10 personaje feminine de excepție

Am citit destul de mult cărți și destul de variate. Din ce în ce mai multe cărți au personajul principal feminin, iar cel masculin este umbrit puțin de acesta. Gândindu-mă acum, chiar nu știu să vă zic titluri de cărți care au personajul masculin în rolul principal, neumbrit de altcineva. Fetele au început să fie puse în lumina reflectoarelor, ori singure, ori pe aceeași lungime de undă cu un alt bărbat. Așa că m-am gândit să vă prezint 10 personaje feminine pe care eu le apreciez prin puterea de care au dat dovadă, prin inteligență și prin personalitatea puternică. Sigur că există și alte personaje la fel de puternice, sau poate chiar mai puternice, însă cele pe care vi le voi prezenta mi-au ieșit mie în ochi, mi s-au părut diferite față de toate celelalte pe care le-am întâlnit (unele enervante, altele stresante etc.). Am vrut să le pun într-o ordine, dar nu m-am putut decide, așa că o să le pun pur și simplu aleatoriu. Citește în continuare „10 personaje feminine de excepție”

Reclame

Recenzie „Seducția apei” – Monica Ramirez

„Nori grei de un cenușiu voluptos înghit soarele ce se ridică din ocean, lumina conturându-le siluetele întunecate cu nuanțe aurii ca de borangic. Iar cerul… roșu aprins, de culoarea sângelui proaspăt. Un val de căldură îi explodează în stomac, sângele i-o ia la goană prin vene. O simte, aproape o poate gusta. Vine ploaia. O furtună. Citește în continuare „Recenzie „Seducția apei” – Monica Ramirez”

Top 10 cărți din a doua jumătate a anului

Scriu articolul acesta pe ultima sută de metri fiindcă vreau să fie ultimul articol pe 2017 pentru că 2017 a fost cel mai bun an al meu din punct de vedere literar. Anul ăsta a fost ceva magic, de care nu știu când o să mai am parte; am citit niște cărți excepționale, unele mai mult decât altele. Și anul acesta am citit consistent, adică 100 de cărți. 100 fix, nici mai mult, nici mai puțin. Atât am vrut să citesc până la capăt, după ce mi-am depășit goal-ul de 55 în iunie (am scris aici mai multe).

Nu știu cum să mă exprim fiindcă simt că ziua de azi a marcat sfârșitul unui an extraordinar și sunt chiar melancolică gândindu-mă la tot ce a fost și neștiind ce va fi. Sper ca 2018 să fie mai bun, mai generos și să ofere tuturor ceea ce-și doresc. Îmi doresc un an bun din toate punctele de vedere, plin  de iubire și fericire, sănătate și noroc și de succesuri. Vă doresc și vouă același lucru și mulțumesc pentru fiecare intrare pe blog, pentru fiecare prezență și părere. Un 2018 așa cum vă doriți! Citește în continuare „Top 10 cărți din a doua jumătate a anului”

Recenzie „Abis” – Monica Ramirez

„Îndoiala mă chinuie neîncetat în ultimul timp. Mintea mi-e amorțită. Acolo unde cândva existau răspunsuri, acum nu mai există decât spații goale. O atingere, un miros, o imagine, un stimul ce în mod normal mi-ar fi provocat o emoție ori măcar o amintire, acum nu-mi mai aduce decât… nimic. Sunt înconjurată de o nebuloasă tăcută. Nu simt nicio emoție, nu am nici măcar o urmă vagă de sentiment. Ceva a murit… ceva în adâncul sufletului meu s-a stins precum o lumânare în ploaie. Am citit o parabolă odată… parcă era japoneză? Nu-mi mai aduc aminte, dar îmi amintesc cuvintele de parcă cineva mi le-ar fi încrustat în creier. Un om s-a trezit dintr-un vis în care era fluture, întrebându-se dacă nu cumva e de fapt un fluture care visează că e om. Cam așa mă simt și eu în ultimul timp. Nici om, dar nici fluture. Sunt ceva între, poate umbra unei fantome.” Citește în continuare „Recenzie „Abis” – Monica Ramirez”

Seria Alina Marinescu – scurtă analiză

Când mă gândesc la seria Alina Marinescu, mă gândesc la o aventură fără sfârșit, o aventură plină de adrenalină și mister care nu poate să se sfârșească pentru că sunt prea multe lucruri de spus. Citește în continuare „Seria Alina Marinescu – scurtă analiză”

Recenzie „Balanța puterii” – Monica Ramirez

Trăiești în umbre. Nu exiști. Ești doar o fantomă. Citește în continuare „Recenzie „Balanța puterii” – Monica Ramirez”

The „Asking Books” Tag

Cel mai lung tag pe care l-am făcut. Nu mai știu pe unde l-am găsit. Dar, să purcedem. Citește în continuare „The „Asking Books” Tag”

Recenzie „Identități secrete” – Monica Ramirez

Când te afunzi în întuneric, nu mai există cale de întoarcere. Citește în continuare „Recenzie „Identități secrete” – Monica Ramirez”