Prejudecăţi livreşti

Am văzut un concurs super drăguţ şi distractiv, realizat de Illusions Street şi Literatura pe tocuri, şi m-a inspirat să scriu despre prejudecăţile mele livreşti. Cu o idee de post pe blog şi un concurs la activ, m-am apucat de scris neavând nimic de pierdut. Dacă vreţi să participaţi la acest concurs şi să câştigaţi două cărţi (printre care „Spulberă-mă”, pe care o ador!), puteţi citi regulamentul aici. Mai aveţi doar două zile la dispoziţie!

1. Cel mai important lucru pe care-l am de zis e că: lectura de face mai deştept! Mult mai deştept decât eşti la momentul actual. Citind, înveţi lucruri, depinde ce carte citeşti, dar de cele mai multe ori înveţi despre viaţă, cunoşti oamenii şi psihicul lor şi te poţi autocunoaşte! Citeşte şi cunoaşte-te!
2. Cărţile clasice sunt plictisitoare. Da, asta am crezut eu şi încă mai cred. Când citesc o carte clasică, scrisă cu secole în urmă, mi-e foarte greu să mă adaptez cu stilul autorului, naratorul obiectiv cel mai adesea, cu descrierile numeroase şi astfel îmi ia o săptămână, cel puţin, să termin o carte clasică. Şi mai e şi uriaşă. Pe lângă monotonia cărţii, mai are şi 400+ de pagini. Cel mai greu e să citeşti o carte clasică, nu-i aşa?
3. Eu nu citesc SF. Nici filmele SF nu-mi plac. Când zic SF mă refer la ştiinţă, la ideea că sfârşitul lumii va veni din cauza evoluării ştiinţei şi tehnologiei sau poluarea şi distrugerea universului. Îmi place cum sună sfârşitul lumii din cauze divine, cu Rai şi Iad, cu îngeri şi demoni, ceva mitologic aşa, nu că Soarele va topi Pământul şi altele. De asemenea, nu-mi plac roboţii. Şi eu pe roboţi îi consider SF. Nu-mi plac cărţile care înlocuiesc persoanele umane sau ideea că nu vom mai face nimic, noi-oamenii, şi lumea va fi a roboţilor.
4. Dacă o carte nu ascunde o poveste de dragoste, mie nu-mi place. Eu sunt mare amatoare a cărţilor de dragoste, îmi plac enorm, şi astfel am ajuns la concluzia că dacă dragoste nu e, nimic nu e. Totuşi, unele cărţi au o fărâmă de iubire, pentru că de la iubire pleacă totul de multe ori, dar nu o evidenţiază atât de mult pe cât aş vrea. Anyway, am avut parte şi de surprize plăcute cu unele cărţi care nu sunt de dragoste – Ghici cine moare primul, spre exemplu.
5. Iubesc cărţile de dragoste, daaar, de la un timp, când încep o astfel de carte am impresia că acţiunea e trasă de păr la început. Am ajuns la impresia că multe cărţi de dragoste sunt la fel. Nimic deosebit. Dar nu pot să nu le iubesc, sunt parte din inima mea.
6. Am descoperit şi mi-au plăcut cărţile non-fiction. Mă refer la poveşti adevărate, jurnale, cărţii despre oameni, sentimente şi tot ce ţine de realitate. Cele mai frumoase citate se găsesc în astfel de cărţi, precum şi cele mai frumoase sau mai dureroase poveşti de viaţă.
7. Am o problemă cu autorii români? Nu ştiu sigur, dar aşa cred… Trebuie neapărat să citesc literatura română pentru bac şi asta nu-mi place. Şi cea mai proastă concepţie pe care o am e că autorii români contemporani nu se compară cu cei străini. N-am citit niciunul până acum ca să distrug prejudecata aceasta. Când o să citesc, o să actualizez.
8. Cărţile se citesc la timpul lor! Adică: cărţile pentru copii se citesc în copilărie, pentru adolescenţi – în adolescenţă şi aşa mai departe. Nu ştiu dacă aşa e şi pentru voi, dar pentru mine aşa e. Acum nu mai citesc cărţile copilăriei, cu basme etc., nu mai au acelaşi farmec pentru mine.
9. Ador poezia(am auzit şi de persoane care n-o iubesc). Poezie ţine de literatură, literatura ţine de chestii livreşti, aşa că de ce să nu vorbesc despre ea. Doamne, poezia e atât de frumoasă, atât de sublimă, de emoţii şi de sentimente, de înţelesuri şi abisuri. Îl iubeşti pe Eminescu, nu? Şi eu. Şi eu! Nu ai cum să nu-i iubeşti poeziile. Când le citesc mi se face pielea de găină şi îmi simt inima plină de iubire şi speranţă. Şi îmi mai plac poeziile alea cu înţelesuri ascunse. Poezia e frumoasă, e iubire! Ce mai… niciun comentariu în plus.

Câteva citate din poezii care îmi plac mult:

„Aicea totul seamănă cu tine
Sau poate eu asemănări îți caut;
Flori de ninsoare mari, diamantine,
Suavi mesteceni melodii de flaut.
…………………………………………..
În șarpele de fum ce suie lin
Făptura ta subțire se mlădie,
Vântul de nord în fulgii care vin
Te spulberă, te-adoarme și te-nvie.

Cețuri târzii – flori de ninsoare, flori
Tresar și se-nfioară omenește
Și parcă însăși noaptea uneori
Cu ochii tăi de-aproape mă privește.
…………………………………………………….
Sunt numai eu care mi-aduc aminte…
Din toate-ai dispărut, nu te mai vezi.
Doar inima cu dorul ei fierbinte
Topește-n jur imensele zăpezi.”  ( A. E. Baconsky – Miraj de iarnă)

 

“Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme, 
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme. 
……………………………………..

Şi peste arbori răsfiraţi
Răsare blânda lună, 
Ce ne găsea îmbrăţişaţi
Şoptindu-ne-mpreună. 

A noastre inimi îşi jurau
Credinţă pe toţi vecii, 
Când pe cărări se scuturau
De floare liliecii. 
………………………………………..” (Mihai Eminescu – Când amintirile…)

“Dacă tu ai dispărea
Într-o noapte oarecare
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca nebun pe mare. 
…………………………………….

De-ai cădea într-adevăr 
În momentul marii frîngeri
Aş veni la tine-n cer
Să te recompun din îngeri. 
……………………………………..
Dacă tu ai dispărea
Şi din râsu-mi şi din plânsu-mi
Te-aş găsi în sinea mea
Te-aş zidi din mine însumi!” (Adrian Păunescu – Dacă tu ai dispărea)

Şi-asta a fost! Am împărtăşit cu voi prejudecăţile mele legate de cărţi, aşa că sper că şi voi le veţi împărtăşi cu mine.