia lor începe să fie mai distantă. Intervine gelozia, orgoliul, vorbesc din ce în ce mai rar şi îşi contruiesc alte visuri, alte prietenii şi alte relaţii. Planurile pe care şi le-au făcut ei nu mai coincid cu prezentul, nimic nu mai este cum au plănuit, iar moartea lui Theo va fi exact cea mai grea lovitură dată prieteniei lor.

Trecutul e tot ce mi-ai lăsat este un titlu nemaipomenit de bun pentru această carte, pentru că ne dăm seama, în final, că amintirile sunt totul. După ce pierzi o persoană, rămâi doar cu amintirile, cu momentele frumoase care te făceau să zâmbeşti şi cu o nedefinită tristeţe ce reapare de fiecare dată când rememorezi ceva. Îmi place la carte asta că poţi rezona cu ea, te poţi pune în locul lui Griffin, să fii tu cel care şi-a pierdut cel mai bun prieten sau poate prima iubire. Nu trebuie să fie exact la fel, însă durerea este aceeaşi, diferă doar modul cum o simţim şi percepem fiecare. Nu ştiu cum, dar mi-am adus acum aminte un citat din Tolstoi, care spune că familiile sunt fericite în acelaşi fel şi sunt nefericite în felul lor. Tristeţea o resimţim cu toţii diferit, deşi poate am pierdut aceeaşi persoană pe care o iubeam.

Cartea e  ca un elogiu scris lui Theo, mai ales pentru că partea de prezent este scrisă ca şi cum Griffin îi vorbeşte lui. Acceptarea morţii lui este grea, iar procesul de vindecare necesită timp. Theo a fost o persoană minunată, o energie care nu poate fi înlocuită. Iubiţi sau simpli prieteni, relaţia lui Theo cu Griffin a fost specială. Amândoi au făcut greşeli sau s-au purtat prosteşte, orbiţi de teamă, furie sau răzbunare. Nu a fost totul roz între ei şi au existat şi secrete, unele care ne vor fi dezvăluite abia acum. Deşi este o carte cu tematică LGBT, eu nu am pus accentul pe asta, ci am vrut doar să simt durerea pierderii persoanei pe care o iubeşti. Indiferent dacă era o poveste hetero, sentimentul ar fi fost acelaşi.

Nu-mi stă în fire să fiu atentă la fiecare detaliu. Mă las purtată de val şi urmăresc modul cum personajele aleg să trăiască. Nu-l condamn pe Griffin că s-a despărţit de Theo sau pentru că aştepta să fie din nou împreună. Pur şi simplu aşa a crezut de cuviinţă, aşa a simţit în acel moment. Îmi place mult că personajele nu sunt artificiale, nu sunt făcute doar din calităţi, nu fac mereu cele mai bune alegeri, ci fac multe greşeli, se lasă pradă emoţiilor de moment şi asta îi face să pară mai umani. Apreciez mult cartea asta că poate fi reală, ceva ce li se poate întâmpla unor persoane identice cu Theo şi Griffin şi care să aibă o poveste atât de ciudată, într-un sens bun.

Trecutul e tot ce mi-ai lăsat e o carte despre pierdere, despre durerea pe care nu o poţi opri din a se infiltra în sufletul tău. Este o carte realistă, cu un personaj principal care nu se opune emoţiilor, care le trăieşte din plin şi absoarbe tristeţea, care este cel mai covârşitor sentiment aici.

Cartea este disponibilă pe libris.ro, unde aveţi transport gratuit la orice comandă, indiferent de valoarea ei, în acest weekend.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s