Recenzie „Niveluri de viaţă” – Julian Barnes

„<<Pui laolaltă două lucruri care n-au mai fost puse laolaltă până acum. Şi lumea se schimb>>. În noua carte a lui Julian Barnes descoperim personaje care se plimbă cu balonul şi de acolo privesc lumea, oameni care fac fotografii, iubesc şi sufera. Ne aşteaptă o carte despre cum e „să pui laolaltă“ două lucruri, doi oameni, şi apoi totul să se ducă de râpă.”

“Niveluri de viaţă” este o carte de eseuri împărţită în trei părţi: “Păcatul înălţimii”,”La acelaşi nivel” şi “Pierderea adâncimii”.

“Păcatul înălţimii” prezintă călătoriile cu balonul şi naşterea fotografiilor  prin prisma a trei oameni faimoşi: Fred Burnaby,Sarah Bernhardt şi  Félix Tournachon.

“La acelaşi nivel” ilustrează o scurtă poveste de dragoste dintre actriţa Sarah Bernhardt şi englezul pasionat de zbor-Fred Burnaby.

“Pierderea adâncimii” este cea mai frumoasă şi mai profundă parte din tot romanul. Autorul îşi pune în contradicţie sentimentele şi gândurile cu privire la moartea soţiei sale, Pat Kavanagh, al cărui nume nu îl menţionează în carte, ci îi dedică întreaga creaţie, procesul de doliu, atitudinea prietenilor faţă de pierderea lui. Moartea soţiei lui l-a împărţit în mii de bucăţele pe care încearcă să le asambleze la loc, dar orice lucru pe care îl face îi aduce aminte de ea, pentru că tot ceea ce făcea, făcea împreună cu ea. Durerea cea mare nu este a mai multor persoane, ci a uneia singure, cea care iubeşte cu tot sufletul, cea care simte pierderea în orice lucru.

Eu nu am mai citit nimic până acum de Julian Barnes, dar am zis să încep cu aceasta
deoarece am văzut-o într-un filmuleţ al Irinei şi ea avea o părere foarte bună despre carte. Primele două părţi nu m-au atras foarte mult, au fost puţin fascinante datorită zborului şi fotografiilor, senzaţiilor din timpul zborului şi concepţiilor din  acele vremuri. Totuşi, cea de-a treia parte a fost monumentală. Sentimentele cuprinse în 60 de pagini  te fac să reflectezi şi să te gândeşti cum ai face tu dacă ai fi în locul celui care suferă. Ceea ce îmi place la Julian Barnes este realismul durerii: cum se simte durere şi neputinţa când ştii că orice lucru are un sfârşit. O carte extraordinară şi profundă!

Din carte:

“Nu cred că o să o mai văd vreodată. Nu o s-o mai văd, aud, ating, îmbrăţişez, ascult; n-o să mai râd cu ea; n-o să-i mai aştept niciodată paşii, n-o să mai zâmbesc auzind o uşă care se deschide, n-o să îmi mai lipesc corpul de al ei sau pe al ei de al meu. Şi nici nu cred că o să ne mai întalnim vreodată în cine ştie ce formă dematerializată. Cred că morţii sunt morţi. Unii consideră durerea o formă de autocompătimire violentă, deşi legimită; alţii cred că e doar felul cum se reflectă îndureratul în ochiul morţii; alţii spun că persoana pentru care le pare rău e supravieţuitorul, fiindcă el trece prin tot, pe când persoana iubită şi pierdută nu mai are cum să sufere. Aceste abordări încearcă să se ocupe de durerea prin minimalizare – şi procedează la fel şi cu moartea.”

„Se pune problema singurătăţii. Numai că nu aşa cum ţi-ai imaginat-o(dac-ai încercat vreodată să ţi-o imaginezi).  Există două tipuri esenţiale de singurătate: aceea de a nu fi găsit pe cine să iubeşti şi aceea de a fi rămas fără persoana iubită. Primul tip e mai rău. Nimic nu se compară cu singurătatea sufletului în adolescenţă.”

O găsiţi pe libris.ro, unde avețitransport gratuit la comenzi mai mari de 50 de lei, iar la comenzile mai mici transportul este doar 7 lei (cel mai mic preț la transportul prin curier, față de orice altă librărie online). De asemenea, este disponibilă și pe elefant.ro (poate aveți noroc de vreun BOOKS50, care se aplică la comenzi mai mari de 90 de lei). O puteți găsi și aici sau aici, alături de alte chestii bookish. Iar cărțile în engleză sunt disponibile aici sau aici, împachetate minunat fără vreun cost în plus.