Recenzie „Scrisorar” – Mihail Șișkin

Saşa şi Volodia sunt despărţiţi de război. Legătura lor trăieşte prin scrisorile pe care şi le trimit. Dragostea lor există acolo unde oamenii nu putrezesc şi sunt cicade mute, unde viaţa este zgomotoasă, generoasă, dăinuitoare, unde şinele de tramvai se îndreaptă spre un cui nevăzut de care se ţine lumea.

Citește în continuare „Recenzie „Scrisorar” – Mihail Șișkin”

Recenzie „Aprinde-mă” – Tahereh Mafi

„Într-o zi s-ar putea să cedez

Într-o zi s-ar putea să mă eliberez”

Nimic nu va mai fi la fel.

Soarta Punctului Omega e incertă. Toți cei dragi lui Juliette ar putea fi morți. Războiul ar putea lua sfârșit înainte ca măcar să fi început.

Juliette e singura care stă în calea Restaurației. Știe că dacă ea va supraviețui, Restaurația va fi înfrântă.

Dar ca să distrugă Restaurația și pe bărbatul care a fost la un pas de a o ucide, Juliette va avea nevoie de singura persoană în care nu credea vreodată că poate avea încredere: va avea nevoie de Warner. Și în timp ce ei doi lucrează cot la cot pentru a-și distruge dușmanul comun, Juliette va descoperi că tot ceea ce a crezut vreodată că știe – despre Warner, despre abilitățile ei, ba chiar și despre Adam – era greșit.

Citește în continuare „Recenzie „Aprinde-mă” – Tahereh Mafi”

Recenzie „Țarina” – Ellen Alpsten

„Sankt Petersburg, 1725. Petru cel Mare este pe moarte, în minunatul său Palat de Iarnă. Slăbiciunea și trădarea unicului fiu l-au determinat la fapte de o cruzime îngrozitoare, iar imperiul a fost lăsat fără moștenitor. Rusia riscă să alunece în haos. Dar, ca să acopere vidul de putere, intervine femeia care i-a fost alături zeci de ani – cea de-a doua soție, Ecaterina Alexeevna, la fel de ambițioasă, de lipsită de scrupule și de pasională ca Petru însuși. Născută într-o sărăcie lucie, Ecaterina și-a folosit extraordinara frumusețe și inteligență pentru a intra în grațiile generalilor lui Petru, ajungând să-l seducă pe însuși Țarul. Dar, cu toată opulența noii ei vieți – petrecerile, bijuteriile și nopțile petrecute în patul lui Petru -, ea nu uită că viața îi este în orice moment în pericol. Petru are o fire schimbătoare și este iute la mânie. Prima lui soție zace în închisoare, iar iubitul acesteia a fost tras în țeapă în Piața Roșie. Așa că Ecaterina se confruntă cu o întrebare esențială: cum poate face să păstreze secretul despre moartea Țarului atât timp cât are nevoie pentru a-și pune la punct planul de a-și distruge inamicii și de a lua coroana pentru ea?

Citește în continuare „Recenzie „Țarina” – Ellen Alpsten”

Recenzie „Eliberează-mă” – Tahereh Mafi

“Juliette a ajuns la Punctul Omega. E un loc pentru oameni asemenea ei – oameni înzestrați – și, de asemenea, sediul opoziției, al rebelilor.

A scăpat, în cele din urmă, de cei din Restaurație, dejucându-le planul de a o folosi drept armă, iar acum e liberă să-l iubească pe Adam. Citește în continuare „Recenzie „Eliberează-mă” – Tahereh Mafi”

Recenzie „Măreţ vom arde” – Kiersten White

CINE VA TRĂI? CINE VA MURI? ȘI CINE VA DOMNI TRIUMFĂTOR?

UNELE IUBIRI VINDECĂ Citește în continuare „Recenzie „Măreţ vom arde” – Kiersten White”

Recenzie „OPS Files: Intelligenex” – Monica Ramirez

„Prin înșelăciune vei face război. Nu există coincidențe și accidente, totul e dinainte planificat și executat de o armată nevăzută creată într-o fabrică secretă a fantomelor.

O triplă omucidere zguduie din temelii Sillicon Valley. O armă biologică bazată pe ADN uman și deghizată sub forma unui tratament cu efecte miraculoase pătrunde pe piața neagră destinată exclusiv elitelor. Un Kidon Mossad e aruncat fără voia lui în vâltoarea unei investigații ce amenință să dezvăluie secrete întunecate cu implicații internaționale. Citește în continuare „Recenzie „OPS Files: Intelligenex” – Monica Ramirez”

Recenzie „Rogue” – Monica Ramirez

„Când te scufunzi într-un abis al umbrelor, amintește-ți că umbra este o extensie a luminii. Citește în continuare „Recenzie „Rogue” – Monica Ramirez”

Recenzie „Splendida cetate a celor o mie de sori” – Khaled Hosseini

„În acelaşi stil fermecător, inconfundabil care a făcut din Vânătorii de zmeie un bestseller internaţional, Khaled Hosseini spune în Splendida cetate a celor o mie de sori povestea unei iubiri coborâte parcă din vechile poeme persane, a unei prietenii care nu se dă în lături de la sacrificiul suprem şi a unui oraş care, în ciuda tuturor vicisitudinilor, se încăpăţânează să renască din propria-i cenuşă. Citește în continuare „Recenzie „Splendida cetate a celor o mie de sori” – Khaled Hosseini”