Top 10 cărți din a doua jumătate a anului

Scriu articolul acesta pe ultima sută de metri fiindcă vreau să fie ultimul articol pe 2017 pentru că 2017 a fost cel mai bun an al meu din punct de vedere literar. Anul ăsta a fost ceva magic, de care nu știu când o să mai am parte; am citit niște cărți excepționale, unele mai mult decât altele. Și anul acesta am citit consistent, adică 100 de cărți. 100 fix, nici mai mult, nici mai puțin. Atât am vrut să citesc până la capăt, după ce mi-am depășit goal-ul de 55 în iunie (am scris aici mai multe).

Nu știu cum să mă exprim fiindcă simt că ziua de azi a marcat sfârșitul unui an extraordinar și sunt chiar melancolică gândindu-mă la tot ce a fost și neștiind ce va fi. Sper ca 2018 să fie mai bun, mai generos și să ofere tuturor ceea ce-și doresc. Îmi doresc un an bun din toate punctele de vedere, plin  de iubire și fericire, sănătate și noroc și de succesuri. Vă doresc și vouă același lucru și mulțumesc pentru fiecare intrare pe blog, pentru fiecare prezență și părere. Un 2018 așa cum vă doriți! Citește în continuare „Top 10 cărți din a doua jumătate a anului”

Reclame

Recenzie „Love & Gelato. Vacanță la Florența” – Jenna Evans Welch

„Oamenii vin în Italia pentru două lucruri: love și gelato, i-a spus cineva odată. Dar uneori au parte de mult mai mult. Citește în continuare „Recenzie „Love & Gelato. Vacanță la Florența” – Jenna Evans Welch”

Sick book tag

Vreau să postez un articol astăzi neapărat! Aș scrie o recenzie, dar nu îmi pot găsi ideile și îmi pierd repede concentrarea, așa că o las pe altă dată. Recurg la un mic truc și mă joc un tag pe care-l copiasem cu ceva timp în urmă într-un document word, așa că nu știu să spun unde l-am găsit. Citește în continuare „Sick book tag”

First date book tag

Bună tuturor! Am revenit cu un mic tag pe care l-am tradus eu și pe care l-am găsit aici. Sper să vă placă. 🙂 Citește în continuare „First date book tag”

Mid-Year Book Freak Out Tag

Cel mai nou tag care circulă în blogosferă. Mulțumesc Anca și cărțile pentru tag! Citește în continuare „Mid-Year Book Freak Out Tag”

5 cărți – un sejur european

Ce e mai plăcut decât mersul prin lume, mai frumos decât descoperirea minunatelor locuri care vor rămâne în inima noastră pe vecie? Aș putea spune că lectura… pentru că prin intermediul ei călătoresc prin mai multe locuri decât aș putea eu merge.

Ei bine, vă voi arăta sejurul pe care vi l-am pregătit prin 5 orașe europene care vă vor fermeca. Citește în continuare „5 cărți – un sejur european”

The Summer Book Tag

Mulțumesc mult Three Raven Feathers pentru nomilarizarea la acest tag văratic. Citește în continuare „The Summer Book Tag”